„Ce mâncăm la prânz? Dar la cină?”. Cred că întrebarea „ce mâncăm?” vă este foarte cunoscută. Am ajuns la concluzia că, atunci când nu am mesele planificate în avans, întrebarea asta mă îngrozeşte. :)) Poate pentru că o aud foarte des şi ştiu că răspunsul depinde (aproape) exclusiv de mine. Atunci când mesele ne sunt planificate, mă simt mai relaxată. Ştiu că am ingredientele sau ce trebuie exact să cumpăr, ştiu ce gătesc şi cât timp îmi ocupă bucătăritul.

Această reţetă o aveam programată. Oarecum, trebuia să ne mulţumească pe toţi 3. Spun oarecum, pentru că soţul nu este un mare iubitor de peşte, dar îl mănâncă cu mujdei de usturoi, iar copila refuză de ceva vreme majoritatea legumelor, aşa că bulgurul ei trebuia adaptat preferinţelor. Ea zice că i s-au schimbat gusturile. Sper să i se schimbe din nou şi să nu se mai sature de legume. Până la urmă, eu am fost cea mai câştigată. Aş putea renunţa la carne în favoarea peştelui, salata de bulgur cu legume este printre preferatele mele iar, pentru a le prepara, timpul petrecut în bucătărie este de bun simţ. Aşa că, dacă nu ştiţi ce să gătiţi bun şi repede la prânz ori la cină, reţeta asta s-ar putea să vă inspire.

 

Ingrediente: 

Pentru peşte

  • 5 bucăţi de peşte (file de cod am folosit eu)
  • turmeric
  • usturoi granulat (opţional)
  • sare
  • piper
  • roşii cherry
  • 5-6 căţei mari de usturoi
  • aprox. 30g unt

 

Pentru salata de bulgur

  • 7-8 linguri bulgur
  • ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • turmeric
  • 10 roşii cherry
  • 2 castraveţi
  • 1 morcov mic
  • 1 ardei kapia
  • frunze de spanac baby
  • 2-3 fire ceapă verde

 

Mod de preparare: 

Pasul 1

Am spălat bulgurul și l-am pus la fiert, proporția folosită fiind 1:2, adică o măsură de bulgur la 2 măsuri de apă. Între timp, am condimentat peștele cu turmeric, sare, piper și usturoi granulat. Voi puteți adăuga condimentele sau ierburile voastre preferate. Fetița mea refuză tot ce este verde, așa că uneori omit ierburile aromatice oricât de mult mi-ar plăcea. Deasupra am pus felii de roșii cherry, felii de unt și de usturoi.

Pentru această rețetă, am folosit cod congelat pe care l-am lăsat la dezghețat peste noapte, în frigider.

 

Pasul 2

Peștele îl gătesc în papiotă, pentru că nu se usucă, se face repede și își păstrează toate aromele. De această dată, am făcut 2 papiote, una cu 2 bucăți de pește, iar pe cealaltă cu cele 3 rămase. Vă las mai jos câteva fotografii din care vă veți da seama cum fac papiota. Am detaliat cum fac papiota și în această rețetă.

 

 

 

Într-o tavă întinsă, am așezat o hârtie de copt și am pus papiotele peste ea. Am încins cuptorul la 180° Celsius și am pus tava în cuptor pentru aproximativ 20-25 de minute.

 

Pasul 3

Cât peștele a stat în cuptor, m-am ocupat de salata de bulgur. După ce bulgurul a fiert, l-am lăsat să se răcorească puțin și l-am amestecat cu ulei de măsline, turmeric, sare și piper.

 

Pasul 4

Am spălat și am tăiat legumele. Aici depinde de voi la ce dimensiuni le preferați tăiate în salată.

 

 

Le-am amestecat cu două mâini de baby spanac, cu puțin ulei și sare. Am adăugat bulgurul peste legume și am amestecat din nou.

Asta a fost cina noastră. Farfuria Antoniei a fost adaptată conform preferințelor ei: pește, cartof dulce la cuptor (făcut tot în papiotă) și bulgur simplu, fără legume. Noi am servit peștele cu mujdei de usturoi.

Poftă bună!

 

 

Alte rețete asemănătoare: 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *