Ştiţi deja că nu îmi place să arunc mâncarea. Din dorinţa mea de a limita risipa alimentară, se nasc multe dintre reţetele care ajung pe blog. De fiecare dată când arunc alimente, mă gândesc la toţi cei care nu au ce mânca și am o strângere de inimă. Uneori ni se pare atât de firesc să le avem pe toate, să dispunem de toate alimentele după bunul plac, fără să învățăm să prețuim privilegii pe care le am. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc. Am pus o pungă de peşte la dezgheţat dar, pe nepusă masă, am hotărât să plecăm de acasă peste noapte. În ziua următoare, ne-am întors destul de târziu şi cu prea puţin chef de gătit. Am mâncat ceva rapid. Peştele l-am gătit, pentru că nu ştiu dacă ar fi rezistat crud până în ziua următoare. Cam acesta este începutul poveştii ruladei din imagine.

Nu este o reţetă complicată, deşi poate veţi considera că lista de ingrediente este lungă. Este un preparat potrivit pentru o cină în familie, savurată cu cuţitul şi furculiţa ori din mânuţe mici, sau între prieteni, ca aperitiv. Începând de la foaia asta pufoasă, puteţi încerca o multitudine de combinaţii care să vă fie pe plac, atât dulci, cât şi sărate. Să-mi spuneţi dacă o încercaţi, da?

 

Ingrediente:

 

Pentru foaie: 

  • 100g făină integrală
  • 3 ouă
  • 1 cartof dulce mediu (130g cântărit crud)
  • 25-30ml lapte
  • 30ml ulei
  • 1 linguriţă praf de copt
  • sare (opţional)
  • piper (opţional)
  • turmeric (opţional)

 

Pentru umplutură:

  • 600g peşte congelat (au rămas 300g peşte gătit – vă ajung 150-200g)
  • 2 cepe medii
  • 5-6 căţei de usturoi
  • 80g brânză (cremă de brânză, ricotta, cottage cheese, etc. – puteţi folosi mai mult de 80g)
  • 80g smântână
  • oregano
  • turmeric
  • aprox. 20g unt
  • sare (opţional)
  • piper (opţional)

 

 

Mod de preparare:

 

  1. Eu am gătit peştele cu o zi înainte. Pe o foaie de copt am aşezat rondele de ceapă şi de usturoi. Peste ele am pus peştele condimentat cu puţină sare şi piper, oregano şi turmeric. Eu am avut cod file, bucăţi subţiri pe care le-am pus unele peste altele. Mai exact, pe foaia de copt, am pus un strat de rondele de ceapă şi de usturoi, câteva bucăţi de pește peste ele, din nou ceapă şi usturoi şi iar peşte. Deasupra am aşezat câteva felii de unt. Am închis papiota, aşa ca aici.
  2. Am aşezat papiota într-o tavă întinsă pe care, în prealabil, am pus o hârtie de copt. Am dat papiota în cuptorul preîncălzit la 180° Celsius timp de aproximativ 30 de minute. Am setat cuptorul să difuzeze căldură atât în partea inferioară, cât şi în cea superioară.
  3. Am curăţat cartoful dulce. L-am spălat, l-am tăiat în cuburi potrivite şi l-am gătit la abur timp de aproximativ 15 minute. Când a fost gata, l-am zdrobit bine cu furculiţa.
  4. Apoi am separat gălbenuşurile de albuşuri. Albuşurile le-am bătut cu un praf de sare până am obţinut o spumă fermă.
  5. Gălbenuşurile le-am amestecat cu făina, praful de copt, piureul de cartof dulce, laptele, uleiul, un praf de sare şi o jumătate de linguriţă de turmeric. Albuşurile le-am încorporat în această compoziţie, cu grijă, cu mişcări de sus în jos. Am folosit o paletă de patiserie. Aceasta este compoziţia pentru foaia ruladei.
  6. Într-o tavă întinsă am pus hârtie de copt. Am uns-o puţin cu ulei şi am turnat compoziţia. Am întins-o cu o paletă de patiserie. I-am dat o formă dreptunghiulară şi am avut grijă să fie într-un strat uniform. Am dat tava în cuptorul preîncălzit la 180° Celsius, setat să difuzeze căldură în partea inferioară şi superioară. Am lăsat foaia la copt pentru aproximativ 10-12 minute.
  7. Cât foaia a stat în cuptor, am umezit un prosop de bucătărie, din bumbac, şi l-am întins pe masa de lucru. Când am scos foaia din cuptor, am răsturnat-o pe prosop şi am dezlipit, cu grijă, hârtia de copt. Am lăsat foaia pe prosopul umed până s-a răcit aproape de tot. Apoi am transferat-o pe un prosop uscat.
  8. Între timp, m-am ocupat de umplutură. Peştele, răcit, l-am pus în blender cu vreo 2 căţei de usturoi recuperaţi din papiotă, cu brânza şi cu smântâna. Aş fi folosit mai multă brânză, ricotta de preferinţă, şi mai puţină smântână. Am pus ce am avut în frigider, adică nişte brânză tartinabilă care, dacă nu o foloseam acum, ajungea la gunoi şi smântână, pentru că nu aveam o cantitate suficientă de brânză. Dacă aş repeta reţeta, aş pune mai multă brânză (aş înclina spre ricotta, pentru că este mai fină) şi aş reduce cantitatea de smântână.
  9. Am obţinut o pastă de peşte pe care nu am folosit-o toată. Estimez că ar fi suficiente 150-200g de grame de peşte gătit. Umplutura o puteţi îmbunătăţi după preferinţe. Puteţi adăuga ceapă verde, pătrunjel verde, ardei gras, condimentele preferate, etc.
  10. Am uns foaia cu pasta de peşte obţinută şi am rulat-o. Nu o strângeţi foarte tare, pentru că se va rupe. După ce aţi rulat-o, împachetaţi rulada în folie alimentară şi legaţi-o la capete. Eu răsucesc capetele şi le prind cu scotch. Nu cu whisky, că nu ţine, cu scoci. 🙂
  11. Înainte de a servi rulada, neapărat să o ţineţi în frigider. Eu am ţinut-o cam o oră înainte să o mâncăm. Se păstrează foarte bine la frigider, în folie, timp de vreo 2 zile. Foaia nu se lasă şi nu devine gumoasă.

 

Cei cărora le place peştele sigur o vor aprecia. Nu vă faceţi prea mari speranţe cu cei care nu se dau în vând după peşte şi fructe de mare. Soţul meu a spus pas, pentru că nu-i place peştele şi, mai nou, nici Antoniei. A rămas mai mult pentru mine şi pentru mama mea care era la noi, în vizită. Pentru cei care strâmbă din nas când au preparate pe bază de peşte în farfurie, pregătesc o altă ruladă. Poate îi împac. 🙂

 

Poftă bună!

 

 

Alte reţete cu peşte:
Chifteluţe cu somon
Pastă tartinabilă de somon
Peşte cu piure de sfeclă cu cartofi
Terină de peşte

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

2 Comments on Ruladă cu peşte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *