Ştiţi vorba „Păi, noi cum am crescut?” ? Nu se aplică în cazul nostru. Nu vreau să-mi cresc copilul aşa cum m-au crescut ai mei decât din punct de vedere al intenţiilor. Ştiu că au avut cele mai bune intenţii şi au făcut ce au ştiut mai bine cu informaţiile pe care le aveau la vremea respectivă. Vremurile s-au schimbat de acum 30 de ani. S-a schimbat şi gradul de poluare, utilizarea de pesticide şi de hormoni, comportamentul consumatorului, nivelul de stres şi câte şi mai câte. Unul dintre aspectele care îmi doresc să fie altfel în viaţa copilului meu şi a familiei noastre este alimentaţia. Vreau să fie mai echilibrată decât mai avut-o eu şi mai sănătoasă decât ceea ce îmi propun rafturile din supermarket. Alimentaţia face parte tot din educaţia noastră pe termen lung. Cred cu tărie că trebuie să ne educăm copiii ce să mănânce, cât să mănânce şi cum să mănânce. Dar ce ne facem când intenţiile noastre sunt bune, ne procurăm hrană cât mai neatinsă de chimicale, elaborăm meniuri cât mai echilibrate, iar creşele şi grădiniţele zdruncină tot ceea ce noi am încercat să clădim?
Conform OMS, În Europa 1 din 3 copii cu vârsta peste 11 ani este obez. Veţi spune că fetiţa mea are de abia 2 ani şi nu vedeţi legătura. Eu vă spun că educaţia alimentară începe de la cea mai fragedă vârstă. Conform unui alt raport al OMS din 2016, la nivel de politici, statele europene implementează prea puţine măsuri legate de următoarele aspecte (în ordine): etichetarea corectă a alimentelor şi pe înţelesul tuturor, măsuri legate de preţurile alimentelor, protejarea şi promovarea alăptării, intervenţii privind nutriţia timpurie, activităţi fizice în sectorul educaţional. Dacă sursele în limba engleză sunt greu de lecturat, căutaţi pe Google „obezitatea infantilă în România” şi veţi afla că deţinem locul 2 de pe podium. În România lipseşte cu desăvârşire educaţia alimentară, dar dacă vă linişteşte ideea, să ştiţi că asta se întâmplă şi în alte ţări, însă acolo copiii fac mai mult sport decât la noi.
Aş putea scrie la infinit despre sucuri, prăjituri, covrigei şi alte „minunăţii” cu calorii goale pe care copiii le primesc încă de la cele mai fragede vârste. Despre dulciuri şi dependenţa (mea) de zahăr am scris aici. Fix aceleaşi lucruri se aplică şi în cazul copiilor care beau sucuri şi mănâncă dulciuri în mod regulat. E ca şi cum ar mânca zahăr cu linguriţa. Şi aici îmi veţi spune că cel mic trebuie să cunoască toate gusturile. Sunt de acord cu voi, dar dulcele nu înseamnă obligatoriu prăjitură, ci poate fi regăsit în banană, de exemplu. Da, la un moment dat trebuie şi cel mic să servească o prăjitură, dar ea poate fi fără zahăr, eventual îndulcită cu îndulcitori naturali şi cu ingrediente din aceeaşi categorie. Veţi spune că vă feriţi copilul de dulciuri şi preferaţi să îi oferiţi pufuleţi, covrigi, sărăţele şi alte ronţănele sărate. Ei bine, şi astea întreţin dependenţa de zahăr. Am explicat aici.
Ce facem atunci când meniurile de acasă sunt echilibrate şi copilul intră în colectivitate unde lucrurile se schimbă? Pentru mine a fost un şoc când am văzut meniul creşei din Luxemburg şi, mai târziu, ale altor creşe din România. În Luxemburg e absolut normal ca cel mic abia trecut de vârsta de un an să primească desert după masa de prânz o cremă de ciocolată sau una de caramel. Aşa cum e normal ca la 2 ani abia împliniţi să aibă mini cheese burger la masa de prânz. Nu vă vorbesc de o creşă uitată de lume, ci de un arhicunoscut lanţ de creşe ale cărui meniuri sunt aprobate de un medic. Revoltător (pentru mine) este faptul că niciun părinte nu zice nimic. De fapt, nici nu ştiu dacă îi interesează ce mănâncă pruncul lor în cele 10-11 ore petrecute la creşă.
Am început căutările pentru o creşă în România, la Cluj, mai exact în Floreşti, pentru că acolo vom sta o vreme. Nu eram foarte sigură că vreau să-i rezerv Antoniei locul de la distanţă, dar am spus că încerc. Am ales 2 creşe. Niciuna nu mă mulţumea 100%, dar am zis că le voi departaja în funcţie de meniu. Ştiam din capul locului că trebuie să fac compromisuri, însă nu îmi doream să compromit tot ce am clădit până acum. O creşă nu mi-a răspuns nici până acum, iar atunci când am primit meniul celei de-a doua parcă a căzut cerul pe mine. Precizez că Antonia ar fi mers part-time. Ar fi mâncat toate micurile dejun de peste săptămână şi poate unul sau două prânzuri. V-am spus aici cum am procedat, ce le-am spus după ce am văzut meniul şi ce replică am primit.
Copiii aveau la micul dejun:
- ceai, pâine cu unt şi şuncă
- ceai, pâine şi omletă
- cereale (dulci, expandate, la cutie) cu lapte
- ceai, pâine cu pate (la conservă, din comerţ) şi cu roşie
- ceai, pâine cu unt şi cu dulceaţă
- ceai, pâine cu unt şi cu caşcaval
- pişcoturi cu lapte
- lapte, pâine cu unt şi cu miere
Pentru mine, un singur mic dejun este ceea ce trebuie. Restul sunt de exclus din meniul oricui, nu numai al unui copil. Bineînţeles că există excepţii, dar pentru mine excepţia nu se repetă săptămânal sau la câte 2 săptămâni. Între mic dejun şi prânz copiii nu aveau gustare, dar primeau un fruct la desert, după masa de prânz. A doua gustare era alcătuită din ştrudele, prăjituri, perniţe, haioşuri, checuri (cu cacao), toate cumpărate, toate cu zahăr, aproape toate cu făină albă. Am fost foarte supărată, revoltată că un medic îşi poate pune parafa pe un asemenea meniu. Am înţeles că meniurile arată aşa în destul de multe creşe şi grădiniţe din ţară. Şi cum să nu fim campioni la numărul de copii obezi când locul în care mănâncă 5 zile/săptămână le serveşte zahăr curat pe pâine, cu linguriţa ori sub alte forme?!
Am rugat-o pe Cosmina Niţu, tehnician în nutriţie, om care se dăruieşte pasiunii ei, să îmi împărtăşească din experienţa ei şi să îmi propună două meniuri care s-ar putea oferi în cadrul unei creşe şi care nu ar depăşi 12 lei/copil/zi. Am primit 2 variante, aceleaşi variante pe care ea le-a propus la creşa pe care o frecventează băieţelul ei şi care au fost refuzate. Vă explic mai jos motivele.
De ce apare ceaiul în meniu având în vedere că nu aduce vreun aport nutritiv?
Se pare că ceaiul sau laptele la micul dejun sunt bine înrădăcinate în mentalitatea românească. Nu se concepe ca ceva de băut să lipsească la micul dejun. Dacă mă întrebaţi pe mine, laptele şi/sau ceaiul ajută copilul să ajungă mai repede la starea de saţietate şi cam atât. În plus, costul ceaiului este foarte mic.
Cât este de necesar ca un copil să mănânce la masa de prânz felul 1 şi felul 2 (supă/ciorbă şi fel principal)?
Cosmina îmi spunea că este iarăşi un aspect care ţine de mentalitate. Unui copil îi poate fi suficient un singur preparat dacă i se oferă o cantitate corectă. În acest caz, porţiile de supă şi fel principal sunt mici astfel încât să îndeplinească împreună necesarul caloric al copilului.
De ce nu se regăseşte peştele în meniu?
Peştele nu se doreşte a fi în meniul creşelor şi al grădiniţelor în general, pentru că există frica oaselor şi ale posibilelor accidente.
De ce meniurile nu au fost aprobate la creşa la care au fost prezentate?
Obiecţia a fost că fulgii de ovăz, fasolea verde şi broccoliul nu sunt alimente agreate de copii, că le-au încercat deja, dar copiii le-au refuzat şi mâncarea a ajuns la gunoi.
De ce nu se schimbă meniurile în majoritatea creşelor şi grădiniţelor? Pentru că:
- Părinţii nu iau măsuri. Dacă mă întrebaţi pe mine, părinţii sunt primii vinovaţi. Degeaba se mobilizează 10, dacă alţi 30 stau cu mâinile în sân şi se complac pe principiul: „Da’ noi cum am crescut?”. Îmi permit să afirm că aceşti 30 nu deţin suficiente informaţii (poate nici dorinţa să le obţină) care să îi motivezeze să se mobiliezeze şi să pună piciorul în prag atunci când vine vorba de sănătatea propriilor copii. În cazul creşei căreia i-am cerut meniul, doamna mi-a spus din start că ea ştie că meniul nu-i ok, dar un meniu mai sănătos, adaptat copiilor şi livrat de o firmă de catering (nu aveau bucătărie proprie) ar duce la costuri mai mari pe care părinţii nu ar fi dispuşi să le suporte. Au încercat deja, dar iniţiativa lor s-a soldat cu un eşec mare şi lat. Pot să înţeleg că poate 2 lei în plus pe zi ar fi reprezentat un efort financiar pentru unele familii, dar nu ar fi putut fi pus în balanţă cu investiţia în sănătatea copilului.
- Creşele şi grădiniţele nu sunt conştiente de rolul care îl au în viaţa copiilor din punct de vedere alimentar. Un copil mănâncă la creşă/ grădiniţă 5 zile din 7, luându-şi de aici majoritatea nutrienţilor, formându-şi aici obiceiurile alimentare.
- Creşele şi grădiniţele nu sunt trase la răspundere. Nu am auzit pe nimeni să sesizeze pe cineva că meniul unei creşe nu este adaptat unui copil de 2 ani. De fapt, nici nu ştiu cui ar trebui să i se adreseze. Medicii îşi pun parafele pe bandă rulantă, fiind absolviţi de orice vină pe termen lung.
- Nu există legi care să reglementeze acest aspect. Nu am văzut nicio lege clară care să reglementeze meniurile din creşe şi grădiniţe. Mi se pare un aspect lăsat hazardului, deşi România este campioană la obezitatea infantilă.
Mi-ar plăcea să-mi împărtăşiţi din experienţele voastre. Sunteţi mulţumiţi de meniul pe care îl serveşte copilul vostru la creşă/grădiniţă sau v-ar plăcea să îl schimbaţi?
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Surse foto: (1), (2), (3), (6) – Pixabay
Cresele si gradinitele joaca sigur; meniuri pe gustul majoritatii. Crezi ca isi asuma riscul de a educa alimentar copii care vin cu obiceiuri proaste de acasa? De a face fata unor copii in acomodare, care sunt dificili si din cauza foamei, pe langa ezitarile inceputurilor? N-o fac si e de inteles.
Cred ca problema adevarata e data de obiceiurile alimentare incetatenite fix de parinti, acasa, in cei 1 – 2 – 3 ani in care copiii au fost exclusiv in grija lor. Parintii acestia sunt primii care ar trebui sa faca o schimbare – de mentalitate, de meniu. Greu cu ei!
Dana, sunt parţial de acord cu tine şi îţi spun şi de ce. Copilul se adaptează şi nu va face greva foamei. Creşele/grădiniţele poartă şi această responsabilitate pentru că uşor să spună că nu e treaba/datoria lor, însă copilul acolo îşi petrece cea mai mare parte din timp. Părinţii bineînţeles că au cealaltă mare parte de vină. Eu îţi dau cazul meu. Dacă acasă i-am oferit un meniu echilibrat, trebuie să uit de echilibru pentru că „aşa merg lucrurile” sau ar trebui să găsesc la creşă opţiunea corectă pentru copilul meu?
Eu sunt TOTAL de acord cu tine! Si eu am oferit meniul echilibrat acasa, am incurajat gusturi si-mi doresc sa nu se piarda bazele. Daaaar… cand am cautat gradinita – si-am cautat, si-am gandit, si m-am razgandit, sunt campioana la asta 🙂 – a trebuit sa pun in balanta meniul, principiile pedagogice, distanta fata de casa, tariful. Una peste alta, a iesit, evident, un compromis intre toate. In sensul ca nici unul dintre criteriile importante nu este indeplinit 100% de gradinita aleasa.
Pentru ca steluta mea e deja mare (3a7l) si-ar hali o galeata de lavabila plina cu inghetata din comert, m-am… resemnat?!? In sensul ca prefer sa manance eugenii si sa aiba parte de un mediu in care i se cultiva inteligenta emotionala. Cred ca va fi intr-un mediu de regim vegetarian, in care tot familia va fi baza pentru formarea caracterului ei.
Rezumatul: incearca prin toate mijloacele sa obtii idealul, dar pregateste-te sa fii flexibila!
Dana, eu sunt atât de conştientă de ceea ce spui, dar vreau mai mult decât resemnare pentru generaţiile viitoare. Îmi doresc instuţii mai conştiente de rolul lor, părinţi mai responsabili şi din punct de vedere alimentar, grădiniţe/creşe care să asculte nevoia părintele, părinţi care să cunoască nevoile copilului şi să le poată exprima … ştii tu! Clar că nu se poate fără compromisuri, dar una e compromisul şi alta este compromiterea întregii fundaţii. Unde merge fetiţa ta la creşă? La creşa ideală există un meniu echilibrat, cu cât mai puţin zahăr, oameni empatici şi principii pedagogice sănătoase, care pun accent pe copil, pe dezvoltarea lui şi a inteligenţei lui emoţionale, pe autonimoe, etc.
In Septembrie vor începe si gemenii mei cresa, vor petrece 3,5h acolo.
Micul dejun se duce de acasă si ne a spus ca ei se axează pe mâncare sanatoasa, deci ne a dat de înțeles ca si micul dejun chiar dacă e de acasă sa fie sănătos.
La cresa nu se servește deloc carne de porc, abia la grădinița se da in preparate. Cam toate creșele de aici au cam aceeași politica. De exemplu nu exista prăjituri, dar o data pe săptămana fiecare părinte trebuie sa cumpere un cos cu fructe pt gustările copiiilor, ni se v a spune cand suntem noi la rând si cam ce fructe si legume prefera copiii.
Poate o sa va trimit un meniu de aici de la cresa germana sa putem compara meniurile ?
Chiar mi-ar plăcea să îmi trimiţi meniul :). Conceptul este interesant, însă nu sunt de acord cu mâncarea de acasă. Inevitabil ceilalţi copii văd şi poate vor şi ei să guste. Nu-i poţi aproviziona pe toţi.
Salut, in ce zona locuiesti in Germania? Din toamna ne mutam si noi in zona North Rhine-Westphalia. Pitica ar trebui sa inceapa cresa si ma gandesc cu groaza cum va fi acomodarea, meniul. Copilul merge la cresa de stat sau privata?
Eu am in dotare o super mofturici la papa de 1 an si 6 luni. Imi testeaza imaginatia zi de zi ,cu ce pot sa ii gatesc si sa accepte ea.. Din septemb. merge si ea la cresa. Am ales o cresa privata, aproape de casa. Surpriza ( pana acum) a fost meniul…foarte asemanator cu cel pe care l-ai primit si tu : ceai, unt,oua, cereale la cutie , etc. Fiind privata am avut alte asteptari. Mie mi se pare mai ok parca, meniul de la cresele de stat din cluj… Cel putin au brocoli in meniu…:) nu stiu cum o sa gestionam situatia…
Mda … Cum ziceam situaţia de care povesteam eu nu este singulară. Aşa mă aşteptam şi eu ca privatul să fie mai deschis la minte şi mai empatic pe banii mei, dar se pare că nu e cazul. Am auzit şi eu că la creşele de stat meniul arată mai bine, cel puţin în Cluj. Acum sunt curioasă ce propun în meniu creşele Montessori.
Problema cu grădinițele și creșele este că nu multe au și răbdare să introducă gusturi noi și să educe aceste gusturi, pentru că până la urmă la asta se reduce totul, la a educa gustul. O problemă o reprezintă și părinții care aud în primă fază „n-a mâncat copilul” și gata, s-a tăiat filmul. Asta este cea mai mare greșeală, lipsa răbdării. Îți dau un exemplu simplu: fii-miu acum un an nu mânca morcov nici măcar ras în ciorbă. La grădiniță au zile cu gustări de legume crude, morcovul fiind una dintre ele. Acum mănâncă de rupe. Da, a durat ceva, dar l-a acceptat. Totul ține de răbdare.
Cum spuneam mai jos, copilul nu va refuza mâncarea la nesfârşit. Nu se întâmplă absolut nimic dacă nu mănâncă 3 prânzuri. Apoi, copiii împrumută comportamentele din jurul lor: mănâncă x, hai să gust şi eu. Aşa cum spuneam, exact la asta m-am referit: creşa/grădiniţa educă gusturile şi este de datoria lor să o facă atâta timp cât copilul îşi petrece acolo cea mai mare parte din timp.
Mă regăsesc în exemplul dat. Antonia a făcut la fel cu unele alimente. Roşia e cel mai bun exemplu. Acasă nu voia nici să le vadă şi la creşă o devora. Acum cere şi acasă de câte ori vede roşiile.
Hmmm…se vede treaba ca nu ai un copil care „nu va refuza mancarea la nesfarsit” 🙂 al meu 3 ani de gradi, in fiecare zi, nu a mancat la pranz decat paine si apa…pentru ca nu ii placea mancarea si nu vroia nici macar sa guste altceva; este vegetarian din nastere daca pot spune asa, de cand a vorbit a refuzat carnea de orice fel, problema e ca nu mananca nimic de gen sosuri, supe creme legume fierte, nici macar cartofi piure,..si bineinteles ca asta i se dadea la gradi. Mananca legume si fructe, toate crude, unt pe paine si iaurturi cu fructe, altceva nimic…si are toate analizele bune, i le fac regulat avand in vedere in ce hal mananca, deci crede-ma, sunt copii care daca nu vor, nu mananca, prefera sa rabde de foame.
Îţi înţeleg îngrijorarea, însă tind să cred că situaţia voastră este o excepţie, nu o regulă.
Noi stam in uk si pot spune ca situatia este mult mai tragica decat in tara. Aici copiii sunt integrati obligatoriu la gradi la 3 ani si stau 3-6 h ,unii chiar 12. Aici li se da margarina,branza topita,fasole si carnati la micul dejun,gem,mezeluri si dulce cat cuprinde. Au ramas umiti ca eu nu dau copilului de 2 ani clatite cu nutela,cipsuri,prajiturele din comert ,suc si alte minunatii de la supermarket. Ma intrebau insistent cum am reusit sa nu.i dau. Simplu nu mancam nici noi acasa si surpriza daca o pranitura este dulce nu mananca ca nu este obisnuita cu gustul.Este uimitor sa vezi ca mc si kfc sunt pline cu copii de 1-2 ani care mananca cartofi prajiti si pui prajiti..
Iulia, ştiu foarte bine la ce te referi. Nici în Luxemburg lucrurile nu sunt foarte roz, ba dimpotrivă. Soţul meu are un coleg a cărui fetiţă are 3-4 ani. Aproape în fiecare dimineaţă mănâncă croissant cu ciocolată sau pâine cu Nutella. Soţului meu i-a spus colegului lui că alimentele astea nu se regăsesc la noi în casă şi că e mult prea mult zahăr pentru un copil. I-a spus că toţi copiii mănâncă şi îi dau şi ei copilului … că vom vedea noi.
Imi este si mie groaza de acest aspect . In septembrie va incepe si Z gradinita . Are 3 ani 2 luni, dar la noi in casa nu au existat mezeluri , pateuri ,dulciuri procesate etc. Produse cu zahar a consumat de maxim 5 ori in ultimul an si in cantitati foarte mici (pana la 2 ani nu s-a pus problema ) .Asta a fost si unul din motivele pentru care nu l-am dus la cresa .Din acelasi motiv nu o sa il las decat pana la 12 si o sa incerc sa ii dau sa manance inainte de plecare la gradinita (am noroc ca e foarte matinal si o sa am timp sa ii dau ).
Ştiu ce spui, Aida. La fel am procedat cu fetiţa mea. Bine, ea a început mult mai devreme creşa (am povestit pe blog), dar târziu am lăsat-o la câte o masă de prânz. Acum sunt nevoită să o las de 2-3 ori/săptămână având în vedere că ne mutăm. Cum am mai spus, meniul perfect nu există, dar cred că poate exista cel echilibrat.
Buna, in primul rand felicitari pentru articol. Foarte bine documentat si scris foarte bine. Precizez ca abia din toamna il voi duce pe copil la gradinita. Sunt de acord cu tine ca meniurile nu sunt ceea ce trebuie, in majortatea cazurilor, insa asa cum cineva spunea mai sus, la un moment dat trebuie sa pui in balanta educatia sau mancarea. Si eu aleg educatia, chiar dacai-o fac eu acasa si pe cea alimentara. Nu stiu cum e sa te lupti cu parintii, cu mentalitatile lor, inca nu stiu.
O problema reala este insa aceea ca gradinitele nu au suficiente bucatarese. Asta o spun dupa ce am citit si o campanie aLui Adi Hadean prin care a incercat sa ofere cursuri bucatareselorpentru a invatat cum se se reprofileze pe noul stil de viata si sa gateasca altfel ,mai simplu. cred ca este o problema si de lipsa de personal dar mai ales pentru ca sunt foarte multi copii, si probabil e mai usor sa gatesti o budinca. (din care ar putea lipsa zahar si inlocuit cu altceva, da e atat de simplu de fapt!) Eu chiar ma gandesc la o campanie legata de alimentatia la gradinita (nici nu vreau sa stiu cum e la after school), asa ca poate iti mai scriu.
Alexa, mulţumesc! Înainte de toate cred că este o lipsă de informare şi de interes. Unele lucruri ar fi extrem de simplu de gestionat. Tocmai de aici şi dorinţa de a da exemple de meniuri mai sănătoase. Ne lovim de mentalităţi învechite, care se „sperie” dacă nu văd ceai sau lapte la micul dejun. Problema mea cea mai mare este zahărul. De ce să fie prezent când poate fi înlocuit sau omis cu succes? De ce o prăjitură în locul unui fruct?
Eu vad o problema in faptul ca exista gradinite fara bucatarie proprie si mancarea e adusa de o firma de catering, deci clar e macar cu o zi inainte pregatita. Am auzit o poveste halucinanta, cu un afterschool care primea lunea mancarea care ramanea de la nunta de sambata seara, deservita de aceeasi firma de catering. Era singura firma de catering din zona, si erau dependenti de serviciile lor.
Să zicem că nu ar fi o problemă dacă ar fi pregătită cu o zi înainte, însă nu există nicio garanţie că este pregătită doar cu 12-24 de ore înainte. Chiar că-i halucinantă povestea de care spui. 🙁
Bună.Am citit articolul dvs și ma bucur ca am făcut-o. Când am văzut cele doua variante de meniu propuse de dna nutriționist am rămas plăcut surprinsa și chiar m-am bucurat sa vad ca acele meniuri s-au regăsit și în meniul creșei unde merge fetita mea.Ar fi ceva ce nu au avut-pasta de masline-.In schimb ceea ce spuneți ca unele creșe au refuzat sa dea copiilor pe motiv ca nu se mănâncă,la creșă la care mergem noi li se da(broccoli, spanac dovlecei) și țin sa menționez aici faptul ca acasă fetita mea nu vroia sa mănânce sub nici o forma spanacul sau broccoli.In legătură cu pestele într-adevăr avem același concept teama de accidente din cauza oaselor dar pt mine e ok atâta timp cât îl avem noi în meniu acasă.
Bună, Andreea.
Mă bucur să ştiu că existe creşe care acorde o atenţie sporită meniurilor pe care le propun copiilor. Lipsa peştelui nu-i un capăt de ţară, pentru că, aşa cum spuneai şi tu, se compensează cu meniul de acasă.
Noi am avut noroc cu gradinita, meniu asemanator cu cele postate mai sus, desi eu tot cred ca e usor dezechilibrat (doar cereale integrale/faina integrala, dar e ok, ca stiu ca acasa nu ii mai dau deloc). In rest… Copilul meu (autodiversificat, nu stiu cat conteaza, dar asa a stiut de la inceput cum arata brocolli sau orice altceva ce a bagat in gura), manaca orice, accepta macar sa guste orice aliment nou. Merge la gradi de la 1 an (e o gradi privata cu grupa baby), deja de doua luni, si doar la inceput nu a mancat asa bine (din cauza ca nu era obisnuit sa i se dea cu lingurita). Practic compromisul acolo a fost pt noi, ca nu va fi lasat sa manance ca si acasa, singur, pentru ca facea prea multa mizerie (desi asta e o discutie mult mai lunga). Ideea e ca au un meniu foarte ok (au toate legumele, ciorbe, supe, supe creme, carne zilnic (macar la unul din feluri), omlete, paste si cereale integrale, quinoa, avocado-crema, iaurt simplu cu ceva fructe/cereale gen ovaz hidratat) cu exceptia zilelor de nastere, cand parintii aduc tortul, care uneori e mai dulce (din ce mi-a povestit educatoarea, se insista sa nu contina ciocolata, zahar, si sa fie cu multe fructe, dar nu am cum sa controlez eu asta). In rest, cand nu ii ies dintii sau nu e dupa vreo raceala, copilul baloteaza (exact asta e cuvantul) si la gradi si acasa, prefera brocolli la abur in locul morcovului (si in general legume preparate simplu, fara sos sau nu „mancare de legume”), cere mar crud non stop acasa. Sincer, nu cred ca e gradinita perfecta, dar mancarea e ok (nu au paine cu unt si cu gem/miere, parizer, crenvursti, ceai, lapte, prajeli), programul educational e ok, copilul e fericit de numa’ acolo, ca vrea sa sara din brate cand il ducem (are 1a2l). Dar asta a fost problema mea, ca s-a incetinit procesul asta de a explora mancarea pana la ce varsta vrea/considera el. Si cu meniul de la gradi, incerc sa fac un echilibru acasa. Mancam mai mult peste la cina (ca acolo primeste doar la micul dejun paine cu pasta de peste o data pe saptamana), nu ii mai dau deloc cereale sau produse cu faina integrala (faptul ca faina alta dauneaza grav e un mit), si stam mai mult la masa si il las pe el sa manance singur, asa cum poate, cu mana, cu tacamuri, la cina si in weekend. Nu stiu sigur care e secretul, dar si faptul ca am invata si eu ca brocolli si sfecla la abur au gust bun daca stii cum sa le prepari (fara prea multe artificii) si cand ma vede pe mine ca mananc cu pofta fara sa ma prefac, mananca si el. Gradinita e in Bucuresti, meniul e facut de Fibrio (catering) care asigura mancarea pentru mai multe gradinite din Bucuresti, si cred ca pretul pe zi e de 24 de lei, mic dejun, pranz cu doua feluri, si doua gustari (dintre care una obligatoriu cu fructe, si le-am rugat, daca cumva nu mananca gustarea de dupa somn, care uneori sunt ceva biscuiti bio-nustiucum tari, sa ii dea tor fructe).
Bună Adina,
Nu văd de ce nu ar fi ok cerealele integrale şi nu ştiu mitul făinii albe. 🙂 Să ştii că şi copiii diversificaţi clasic au o dorinţă naturală de independenţă. Depinde de părinte dacă reuşeşte să „îl asculte” sau nu. Cu asta cu mizeria chiar nu sunt de acord. La creşa pe care o frecventează fetiţa mea am avut norocul că îi lăsau pe copilaşi să mănânce singuri şi chiar îi încurajau în acest sens.
Mie mi se pare foarte ok meniul de care spui şi m-aş bucura să se regăsească în cât mai multe creşe/grădiniţe. Ştii, cred că grădiniţa perfectă nu există sau cel puţin nu în viziunea părinţilor. Este normal să fim exigenţi în acest sens. Important este că cel mai mic este fericit acolo şi asta cred că îţi dă linişte. 🙂
Meniul de saptamana trecuta la gradinita fiului meu. Chiar as dori o parere. Mentionez ca si deserturile sunt preparate in gradinita.
LUNI
D: Lapte cu cereale
G: Fructe
P: Supa de legume cu taietei
Mancarica de mazare cu carne de pui
G: Chec
MARTI
D: Tartina cu unt, branzica si castravete+ceai cu lamaie
G: Fructe
P: Ciorbita de legume
Rizotto cu pui si salata asortata
G: Fursecuri
MIERCURI
D: Tartina cu unt si miere + cacao cu lapte
G: Fructe
P: Mamaliga cu branza si smantana
Tocanita de cartofi cu curcan
G: Cornulete cu gem de prune
JOI
D: Tartina cu pasta de ou + ceai cu lamaie
G: Fructe
P: Ciorbita de vacuta
Paste bolognese cu carne de curcan
G: Biscuiti de casa
VINERI
D : Lapte cu cereale
G: Fructe
P : Bors taranesc cu zdrente de ou
Piure cu carne de pui si salata asortata
G : Banana
Buna Ramona,
Eu nu imi pot expune parerea ca un nutritionist, insa in meniul scris de tine se regasesc cateva dintre aspectele care pe mine ma deranjeaza:
1. La md tartina cu branza si unt, precum si cea cu miere si unt. In loc de cacao as opta pt pudra de roscove. Banuiesc ca cerealele sunt cereale dulci, din comert.
2. A 2-a gustare dulce aproape zilnic cand exista multe variante de a o diversifica si de a oferi ceva mai nutritiv.
In rest, cred ca meniul depaseste cu mult meniurile altor gradinite. Nu este meniul ideal, dar cred ca este unul care arata ca se poate si fara Barni, Joe, mezeluri sau alte preparate asemanatoare.