cand ii dam copilului dulciuri

 

V-aş minţi dacă v-aş spune că nu-mi place ciocolata. Ba îmi place. Şi încă cum! Îmi place şi îngheţata aia adevărată, cremoasă, nu sorbetul care ar prinde rădăcini în congelator dacă nu l-ar mânca soţul. Nu mă dau în lături nici de la o gogoaşă ori de la câteva sărăţele. Pe scurt, îmi plac toate cocktail-urile astea de grăsimi hidrogenate, cu arome şi alţi crocobauri. Îmi plac, dar am învăţat să nu mai dau iama în ele. Dacă tot sunt la ceas de spovedanie, vă zic sincer că, din când în când, mai am păcate din astea culinare. Dar sunt pe calea cea bună, aia a vindecării. Mă bucur măcar că my better half e jumătatea mai bună şi în cazul ăsta: nu-i amator de ciocolate, ronţănele şi îngheţate adevărate. Fie vorba între noi, nu ştie ce pierde.

Aş zice că suntem pe drumul alimentaţiei sănătoase pavat cu intenţii ambalate delicios şi asta în special de când Antonia a apărut în viaţa noastră. Am citit mai mult despre alimente în general, despre grăsimile bune şi rele, despre zahăr, ş.a.m.d. Informarea m-a învăţat să citesc etichetele şi să nu mă opresc numai în locul în care este scrisă data expirării. Am învăţat ce să evit, ce să consum în mod excepţional, ce să pun pe masă şi, cel mai important, ce să-i pun copilului în farfurie. Aici n-a mai fost loc de concesii! Am făcut tot ce a ţinut de mine să-i ofer o alimentaţie sănătoasă şi cât mai diversă – alimente neprocesate, carne fără hormoni, un calcul estimativ al grăsimilor saturate pe care le mănâncă peste săptămână, gătit de minim 2 ori pe zi – şi până aici cred că am reuşit să fac ceea ce mi-am propus. Nu concurez pentru titlul de „Mama Anului”, dar sunt în competiție pentru premiul de „Cea mai bună mamă a Antoniei” la care concurez eu cu mine. E musai să-mi updatez versiunea în permanență pentru minunea mea cu ochi albaștri.

Mâncarea copilului nu am lăsat-o niciodată la voia întâmplării. În concediu am plecat cu cămara după mine, în călătorii sunt cu lada frigorifică în portbagaj şi de sărbători adaptez meniul încât să fie potrivit pentru toată lumea. Unii îmi spun că ar fi cazul să mă relaxez. Eu nu văd unde-i stresul. Aşa funcţionez eu. Nu e vorba de stres sau de vreo corvoadă impusă. Alţii mă întreabă când va mânca şi Antonia ca toţi oamenii (a se înţelege tocăniţe, cartofi prăjiţi, câte o felie de şuncă, o prăjitură, o ciocolată, o bomboană, etc.). Antonia mănâncă aşa cum mâncăm noi. Tocăniţe şi rântaşuri nu fac, mezeluri consumăm în situaţii excepţionale, iar prăjiturile şi ciocolata din comerţ mi-aş dori să nu le cunoască deloc. „Deloc” ăsta ar fi posibil în lumea mea ideală, dar nu şi în asta în care trăim. Cum spuneam, până acum am reuşit să mă ţin de ceea ce mi-am propus, însă sunt conştientă că lucrurile se complică abia de acum încolo. Dacă fiul lui Niţulescu va mânca ciocolată sub ochii ei atunci când vom fi musafiri pe undeva, ei nu i-o voi putea interzice. Dacă fiica lui Ixuleascu înfulecă dintr-o felie de tort la o aniversare, ei nu-i voi putea spune „tu nu ai voie”. Teoretic, i-aş putea spune, dar practic nu vreau să o fac pentru că nu vreau să o frustrez, nu vreau să simtă grija mea pentru alimentaţia sănătoasă ca pe o povară, o interdicţie formală. Din acest punct de vedere, în viitor îmi doresc să mă ghidez după câţiva paşi care sper să funcţioneze. Îmi doresc să revin pe blog peste vreo 5 ani şi să zic că metoda mea a dat roade.

  1. Puterea exemplului. Degeaba îi spun ei că nu are voie x sau y aliment dacă noi, părinţii ei, îl consumăm sau îl avem în casă. Alegerile sănătoase nu ar trebui să privească doar farfuria copilului, ci a întregii familii.
  2. Comunicarea şi explicaţiile adecvate vârstei. Sunt pentru dialog şi comunicare indiferent de domeniu sau de subiect. Dacă ne dorim o alimentaţie sănătoasă, va trebui să discutăm despre asta în funcţie de puterea de înţelegere a copilului. Am prieteni ai căror copii preferă dulcele făcut în casă decât cel din comerţ şi, în mare parte, înţeleg de ce primul e mai bun decât al doilea. Poate aş merge chiar până la compararea gustativă a celor două, deşi sunt conştientă că mi-aş asuma mari riscuri. În viitor, vreau să aibă informaţii suficiente încât să facă alegeri conştiente. Comunicarea îmi doresc să fie calea de urmat şi în privinţa celorlalţi, cei care ne cală pragul. I-aş ruga insistent să nu-i aducă ouă Kinder, napolitane, ciocolate, prăjituri şi alte minuni. Şi dacă chiar le aduc, să mă întrebe înainte să i le ofere.
  3. Alternativele sănătoase la produsele nesănătoase. Am mai spus-o şi o susţin în continuare: cred că orice aliment/mâncare nesănătoasă din comerţ are o alternativă sănătoasă care se poate face în casă, însă asta implică muncă în bucătărie din partea mamei şi nu numai. Cartofii putem să-i „prăjim” la cuptor, ciocolata se poate face în casă din cacao raw şi cu îndulcitor natural, prăjturile pot fi fără coloranţi şi fără un cârnaţ de E-uri.
  4. Excepţiile din societate. Produsele cu crocobauri se vor consuma în mod excepţional în societate. Adică, nu îi voi interzice felia de tort de la nu ştiu care aniversare şi nici paharul de suc de la vreun eveniment. Mi-ar plăcea să înţeleagă că putem face concesii, însă acestea nu trebuie să devină obiceiuri. Aplicăm principiul de la punctul 2 :).
  5. Nu hrănim noi excepţia. Nu îmi doresc să fim noi cei care transformă excepţia în regulă. Nu vreau să încurajez consumul de alimente nesănătoase acasă, să i le ofer cu mâna mea şi cu bună ştiinţă, ci vreau să rămână excepţii de consumat în societate sau la ocazii speciale.

Fug de zahăr şi de grăsimile hidrogenate din motive pe care cred că le ştiţi deja. N-am să le reiau pe fiecare, însă le puteţi citi aici şi aici. Au fost studiate de oameni mai deştepţi decât mine şi tind să-i cred :). Sunt principalele cauze ale obezităţii, – să nu uităm că românii sunt campioni la obezitate infantilă în Europa – ale diabetului şi ale bolilor de inimă. Pentru mine sunt 3 motive suficiente, care mă motiveză să le reduc drastic consumul. Accentuez „să le reduc” pentru că nu cred că le-aş putea elimina complet din alimentaţie.

Deocamdată, acum, după aproape 2 ani în care am încercat să îi ofer Antoniei o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, principiile de mai sus sunt cele după care îmi doresc să continui drumul început. Nu ştiu în ce măsură voi reuşi, dar sunt încrezătoare că planurile mele vor da roade :). Trag nădejde că voi găsi resursele necesare care să mă ajute să mă ţin de ceea ce mi-am propus.

 

 

Mi-ar plăcea să îmi împărtăşiţi din experienţele voastre.  Cum limitaţi consumul de produse nesănătoase fără să vă frustraţi copilul? Cum vedeţi alimentaţia copilului vostru în raport cu tentaţiile frumos ambalate şi nu numai?

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

 

Sursa foto: Pexels

 

11 Comments on Când are copilul liber la ciocolată, zahăr şi grăsimi hidrogenate?

  1. Buna, Imi place mult acest articol!
    Sunt si eu preocupata de ce mananca bebe si cam mi-i frica de ce va urma cand va merge la cresa…
    Imi spuneti, va rog mult, cum alegeti carnea pentru Antonia, cum o evitati pe cea injectata? Baiatul meu are 9 luni curand si inca nu i-am dat carne de pui din comert, am o frica enorma de ea. Multumesc.

    • Lilia, mă bucur că îţi place articolul :). La creşă lucrurile se complică, dar să ştii că sunt şi creşe cu meniuri ok. Eu am carne din sursă sigură (pui crescuţi de tata, carne de vită de la ferma unchiului meu) şi atunci când mi se termină stocul optez pentru carne bio din magazin (există raioane bio sau magazine de profil). Dacă nu ai o sursă de carne sigură, mai bine alegi carnea de curcan în locul celei de pui. Am înţeles că curcanii sunt mai puţin dopaţi decât puii.

  2. Noi am introdus de la un ancantotsti modice de zahăr și sare, dar puterea exemplului contează parte mult. Chiar și atmosfera din timpul mesei.

  3. Prunca mea mănâncă de toate. Am avut, însă, norocul de a „primi” un copil care, dacă nu simte nevoia de mai mult, nu termină nici o ciocolățică mică-mică.
    Am insistat mereu pe mâncare sănătoasă, pe mâncare gătită și abia apoi pe desert (care nu mai e atât de râvnit cu burta plină…) pe discuții despre ce-i bun, ce nu-i bun, câte linguri de zahăr conține X produs… și tot așa. În plus, am felicitat-o mereu când nu a mâncat tot dulcele – și mai ales atunci când a refuzat tentațiile întinse de la oameni din afara casei – mai mult sau mai puțin străini. Îi place teribil să spună: „Nu vreau, mulțumesc! Eu nu prea sunt cu dulcele!” 🙂

  4. Baietelul meu face 2 ani luna viitoare si inca nu a primit dulce deloc, m-a mai vazut uneori mancand cioco, dar nu a fost tentat. La noi in casa nici eu nici sotul meu nu suntem cu dulciurile, poate ne mosteneste 🙂 mai fac uneori prajituri pt noi si o parte o fac si pt el fara indulcitori (de ex chec). Insa recunosc ca ii place sa rontaie…si ii iau biscuitei Organix din comert pe care ii ofer mai ales in deplasare. Nu e la cresa inca, nu stiu cum va fi cand va ajunge in colectivitate, dar imi doresc si eu exact ce ai expus tu in acest articol…cu toate ca deja sunt privita ca o mama „exagerata”, care nu ii da „nimic” la copil..”la varsta aaaaasta” 🙂 ca doar e mare deja. Mereu raspund: „pana pot sa fac sa nu ii dau, de ce as face-o? Ce lucru bun i-ar aduce asta? Vreau sa intarziu cat de mult pot, nicidecum sa ma grabesc in a-i oferi lucruri nesanatoase”. Pe urma nu mai zice nimeni nimic. (Ha ha, stiu si ei ca am dreptate 🙂 )
    O sg intrebare am: de ce nu e ok tocanita? 🙂 eu ii fac la baietel de ex legume inabusite cu ulei si apa, iar apoi adaug carnita fiarta separat..E gresit?
    Ps: mi-ar placea si mie sa stiu sa calculez grasimile saturate din meniul lui
    Multumim pt articol!

    • Alexandra, eu nu înţeleg de ce lumea din jur are nevoie de atâtea explicaţii. Fiecare familie are regulile ei şi acestea nu sunt discutabile. Deciziile vă aparţin :)!
      Am precizat tocăniţa pentru că, în mod tradiţional, se face cu prăjeală (legume călite) şi rântaş, dar bineînţeles că există şi varianta cu legume înăbuşite şi fără rântaş, care e absolut ok.
      Grăsimile saturate, în mare parte, le poţi calcula sau, mai exact, le poţi ţine evidenţa în funcţie de valorile nutriţionale de pe ambalaje (smântână, iaurt, etc.).

  5. Buna, mi-a placut articolul tau. Cred si eu ca exemplul parintilor este cel mai bun mod de a educa un copil. Te-as ruga, daca poti sa mai pui o data cele doua link-uri despre efectele zaharului asupra sanatatii. Le-am accesat dar nu merg. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *