Acest tort l-am pregătit săptămâna trecută pentru ziua de naștere a soțului meu. Am ales o combinație de arome care știam că va intra în grațiile sărbătoritului. Noi ne completăm … el este iubitor de deserturi cu fructe, ușor acrișoare, iar la mine să vină râurile de ciocolată și caramel. 🙂 Copila noastră este undeva la mijloc, mai pe gustul meu decât pe al lui. N-aș vrea să mă înțelegeți greșit, cum că aș fi doar pentru deserturi ciocolatoase. De fapt, eu sunt pentru deserturi în general, fără pretenții foarte mari la capitolul arome. În schimb, nu îmi plac deserturile foarte dulci, trebuie să fie musai cu creme fine și aerate, fapt pentru care nu le agreez foarte tare pe cele pe bază de unt, de exemplu. N-aș vrea să intru prea mult în detalii, că aș putea scrie un roman despre cum ar trebui să fie deserturile (din punctul meu de vedere).

Revenind la tort, mi-a dat bătăi de cap! Nu pentru că rețeta ar fi una complicată, ci pentru că am fost eu într-o stare ciudată și am funcționat diferit față de cum o fac de obicei. Am fost mai puțin organizată, ușor neîndemânatică și asta era să mă ducă direct spre un fiasco total. Am făcut dezastru în bucătărie, dar a meritat, pentru că, din punct de vedere gustativ, tortul a fost fix ceea ce trebuie, nici prea dulce, nici prea acrișor, aromat și echilibrat.

Câteva detalii despre acest tort:

  • Blaturile sunt foarte pufoase. Nu conțin praf de copt și nu necesită însiropare. După răcire, se pot tăia fără probleme. Aici aveți mai multe variante de coacere pe care le voi detalia mai jos.
  • Crema de lămâie este o cremă fiartă care trebuie să stea la rece cel puțin 4 ore înainte de a fi combinată cu mascarponele și smântâna.

 

 

Ingrediente: 

 Pentru blaturi

  • 5 ouă
  • 125g făină albă
  • 100g zahăr vanilat (l-am combinat cu zahăr pudră cu aromă de citrice)
  • sare

Pentru cremă

  • 2 gălbenușuri
  • 120g zahăr vanilat
  • 25g amidon de porumb
  • 250ml lapte
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 30ml zeamă de lămâie
  • 250g mascarpone (o cutie)
  • 100ml smântână pentru frișcă

+ aprox. 300g zmeură proaspătă

+ Oreo crumbs (opțional)

 

 

Mod de preparare: 

Pasul 1

Întâi, m-am ocupat de cremă pentru a avea suficient timp să stea la rece. O puteți pregăti și cu o zi înainte. Într-o oală, am frecat cu zahăr cele 2 gălbenușuri. Am adăugat amidonul și am diluat amestecul cu lapte rece, treptat. Am adăugat coaja de la o lămâie (rasă fin). 

Important! – Optați pentru lămâi a căror coajă nu este tratată cu pesticide precum imazalilul, pirimetanilul şi proclorazul şi nici nu sunt ceruite cu ceară de carnauba ori shellac. Acestea nu sunt recomandate consumului uman! Există în comerț coajă de lămâie sub formă de pudră sau o puteți pregăti acasă. Aici găsiți rețeta. 

 

Pasul 2

Am pus oala pe foc, la foc mediu (treapta 5 din 9 la plita electrică), și am amestecat constant. Din momentul fierberii, am lăsat crema pe foc timp de aproximativ 2-3 minute până când s-a închegat. Ajunge la punctul de fierbere în aproximativ 7-8 minute. Am lăsat crema să se răcească, acoperită cu o folie alimentară pentru a nu face pojghiță deasupra.

 

Pasul 3

Cât crema a stat la rece, m-am ocupat de blaturi. Sunt simplu de făcut, fragede, aerate și nu se lasă la copt. Eu am făcut 2 blaturi de dimensiuni diferite, dar a doua oară nu aș mai proceda la fel. Vă spun cum am procedat de această dată și ce aș schimba data viitoare.

  • Primul blat l-am făcut de ∅18 cm din 2 ouă, 40g zahăr și 50g făină. Am adăugat un praf de sare și câteva bucăți de zmeură. 
  • Al doilea blat l-am făcut de ∅24 cm din 3 ouă, 60g zahăr și 75g făină. Am adăugat un praf de sare. 

Pentru ambele blaturi am combinat zahăr vanilat cu zahăr pudră cu aromă de citrice. Puteți folosi zahăr simplu și să adăugați vanilie și/sau coajă de lămâie/esență de lămâie. 

Modul de preparare al blaturilor a fost același. Albușurile le-am bătut cu un praf de sare în bolul mixerului planetar până am obținut o spumă fermă. Am adăugat zahărul și am bătut albușurile până spuma a devenit lucioasă. Cu ajutorul mixerului, am încorporat în spumă gălbenușurile. Nu le-am mixat mai mult de 30 de secunde. 

Am cernut făina deasupra bolului cu spumă și am încorporat-o cu mișcări lente, de sus în jos, cu ajutorul unei spatule. Amestecăm cât să încorporăm făina, fără să insistăm prea mult. 

 

Pasul 4

Compoziția am turnat-o într-o tavă rotundă, cu inel detașabil, la fundul căreia am pus hârtie de copt și i-am uns pereții cu unt. În blatul de ∅18 cm am adăugat câteva boabe de zmeură pe care le-am împins ușor în compoziție pentru ca aceasta să le acopere. Am introdus tava (tăvile) în cuptorul încins și am copt blaturile la 170° Celsius, cu ventilație. Blatul de ∅18 cm l-am copt timp de 16 minute, iar pe cel de ∅24 cm timp de 19 minute. Pe ambele le-am testat cu scobitoarea înainte de a le scoate din cuptor. 

Important! – Am copt blaturile pe rând. Tot pe rând am făcut și cele 2 compoziții. 

 

 

 

 

Ce aș face diferit? Nu aș mai alege să fac 2 blaturi de dimensiuni diferite (aveam eu o idee în acest sens, dar nu mi-a ieșit chiar cum am vrut), ci aș opta pentru 2-3 blaturi de ∅18 cm ori de ∅24 cm. Pentru fiecare dintre dimensiuni, trebuie dublate sau triplate cantitățile în funcție de câte blaturi vreți să faceți (2 sau 3). Cantitățile le puteți pune pe toate în același timp și să coaceți un singur blat pe care să îl tăiați în două sau în 3. În acest caz, trebuie să măriți timpul de coacere. Cealaltă variantă este să coaceți blaturile separat. 

 

Pasul 5

După ce crema s-a răcit, am pus-o în bolul mixerului planetar și am mixat-o cât să se desfacă. Am adăugat mascarponele și smântâna pentru frișcă (neîndulcită), fără să o bat în prealabil. Am mixat crema până a devenit omogenă. Am adăugat și 25-30ml zeamă de lămâie. Dacă crema nu vi se pare suficient de dulce, mai puteți adăuga zahăr. Eu am mai pus o lingură de miere. Crema o puteți lăsa puțin la rece, 15-20 de minute, pentru a putea lucra mai ușor cu ea. 

 

Pasul 6

Când crema și blaturile au fost gata, am trecut la montarea tortului

  1. Blatul mare, de ∅24 cm, l-am tăiat în 2. Aici a fost cu peripeții pentru că nu era suficient de înalt încât să fie tăiat uniform. Am adăugat cremă, 5-6 linguri, și jumătăți de zmeură (am folosit vreo 12-14 boabe). 
  2. Deasupra primului blat am adăugat 2 linguri de cremă și apoi un strat de Oreo crumbs (ingredient opțional). Sub blatul mic am mai adăugat 2-3 linguri de cremă pentru aderență. 
  3. Cu restul cantității de cremă am umplut blatul mic, de ∅18 cm, tăiat în două, și l-am îmbrăcat. 

Pentru decorarea tortului am folosit crema rămasă, boabe de zmeură, Oreo crumbs și coajă de lămâie. 

 

 

 

 

 

 

Gustul? Vis paradis! Nici prea dulce, nici prea acru, aromat și echilibrat. Nouă ne-a plăcut foarte mult, mai puțin Antonie, ea nefiind cel mai mare fan al deserturilor cu aromă de lămâie. 

 

Sper să încercați rețeta și să fie pe gustul vostru!

 

 

Alte rețete de torturi

Tort cu foi din bezea cu nucă și cremă de vanilie

 

Tort de morcovi cu cremă de mascarpone

 

Tort cu blat de cacao și cremă de ciocolată albă cu mascarpone

 

Tort de ciocolată (cu conținut redus de zahăr)


 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

4 Comments on Tort cu cremă de lămâie, mascarpone și zmeură

  1. Buna Flavia, arata super tortul! Am o intrebare: pui folia alimentara direct pe suprafata fierbinte a cremei sau lasi sa se raceasca intai putin? Ma gandesc ca altfel se topeste folia…
    Mersi de raspuns, dau de stire cand il fac 🙂

  2. Foarte bun tortul.
    L-am pregătit săptămâna trecută.
    Sunt sceptică in privința cremelor care nu au ciocolata 🙂 dar a meritat să incerc. Plus că au mâncat și băieți.
    Mulțumim pentru idee. Torturile tale sunt deosebite.

    • Ce mă bucur că i-ai dat o șansă! Mă bucur că a avut succes!

      Cât de curând voi pune o rețetă cu ganache de ciocolată. Acolo nu va mai fi niciun fel de scepticism :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *