Photo by Victoria Shes on Unsplash

 

 

V-am întrebat pe pagina de Facebook a blogului ce tip de reţete v-ar folosi, ce preparate v-ar plăcea să găsiţi pe blog. Unii dintre voi mi-aţi spus că v-ar ajuta nişte idei simple şi rapide pentru masa de prânz şi pentru cină. Până reuşesc să vin cu reţete noi, am adunat câteva pe care le aveam deja pe blog. Poate că pe unele le-aţi uitat sau altele v-au scăpat. Aşadar, găsiţi mai jos câteva idei care să vă inspire.

Toate ideile propuse sunt simple, nu necesită mare ştiinţă în bucătărie şi nici mult timp. Deşi sunt rapide şi uşoare, am exclus reţetele de paste şi de supă cremă. Nu am menționat nici rețetele la slow cooker dar, dacă aveți unul, îl puteți pune pe el la treabă. 🙂 Am spus că rețetele sunt relativ rapide, pentru că unele necesită coacere și puțină organizare în bucătărie.

 

Bărcuţe cu ou şi spanac

Reţeta propusă pe blog este cu spanac, însă bărcuțele sunt extrem de versatile şi pot fi făcute cu ce legume aveţi la îndemână. Se pot pregăti şi cu o zi înainte de servire şi se pot servi şi reci.

 

Salată cu ton şi telemea

Ce rețete pot fi mai rapide decât salatele? Se pregătesc repede, sunt sățioase, gustoase și versatile. Pentru mine, tonul și telemeaua combinate cu dulceața roșiilor și cu aroma cepei verzi sau a cepei eşalotă sunt fix ceea ce îmi trebuie într-o salată. Adaug și ingrediente cu textură crocantă, salată iceberg, varză și/sau felii de morcovi și salata mea este completă, fix așa cum îmi place.

Dacă mâncați salate, în primul rând, pentru siluetă, să nu vă păcăliți. O salată poate deveni repede foarte calorică în funcție de cantitatea de ingrediente pe care o adăugați, în special de proteină, și de dressing-urile pe care alegeți să le folosiți.

 

Burgeri de casă/chiftele la cuptor

Aceeași compoziție am folosit-o atât pentru burgeri, cât și pentru chiftele. Ambele se pot pregăti cu o zi înainte de a fi servite. Burgerii îi puteți garnisi cu multă salată, legume proaspete sau murături, iar chiftelele se pot servi cu o salată lângă sau cu garnitura pe care o preferați.

 

Pește în papiotă cu salată de bulgur

Un preparat pe care eu îl consider rapid, gustos și sănătos, potrivit pentru masa de prânz este peștele în papiotă cu salată de bulgur. Îmi ia vreo 5 minute să pregătesc peștele și să se încingă cuptorul. Cât peștele stă la cuptor, pregătesc salata de bulgur. Prânzul este gata cam în 30 de minute.

 

Frittata sau omleta la tigaie

Omleta este iarăși un preparat rapid, sănătos și versatil. Dacă aveți la dispoziție puțin mai mult timp, o puteți pregăti la cuptor (frittata) sau, dacă timpul nu vă ajută, la tigaie. Când nu am prea mult timp la dispoziție, pentru mine, omleta cu o salată este ideală de servit la masa de prânz.

 

Salată cu năut şi sos de avocado

Această salată şi-a făcut loc pe masa noastră la cină alături de alte bunătăţi care se pot consuma rapid, direct din frigider, sau care necesită un minim de efort pentru a fi gătite: telemea, ouă fierte, zacuscă, etc. Din punctul meu de vedere, puteţi adăuga cu încredere, în salată, câteva bucăţi din telemeaua voastră preferată.

 

 

Salată cu quinoa, legume şi seminţe

Şniţele crocante (la cuptor)

La noi în casă nu se consumă prăjeli, aşa că cuptorul este aliatul meu de nădejde. Şniţelele preparate în cuptor sunt mai sănătoase decât cele prăjite şi gustul nu le este compromis. Le puteţi face din orice fel de carne, le puteţi consuma la prânz ori la cină, într-un sandwich ori într-o salată.

 

Salată de bulgur cu rodie

Poate fi servită ca garnitură sau ca fel principal, la cină, acasă, în familie, de exemplu, ori o puteţi lua cu voi la birou, pentru masa de prânz. Poate fi potrivită atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici, dar nu foarte mici, pentru că boabele de rodie au risc de înec (prin aspiraţie). Salata o puteţi adapta în funcţie de preferinţe, cu mai multă rodie ori mai puţină, cu frunze verzi sau fără, cu legume mai multe sau deloc.

 

Salată de cartofi cu maioneză de dovlecei

Salata orientală de cartofi este o reţetă pe care cred că o ştie toată lumea. Mie îmi aduce aminte de mama, de copilărie şi de zilele de vară. Mama făcea şi o salată de cartofi cu maioneză. Delicioasă, dar prea grasă pentru gusturile mele de acum. La noi în casă, nu mai facem maioneză clasică de o bună bucată de vreme. Înlocuitorul cel mai gustos pe care l-am găsit este maioneza de dovlecel. Vă asigur că, după ce o veţi încerca, nu vă veţi mai întoarce la maioneza clasică sau o veți face mai rar.

 

Chiftele cu pui şi legume

Îmi plac chiftelele cu carne şi legume din mai multe motive. Alături de o garnitură şi/sau de o salată, asigură o masă, poate chiar două, pentru întreaga familie. Fiind gătite în cuptor, sunt sănătoase, iar timpul de preparare şi gătire este relativ mic.

 

 

Tartă cu ciuperci, praz şi telemea

Eu sunt o mare iubitoare de tarte. Îmi plac toate: dulci sau sărate, cu carne sau fără carne, cu crustă mai groasă sau mai subțire și chiar fără crustă, reci sau calde. Pe blog mai găsiți rețetele de tartă cu ricotta și spanac și tartă cu piept de curcan şi legume.

 

Chiftele cu pui şi curry

Tocăniță de linte cu legume

Dovlecei umpluţi cu carne de pui şi legume

Nu este cea mai simplă și rapidă rețetă de pregătit, dar vă asigur că este delicioasă. O puteți păstra pentru zilele care vă vor permite să investiți puțin mai mult timp în prepararea mâncării. 🙂

 

 

 

Alte idei pentru masa de prânz: 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *