Când vine vorba de mâncare, eu sunt un amalgam. Îmi plac mâncărurile din registre complet diferite și unele mâncăruri tradiționale nu fac excepție. Gulyasul este una dintre ele, această tocăniță cu carne și cartofi, împrumutată de români din bucătăria maghiară. Bineînțeles, de-a lungul timpului, l-am adaptat în așa fel încât să fie cât mai pe gustul nostru, așa cum fac cu majoritatea rețetelor. Eu aleg să fac gulyasul cu cârnat afumat sau semiafumat. Din punctul meu de vedere, dacă materia primă este ceea ce trebuie, tocănița iese foarte gustoasă. Eu am găsit un mic producător din județul Harghita de la care cumpăr șuncă, cârnați și alte produse din carne, fără E-uri, conservanți și coloranți. Tot aici am găsit niște cârnați semiafumați delicioși.

În mod tradițional, gulyasul este o tocano-supă, cu multă zeamă. Eu îl prefer mai mult tocană decât ciorbă, dar lucrul acesta se poate ajusta ușor, conform preferințelor, cu cantitatea de lichid folosită.

Cel mai bun gulyas, pe care îl tot repet de ceva vreme, este cel pe care îl fac la slow cooker. Mai jos, vă las ingredientele pe care le folosesc atunci când sunt pe repede înainte și n-am mai mult de 10-15 minute la dispoziție pentru ca mâncarea să fie în oală. Modul de preparare este simplu: se pun ingredientele în oală, se apasă pe buton și gata. În 3 ore aveți un gulyas delicios, numai bun de servit cu murătura preferată. Eu îl prefer cu castraveți murați.

Ingrediente: 

  • aprox. 7-8 cartofi medii
  • 4 bucăți de cârnați (aprox. 250-300g)
  • 1 ceapă albă
  • 2 morcovi
  • 1 ardei kapia
  • aprox. 150g sos de roșii
  • 70-100ml apă
  • boia afumată
  • usturoi granulat
  • bază pentru mâncăruri (din ingrediente naturale)
  • sare
  • piper

Mod de preparare: 

Pasul 1

Ceapa am tocat-o mărunt. Morcovii i-am curățat și i-am tăiat în cubulețe mici. La fel am procedat si cu ardeiul. Eu prefer legumele tăiate în bucățele mici.

Pasul 2

Cartofii i-am curățat, i-am spălat și i-am tăiat în cuburi mici. În cazul în care preferați cartofii în cuburi mari, adăugați 30 de minute la timpul de gătire ca să vă asigurați că sunt făcuți.

Pasul 3

Am adăugat în slow cooker toate ingredientele: legumele, cârnații tăiați felii, sosul de roșii, apa și condimentele. Bineînțeles, pe cele din urmă le adăugați după gust.

Pasul 4

Am amestecat ingredientele și am setat oala pe High timp de 3 ore. Când mâncarea este gata, puteți adăuga frunze de pătrunjel tocate.

Simplu, nu? 🙂

Poftă bună!

Dați-mi de veste dacă rețeta a fost pe gustul vostru.


Alte rețete cu cartofi: 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *