Photo by NeONBRAND on Unsplash

 

 

În ultima vreme, am început să ascult din ce în ce mai multe podcasturi pe diverse teme: alimentaţie, parenting, societate, etc. Majoritatea podcasturilor pe care le ascult sunt în limba franceză, pentru că în mediul online francez am mai multe repere în această privinţă.

Unul dintre podcasturile ascultate în ultima vreme a fost despre produsele bio, despre producerea şi comercializarea lor. Invitaţii au fost 2 jurnalişti cu temele făcute pe acest subiect, dar şi autorul şi realizatorul filmelor documentare „Cochonneries, enquête sur la charcuterie industrielle” („Porcării, anchetă asupra mezelurilor industriale).

La nivel mondial, oamenii cer să consume din ce în ce mai multe produse organice, pentru că sunt considerate mai sigure pentru sănătate şi mai cu gust decât alimentele produse în mod convenţional. Ca idee generală, agricultura organică încurajează reciclarea resurselor, echilibrul ecologic şi biodiversitatea.

Să avem sau nu încredere în produsele bio pe care le găsim în magazine? 

 

În primul rând, este bine de ştiut că există anumite legi în vigoare, un caiet de sarcini pe care producătorii trebuie să le îndeplinească dacă vor să producă bio. Fiecare domeniu are reglementările lui. De asemenea, există controale cu consecinţe grave dacă reglementările nu sunt respectate. Aceste reglementări sunt aceleaşi pe tot teritoriul Uniunii Europene. Aici le găsiţi în limba franceză. Practic, trabuie să existe o trasabilitate la nivelul întregului lanţ de producţie (producerea materiei prime – procesarea – transportul – comerţul).

Consumatorul trebuie să ştie că un produs nu este bio pentru că aşa scrie pe ambalaj, ci trebuie să aibă un anumit logo care să îi certifice modul în care a fost cultivat/produs. Când citiţi pe un ambalaj „produs natural” asta nu înseamnă că este sinonim cu produs bio, organic sau ecologic. Cele mai răspândite logo-uri bio sunt AB (Agriculture Biologique), originar din Franţa, şi eticheta europeană pentru produsele bio, în formă de frunză. În ultima vreme, au apărut şi etichete bio private. Aici găsiţi câteva dintre aceste etichete. Toate se supun reglementărilor europene în vigoare.

 

 

 

Ce înseamnă şi ce nu presupune producţia bio/produsele bio? 

 

Nu pot să redau aici toate punctele înscrise în carta produselor bio, însă merită să precizez câteva aspecte:

  • interzicerea folosirii organismelor modificate genetic, pesticidelor, produselor chimice de sinteză.
  • interzicerea ionizării alimentelor.
  • separarea unităţilor bio de cele non bio (în cadrul fermelor).
  • produse bio nu înseamnă produse fără zahăr.
  • bio nu înseamnă echitabilitate la nivel de producţie şi exploatare. Din păcate, există producţii bio care practică sclavagismul modern.
  • bio înseamnă obligaţia mijloacelor, dar nu şi a rezultatului final (exemplu: carne bio folosită în mezeluri cu aditivi de sinteză).

 

Agricultorii şi fermierii fac eforturi în privinţa culturilor şi a creşterii animalelor. De exemplu, porcii sunt crescuţi fără antibiotice, cu un anumit tip de hrană şi sunt sacrificaţi în abatoare certificate bio. Bineînţeles, culturile bio şi creşterea animalelor conform reglementărilor organice înseamnă investiţii financiare pe măsură. Dacă, în urma controalelor, se descoperă nereguli în procesele pe care trebuie să le urmeze agricultorii şi fermierii, ei pot pierde tot ceea ce au investit şi chiar mai mult decât atât.

 

Derapajele reglementărilor sau lobby-ul producătorilor? 

 

Din păcate, există şi o parte mai puţin roz în producţia de alimente bio şi aici mă refer la prezenţa unor aditivi sintetici în mezelurile bio (nitritul de sodiu – E250 şi nitratul de potasiu – E252). Sunt derapage ale legislaţiei, un lobby puternic din partea producătorilor sau puţin din amândouă? Produsele ultratransformate nu ar trebui să fie numite produse bio. Prin ultraprocesare, ele îşi pierd calităţile.

Cele 2 E-uri menţionate mai sus sunt substanţe cancerigene folosite în majoritatea mezelurilor, deşi nu sunt nişte aditivi indispensabili. Au un rol important asupra părţii vizuale, oferindu-le preparatelor din carne procesată culoarea roz. Dacă mezelurile nu ar avea aceşti aditivi, culoarea produselor ar fi mai degrabă de un cenuşiu nu foarte ispititor pentru cumpărător. De asemenea, ele au şi rolul de a prelungi durata de conservare a produselor. Dacă un produs fără aceşti aditivi este valabil aproximativ 7 zile, aditivii îi triplează durata de viaţă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a clasat mezelurile ca fiind un factor principal în declanşarea cancerului tocmai datorită prezenţei nitriţilor şi nitraţilor în aceste produse.

În raportul Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) din iulie 2018, 15,6% din produsele bio comercializate pe piaţa europeană prezintă reziduuri de pesticide. Asta poate înseamna cantităţi de pesticide de la o picătură într-o piscină sau mai mult.

 

Importarea produselor bio şi preţul acestora

 

Produsele importate trebuie să respecte carta bio europeană. Acestea sunt produse bio dar, în mare parte nu se înscriu în principiile sustenabilităţii, adică producerea/cultivarea lor nu este neapărat respectuoasă cu mediul. Pe de altă parte, indiferent de ţara de provenienţă, alimentele bio ambalate individual sau la un anumit gramaj în cutii/folii de plastic sunt o aberaţie, o metodă nesustenabilă.

Probabil aţi observat deja că există produse/alimente bio care provin din interiorul Uniunii Europene şi unele care provin din exteriorul acesteia, adesea produse în ţări din lumea a 3-a. Mai sus precizam sclavagismul modern. Ei bine, atunci când un produs bio importat are un preţ mic, ar trebui să existe întrebări asupra forţei de muncă şi a metodelor de control. Pe acestea, Uniunea Europeană nu le poate supraveghea.

În Uniunea Europeană, se consideră că Franţa, Germania şi Austria au cele mai de încredere produse/alimente bio, îşi respectă angajaţii şi au legi interne dure pentru cei care încalcă carta bio. Produsele şi alimentele bio nu pot fi ieftine, pentru că au costuri de producţie ridicate.

 

Photo by Jordan Christian on Unsplash

 

 

Ce-i rămâne de făcut consumatorului? 

 

Aici vă scriu punctele după care mă ghidez eu, pe care le-am auzit şi la cei care au vorbit pe această temă:

♦ Indiferent dacă optăm pentru un produs bio sau pentru unul convenţional, să îi citim eticheta (lista de ingrediente) şi să încercăm să înţelegem la ce se referă acele denumiri.

♦ Să alegem produse proaspete, de sezon, de la micii producători din zona noastră şi abia apoi să ne îndreptăm spre produsele bio, dar spre cele care promit calitate şi sustenabilitate.

♦ Mai bine alegem produse convenţionale cu etichete curate decât produse bio cu aditivi de sinteză.

♦ Să încurajăm asociaţiile de producători. De exemplu, în Franţa există conceptul de supermarché colectif, o asociaţie de producători care îşi deschide un magazin. Fiecare membru propune produse locale, certificate bio sau nu, şi fiecare dă din timpul lui pentru ca magazinul să poată funcţiona. În România, la nivel local, micii producători încearcă să se reunească sub diferite forme, de exemplu Cutia ŢăranuluiNod Verde (la Cluj). Dacă cunoaşteţi astfel de iniţiative, vă rog să le scrieţi mai jos, în comentarii. Îmi propun să scriu un articol despre comerţul local, despre cât de important este să încurajăm micii producători, să consumăm local.

 

Voi după ce principii vă ghidaţi atunci când mergeţi la cumpărături? Ce vă determină să cumpăraţi un produs bio?

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

2 Comments on Produsele bio: avem sau nu încredere în ele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *