După ce v-am dat câteva idei de aperitive şi câteva exemple de prăjituri potrivite de pus pe o masă de sărbătoare, nu puteau să lipsească biscuiţii şi fursecurile. Crocanţi sau moi, rotunzi sau cu forme deosebite, aromaţi cu ingrediente simple sau mai puţin obşnuite, biscuiţii sunt iubiţi atât de cei mari, cât şi de cei mici. Găsiţi mai jos câteva reţete care să vă inspire.

 

Fursecuri cu nuci (fără zahăr)

În acest fursecuri u am pus zahăr și nici îndulcitori, așa că sunt potrivite și pentru cei mai mici membri ai familiei. Curmalele le îndulcesc suficient. Sunt fragede, moi și aromate.

 

 

Fursecuri pufoase cu ciocolată şi stafide (fără zahăr)

Nu există copil, din câte ştiu eu, căruia să nu-i placă ciocolata. Cred că ştiţi că ciocolata pe care eu o adaug în preparate este o combinaţie de pudră de roşcove cu pudră de cacao crudă. Fursecurile sunt moi şi aromate, validate atât de soţ, cât şi de copil. 🙂

 

 

Biscuiţi împletiţi

Totul a pornit de la dorinţa de mulţumi 5 fete cu vârste diferite. Voiam să le pregătesc un dulce sănătos. Nu voiam să fac o reţetă deja încercată, pentru că, în ultima vreme, am din ce în ce mai puţin timp de bucătărit noutăţi şi profit de fiecare ocazie să încerc ceva nou. Şi cum nu-mi plac lucrurile simple, m-am aventurat pe tărâmul biscuiţilor împletiţi, pe repede înainte, cu speranţa că va ieşi ceva bun, ceva ce să pot împărtăşi şi cu voi. Biscuiţii au ieşit mai gustoşi decât m-am aşteptat, iar fetele, de la cea mică şi până la cea mare, criticii mei, au golit tava.

 

 

Fursecuri pufoase cu dovleac

De fapt, nu sunt nici biscuiți, nici fursecuri, nici brioșe, ci undeva între acestea. Cert este că au o textură moale, pufoasă și arome care amintesc sezonul rece. Vă invit să-i încercați și să-mi spuneți voi ce denumire le-ați da. Sper să fie pe gustul vostru.

 

Fursecuri moi cu măr şi cocos (fără lactate)

Vă mărturisesc că n-am făcut această reţetă cu gândul la copil, ci cu intenţia să am pe ce pune mâna, în mijlocul zilei, atunci când mi se face poftă de ceva dulce. Dulcele trebuia să fie sănătos şi hrănitor, nu doar o sursă de calorii goale. Reţeta trebuia să fie rapidă, că n-aveam prea mult timp de petrecut în bucătărie. Mai mult decât atât, era musai să pot încropi dulcele din ingredientele pe care le aveam în casă, că n-aveam vreme de mers la cumpărături. Până la urmă, fursecurile au ieşit moi în interior şi foarte aromate.

 

 

Biscuiţi cu fulgi de ovăz şi unt de arahide (fără zahăr)

Reţetele de biscuiţi sau fursecuri, cum preferaţi să le spuneţi, cu fulgi de ovăz nu au, în general, nimic complicat. De obicei, au puţine ingrediente şi se fac foarte repede. Au o textură gumoasă, nu conţin zahăr şi  sunt plini de nutrienţi.

 

Fursecuri cu gem (fără zahăr)

Aceste fursecuri sunt făcute din aluat reciclat. Ce înseamnă aluat reciclat? Înseamnă marginile unei cruste pentru tartă. Cum nu-mi place să arunc mâncarea, caut mereu idei să o reciclez. Aşa că, dacă de sărbători pregătiţi o tartă mare sau mini tarte, ştiţi ce să faceţi cu aluatul care vă rămâne.

 

 

Turtă dulce cu miere

De aici nu putea să lipsească reţeta de turtă dulce pe care o fac în fiecare an de 3 ani încoace.

 

Turtă dulce (fără gluten şi fără lactate)

Să ştiţi că găsiţi pe blog şi o  reţetă de turtă dulce fără făină din cereale şi fără lactate, pentru cei care au boala celiacă şi/sau intoleranţă la proteina din laptele de vacă.

 

Fursecuri raw cu fulgi de ovăz şi ciocolată

 

Fursecuri cu miere

Aţi auzit vreodată de fursecurile numite „limbi de pisică”? Poate că le-aţi gustat deja, dar nu ştiaţi că se numesc astfel. Sunt nişte fursecuri lunguieţe, care se estimează că datează de undeva din secolul XVII. Reţeta fursecurilor pe care v-o propun astăzi a pornit de la aceste limbi de pisică.

 

 

Dacă nu găsiţi suficientă inspiraţie în reţetele de mai sus, să ştiţi că, pe blog, mai găsiţi şi acest articol cu încă vreo 13 reţete de fursecuri şi biscuiţi. Tot pentru inspiraţie, vă recomand să îl citiţi şi pe cel în care vă povestesc cum putem transforma nişte reţete simple în preparate festive. Spor la treabă şi poftă bună! 🙂

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *