Rulada aceasta a avut mare succes la noi acasă. Ne-a plăcut tuturor!

Este un desert ușor de făcut, nu foarte dulce, pe care îmi propun să-l repet mai des. Zmeura poate fi înlocuită cu alte fructe ori poate fi omisă. Mie îmi place mult combinația, gustul fresh pe care îl dă zmeura asociată cu crema de brânză.

Pentru a obține un blat de ruladă pufos, elastic, care nu se rupe, trebuie să respectați câțiva pași (destul de simpli). Foaia ruladei seamănă cu pandișpanul, dar este ceva mai densă și se prepară diferit.

Mai jos, găsiți ingredientele și modul de preparare.

Ingrediente: 

Pentru foaia de ruladă

  • 5 ouă
  • 100g zahăr vanilat
  • 130g făină
  • un praf de sare

Pentru umplutură

  • 250g mascarpone
  • 100g smântână pentru frișcă (neîndulcită)
  • 60-70g miere
  • vanilie
  • zmeură

+ zahăr pudră (opțional, pentru decor)

Mod de preparare: 

Pasul 1

Ouăle le-am bătut cu mixerul, împreună cu zahărul, timp de aproximativ 5 minute până ce compoziția a căpătat textura unei spume aerate și s-a deschis la culoare. Puteți folosi zahăr vanilat sau zahăr simplu și să adăugați vanilie, în funcție de ingredientele pe care le aveți în casă.

Pasul 2

Peste spuma de ouă am adăugat făina cernută (am folosit făină albă tip 000). Am încorporat făina cu ajutorul unei spatule, cu mișcări blânde pentru a păstra cât mai mult din aerul acumulat în spuma de ouă.

Pasul 3

Am încins cuptorul la 180°C, cu ventilația pornită. Am tapetat tava cuptorului (40×30 cm) cu hârtie de copt, am turnat compoziția și am nivelat-o. Am lăsat foaia la copt, pe treapta din mijloc a cuptorului, timp de 8 minute cu ventilația pornită, iar în ultimele 5 minute de coacere am oprit ventilația. În funcție de cuptor (electric sau pe gaz), timpul de coacere poate să difere puțin. Ideea este să obținem o ruladă coaptă, dar nu foarte uscată pentru o putea rula.

Pasul 4

Din momentul în care scoatem foaia din cuptor, trebuie să lucrăm repede cu ea, cât încă este caldă. Altfel, se va întări, va deveni rigidă și nu o vom mai putea rula.

Am răsturnat foaia fierbinte pe fundul unei tăvi tapetate cu hârtie de copt. Eu am fixat hârtia de fundul tăvii cu puțină apă, să nu-mi alunece. După ce am răsturnat foaia, am desprins, cu grijă, hârtia de copt de fundul ei. Am pus o altă hârtie de copt peste blat, curată și am întors din nou foaia (hârtia de copt curată este acum sub foaia ruladei).

Am rulat foaia pe lungime cât de strâns s-a putut, dar cu grijă. Nu voiam să o rup. Se lasă la răcit, rulată în hârtia de copt.

Pasul 5

Cât foaia a stat la răcit, m-am ocupat de umplutura ruladei. În mixerul planetar, la viteză mică, am amestecat mascarponele cu smântâna pentru frișcă, ambele reci, de la frigider, cu mierea și vanilia. Trebuie să obținem o cremă fermă, omogenă, însă dacă o mixăm prea mult există riscul ca aceasta să se taie.

Pasul 6

Când foaia s-a răcit, am desfășurat-o pe o folie alimentară (2 folii unite pentru a putea acoperi lungimea ruladei). Am adăugat câteva bucăți de zmeură în cremă (le-am încorporat cu ajutorul unei spatule). Am întins crema obținută pe suprafața foii. Înainte de a o rula, am mai adăugat câteva bucăți de zmeură ușor zdrobite sau tăiate în două. Am vrut să le reduc din volum.

Am rulat foaia, cu grijă, și am învelit-o în folie alimentară.

Înainte de a servi rulada, ar fi bine să o țineți 2-3 ore la frigider. Apoi, o scoateți din folia alimentară și, dacă doriți, înainte de servire, o pudrați cu puțin zahăr pudră.

Dacă urmați pașii de mai sus, obțineți o ruladă cu blat pufos și aromat care se combină tare bine cu crema fină de brânză. Mie nu-mi plac deserturile foarte dulci, așa că, și în acest caz, gustul dulce al cremei se echilibrează foarte bine cu gustul ușor acrișor al zmeurei. Sper ca această ruladă să fie și pe gustul vostru!

Alte deserturi cu fructe: 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *