Ziua Copilului se apropie cu pași repezi, așa că m-am gândit să vin cu puțină inspirație, cu idei de cadouri și activități pentru cei mici. Toate ideile pe care le veți găsi mai jos pun accent pe timpul petrecut împreună, fie că jucați împreună un joc de societate sau le citiți celor mici o poveste, descoperiți lucruri interesante într-o carte sau faceți experimente științifice împreună. Am încercat să adun idei diverse (am implicat-o și pe Antonia în scrierea acestui articol), pentru toate gusturile și buzunarele.

Seturi de construit 

Lego este în topul preferințelor la noi în casă. Am rugat-o pe Antonia să-mi facă un top 3 al seturilor ei preferate Bineînțeles, cele 3 menționate sunt și cele mai recent intrate în colecție. 🙂

  1. Casa familiei Andreei
  2. Cutia cu cărămizi Heartlake City
  3. Cinematograful din Heartlake City

Dacă aveți copii iubitori de Playmobil, poate vă inspiră seturile care au avut succes la noi: City Life – Bucătăria și Casa de păpuși.

Antonia este pasionată de construit. Magneții au avut și ei mare succes. Noi i-am avut (și încă îi avem) pe cei de la Magspace și de la Picasso Tiles.

O altă variantă pentru copiii care iubesc construcțiile sunt seturile de la Teifoc. Acestea sunt seturi cu cărămizi adevărate, în miniatură.

Puzzle

Vă recomand puzzle-urile de la Chalk and Chuckles. Noi avem „Orașul faptelor bune” și „Sărbătoarea prieteniei”. Ne-au plăcut și puzzle-urile de la Dodo cu orașele lumii.

Dacă sunteți în căutare de altfel de puzzle-uri, vă recomand tablourile tip vitraliu de la Melissa & Doug.

Jocuri de societate

Nouă ne place să descoperim diferite jocuri împreună. V-am mai povestit că suntem mari iubitori de jocuri de societate și se pare că Antonia ne calcă pe urme. Vă las, mai jos, câteva dintre jocurile pe care le avem. Poate găsiți inspirație pentru viitoarele voastre alegeri.

Am întrebat-o pe Antonia care sunt top 3 jocuri pe care le preferă. Acum vreo 2 săptămâni, în top 3 erau:

Pe lista extinsă, avem:

Jocuri de logică și gândire strategică

Prima recomandare din această categorie, din ce am testat noi până acum, merge către Smart Games. Noi avem 3 jocuri foarte interesante de la ei, de tip single player:

  1. Day and Night
  2. Colour Code
  3. Quadrillon 

Un alt joc interesant și educativ este Sudoku din lemn de la BigJigs Toys. Poate fi folosit și pentru învățarea cifrelor și pentru efectuarea operațiilor matematice.

Jocuri de exterior

Ziua Antoniei am sărbătorit-o la cabană, în curte, și pe lângă joaca improvizată și jocurile copilăriei, am mai cumpărat și câteva jocuri de exterior:

Pentru exterior, aveam deja un set de popice finlandeze cumpărat din Decathlon.

Experimente și activități creative

Dacă aveți copii pasionați de experimente, vă propun mai jos câteva idei:

  1. Trusele de experiemente „Savantul trăsnit” de la Momki. Noi o avem pe cea cu bile de gel hidrofile. A avut mare succes!
  2. 3 experimente simple: o altfel de pompă de umflat baloane, primul contact cu electricitatea statică și punga care explodează.
  3. 2 experimente cu apă: apa se ridică în pahar și hârtia ține apa.
  4. Experiment: Oul săltăreț
  5. Experiment: Nori cu ploaie colorată
  6. 5 activități pentru copii (3 ani+)
  7. Descoperă indiciile și găsește comoara
  8. Joaca de-a detectivul
  9. Idee creativă: Naveta spațială colorată
  10. DIY: Pușculița unicorn

Alte jocuri/jucării educative

Cărți

Aici nu aș putea reda toate titlurile pe care le avem. Sunt prea multe! 🙂 Pentru un strop de inspirație, pe pagina de Facebook a blogului, am creat rubrica „Cartea de astăzi”. Acolo postez cu regularitate cărțile pe care le citim.

Mai am câteva recomandări (în funcție de ce am testat în ultima vreme) de cărți educative:

Experiențe

  • O noapte în natură, cu cortul sau într-o căsuță în copac.
  • O ieșire la piscină.
  • Încercați un traseu într-un parc de aventură.
  • Un picnic combinat cu multă joacă.
  • O vizită la grădina zoologică.
  • O experiență la un observator de urși.
  • Alte idei de obiective de vizitat: un muzeu, o cascadă, o biserică, etc.
  • Dacă vremea nu ține cu voi, vă recomand un film fain de văzut în familie, „Yes Day”.

Aici ideile ar fi foarte multe, dar vi le-am scris pe primele care mi-au venit în minte.

Mă opresc aici cu recomandările, deși lista noastră nu se încheie aici. Aș mai avea jocuri, cărți și alte activități de menționat, dar cred că găsiți deja suficientă inspirație. Dacă ați făcut o descoperire interesantă în materie de jocuri și jucării ori dacă ați avut o experiență de succes cu copiii, vă invit să le împărtășiți cu noi.

De 1 iunie, noi plănuim să combinăm experiențele, descoperirea unui loc nou cu distracția la piscină. Indiferent de ce alegeți să faceți, să aveți un 1 iunie plin de bucurie, cu zâmbete și voie bună.

Mențiune: O parte dintre link-urile incluse în acest articol sunt link-uri de afiliere. 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

2 Comments on Idei de jocuri, cărți și activități pentru copii (inspirație pentru Ziua Copilului)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *