Eu: „Antonia, facem ceva bun?”

Ea: „Daaa! Ce facem, mami?”

Și ne-am apucat de un crumble cu prune, unul dintre cele mai simple deserturi din câte pot exista, simplu ca o joacă de copii. 🙂

Crumble-ul îşi are originea în Anglia şi a apărut în vremea celui de-al doilea război mondial. Tartele necesitau prea multă făină, zahăr şi unt, resursele erau limitate, iar crumble-ul a fost alternativa potrivită. De atunci și până acum, crumble-ul a devenit cunoscut în întreaga lume, în diferite combinații de ingrediente, mai mult sau mai puțin pretențioase. Eu am ales să facem un crumble cu fulgi de ovăz și migdale, cu o cantitate redusă de zahăr.

Nu lăsați să treacă toamna și să se termine sezonul prunelor fără să nu încercați acest crumble! Vă aștept cu un feedback după ce-l încercați. Și încă ceva … serviți-l cu un glob generos de înghețată de vanilie. Crumble cu prune + înghețată de vanilie = vis paradis! 🙂

Ingrediente: 

Pentru crustă

  • 80g fulgi de ovăz (fini, mici)
  • 90g făină de migdale
  • 40-50g zahăr brun nerafinat
  • 60g făină
  • 150g unt (rece)
  • scorțișoară
  • vanilie

Pentru umplutura de fructe

  • 500-600g prune (cântărite cu sâmburi)
  • 30-40g zahăr brun nerafinat
  • 1 lingură de amidon alimentar de porumb (opțional)
  • scorțișoară

Mod de preparare: 

Pasul 1

Într-un bol, am pus toate ingredientele pentru crustă. Am folosit unt rece, tăiat bucățele. Untul se omogenizează cu restul ingredientelor cu ajutorul degetelor până aluatul capătă o textură nisipoasă (aspect de firimituri). Altădată, pentru a reduce cantitatea de unt, am adăugat în compoziție aproximativ 40ml de apă în loc de 50g de unt.

Aluatul l-am dat la frigider cât timp m-am ocupat de compoziția de fructe.

Pasul 2

Prunele le-am spălat, le-am tăiat în 2 și le-am scos sâmburii. Apoi, fiecare jumătate de prună am tăiat-o în 4. Am amestecat bucățile de prune cu zahăr și scorțișoară. Am adăugat și o lingură de amidon alimentar de porumb pentru ca sucul lăsat de prune să fie mai închegat după coacere. Amidonul îl puteți înlocui cu tapioca (pudră).

Bineînțeles, puteți folosi și alte fructe pentru crumble. Pe blog, găsiți și alte idei de crumble:

Pasul 3

Repede repejor, am trecut la asamblarea crumble-ului. Am folosit o tavă termorezistentă, de 20×20 cm, pe care am uns-o cu puțin unt. Pe fundul tăvii, am pus bucăți de aluat pe care le-am tasat ușor, fără să apăs prea tare. Am folosit aproximativ jumătate din cantitatea de aluat. Am adăugat compoziția de fructe și, deasupra, am pus restul aluatului, în același mod. În mod obișnuit, aluatul se pune doar deasupra fructelor, dar mie îmi place să învăluie fructele, să fie în 2 straturi.

Pasul 4

Am încins cuptorul la 190° Celsius, setat să difuzeze căldură sus-jos, fără ventilație. Am dat crumble-ul la copt timp de aproximativ 35-40 de minute. Îl puteți lăsa până crusta se rumenește frumos.

Știți cum mirosea în casă? DI-VIN! Bineînțeles, momentul acela în care v-ați înfrupta cu poftă din această bunătate trebuie pus pe hold vreo 15 minute, atât cât se răcorește crumble-ul. Vă sfătuiesc să-l serviți călduț, musai cu un glob de înghețată de vanilie deasupra. Lăsați înghețata să se topească puțin … Luați cu lingurița o bucată generoasă, să aveți dintr-o îmbucătură toate aromele și texturile: înghețată, fructe și crustă. O bunătate, v-am zis! Extazul papilelor gustative este la fel de mare dacă înlocuiți înghețata de vanilie cu cremă/sos de vanilie.

Poftă bună! Și nu uitați să reveniți cu un feedback dacă încercați rețeta. 🙂


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *