Photo by Tima Miroshnichenko from Pexels

 

Ea: „Mami, iepurașul de Paște există?”

Eu: „Tu ce crezi?”

Ea: „Eu cred că da.”

Eu: „La școală ați vorbit despre asta? Colegii tăi ce părere au?”

Ea: „Majoritatea spun că nu există iepurașul de Paște, că părinții ne cumpără cadouri.”

 

Așa a început una dintre discuțiile noastre din weekend. S-a încheiat cu sufletul meu strâns ca într-o menghină în timp ce-i spuneam Antoniei că iepurașul de Paște nu există și că noi, părinții, îi oferim cadouri. Vreau să vă povestesc cum am ajuns în acest punct și cum am ales să abordez lucrurile. 

Înainte de a vă da detalii despre experiența noastră cu iepurașul de Paște, vreau să precizez un aspect important din viața de părinte. Cred că una dintre provocările cele mai mari este să avem înțelepciunea de a creiona aceste personaje magice, iepurașul de Paște, Moș Crăciun, Moș Nicolae, Zâna Măseluță, în așa fel încât copiii să nu se simtă mințiți ori dezamăgiți pe măsură ce cresc. Aș vrea să am o rețetă perfectă în acest sens, dar ea nu există. Mai degrabă aș spune că aceste povești trebuie croite în funcție de valorile și principiile pe care le avem ca și familie. Suntem diferiți, iar poveștile acestea vor fi și ele prezentate în mod diferit copiilor noștri.

 

Începuturile iepurașului de Paște

N-am să intru în detalii legate de originea și legenda care circulă în jurul iepurașului de Paște, ci am să insist mai mult asupra experienței noastre. Locuind în Luxemburg până la vârsta de 2 ani și jumătate a Antoniei, iepurașul de Paște a fost un personaj prezent încă de la început, deși noi nu l-am prea agreat. Antonia mergând la creșă nu prea am avut cum să evit exista iepurașului. Mai târziu, când ne-am mutat în România, mi-am zis că va fi mult mai simplu (Antonia fiind micuță) să facem o tranziție blândă și iepurașul să dispară, să rămână un personaj simpatic, prezent în magazine (și în strategiile de marketing) și cam atât. 

Când eu eram copil, iepurașul de Paște nu exista … De fapt, iepurașul meu erau ai mei. Aveau obiceiul să mă înnoiască înainte de Paște, să-mi cumpere haine și ceva pentru sufletul meu de copil, o jucărie și dulciuri, dar din astea nu prea multe, pentru că mama făcea cele mai bune prăjituri din univers. Mama pregătea întotdeauna câte un pachet de donat (cu mâncare, haine, etc.) oamenilor mai puțin norocoși. Crescând cu aceste obiceiuri dragi mie, am vrut să le aplic mai departe, cu Antonia. Îl aveam deja pe Moș Crăciun și iepurașul de Paște mi se părea prea mult, cumva nepotrivit valorilor noastre. Nu în ultimul rând, mi-am dorit ca Paștele să fie despre altceva, despre adevărata esență a acestei sărbători, nicidecum despre un miraj al cadourilor creat în jurul unui personaj fantastic. 

Primul Paște în România l-am petrecut cu părinții soțului meu, la cabană. Supriza a fost când dimineața, la trezire, soacra mea i-a spus Antoniei că iepurașul de Paște i-a lăsat cadourile în iarbă. Șoc și groază! Nu m-am așteptat ca acest lucru să se întâmple, dar nici nu am comunicat în mod clar cu bunicii că nu mi-l doresc. În anul următor, am avut o tentativă blandă să-i spun Antoniei că iepurașul nu există, însă mărturisirea mea s-a întâmplat să fie cumva ignorată în fața insistențelor bunicilor de a continua cu creionarea personajului. Apoi, m-am simțit complet nepregătită să reiau discuția, să îi dau copilei explicația realistă, așa că m-am complăcut cumva în situație, insistând însă pe semnificația sărbătorii și încercând să minimizez importanța iepurașului de Paște. 

 

Photo by cottonbro from Pexels

 

Momentul adevărului

Mi-am dorit ca anul acesta iepurașul de Paște să fie istorie, dar îmi era greu să abordez subiectul. În urmă cu vreo 2 săptămâni, Antonia m-a întrebat dacă iepurașul de Paște există. Eram la masă, cu bunicii, așa că am evitat răspunsul pentru că ar fi fost urmat de o discuție lungă pe care aș fi vrut să o am doar cu ea. Totuși, am înțeles/simțit că a venit momentul să știe adevărul și am început să mă pregătesc psihic pentru viitoarea noastră discuție. 🙂

Vreau să punctez câteva lucruri pe care le-am discutat cu Antonia: 

  • Am vrut să aflu ce se vorbește la școală, ce spun copiii despre iepurașul de Paște. Poate că mi-ar fi fost mai greu să îi spun adevărul dacă restul copiilor din clasă credeau în el. 
  •  Am încercat să o încurajez să fie rațională (cuvântul sună poate dur pus în relație cu un copil de aproape 7 ani, dar nu am găsit unul mai potrivit). Dacă Moș Crăciun e un om și poate fi credibil în ciuda saniei și a renilor care zboară, iepurașul de Paște rămâne un animal fantastic. Am întrebat-o: „Crezi că poate exista un iepuraș uriaș care să sară din curte în curte și să le lase copiilor cadouri în iarbă?”
  • I-am explicat originea iepurașului de Paște așa cum am știut mai bine, precizând că este un obicei împrumutat și că îl putem înlocui, dacă i-a plăcut ideea de a găsi cadouri în iarbă, cu o vânătoare de ouă pe care îmi propun să o fac cât de creativă posibil. I-am povestit și despre obiceiurile pe care le aveam de Paște când eu eram copil. Am adăugat că mi-aș dori să le aplicăm și noi, să punem mai mult accent pe ele. 
  • Am asigurat-o că magia nu dispare. Dacă își va dori să găsească darurile de Paște în iarbă, dimineața, atunci vom continua cu acest obicei, noi petrecându-ne sărbătorile pascale la cabană în fiecare an. Una dintre temerile ei era că nu vom fi acolo de Paște și că poate vom alege să-l petrecem altundeva. Am asigurat-o și că darurile vor exista în continuare, doar că acum am considerat că este pregătită să știe că le primește de la părinți și bunici. 
  • Am rugat-o să păstrăm secretul față de copiii care cred în iepurașul de Paște, să fie alegerea părinților când le dezvăluie adevărul. 

 

Ce s-a întâmplat după momentul adevărului 

S-a lăsat cu lacrimi. Am ținut-o în brațe și i-am validat trăirile. Lacrimile s-au oprit repede și la vreo oră distanță a venit să-mi spună că se bucură că știe adevărul, că nu este nici tristă, nici supărată. Sinceră să fiu, mi-a luat o piatră de pe inimă, pentru că o astfel de dezvăluire nu este ușoară pentru niciun părinte. Pe de altă parte, mă bucur că mi-am ascultat instinctul și am profitat de acest moment pentru ca iepurașul de Paște să rămână un simplu personaj de pus în decoruri, de privit la televizor sau în magazine. 

 

Să știți că la noi nici Moș Crăciun nu este creionat în mod clasic tocmai pentru că mi-am dorit să fim cât mai pregătiți pentru momentul în care va afla adevărul și mi-am dorit, încă o dată, să creionez acest personaj conform valorilor noastre. În privința lui, nu mă grăbesc să-i spun nimic. Un alt personaj al copilăriei este Zâna Măseluță, un mit pe care am refuzat din start să-l întreținem. A știut de la bun început că noi suntem „zânii”, i-am explicat cum cresc dinții de adult, fără baghete magice și personaje fantastice, însă am ales să compensăm lipsa magiei cu 10 lei/dinte puși la pușculiță, să nu o privăm în totalitate de recompensa personajului.

Copiii au nevoie de magie în viața lor, să fie încurajați să își imagineze, să viseze, dar nu consider că toate personajele din viața lor trebuie să le ofere daruri și dulciuri, ci ele trebuie să vină cu anumite emoții înainte de toate. Exact asta am vrut să evit: nu vreau ca totul să fie despre cadouri. Da, și implicarea noastră vine cu daruri, însă vine și cu încurajarea unor experiențe pe care le putem avea împreună. La un moment dat, într-un moment ceva mai tensionat, eu am și primit replica: „Voi nu-mi cumpărați prea multe lucruri! Majoritatea pe care le am sunt de la Moș Crăciun și de la iepurașul de Paște.”

Aș vrea să reiau o idee de mai sus, că nu există rețete perfecte de urmat. Eu nu am certitudinea că am luat decizia 100% corectă, însă știu sigur că mi-am urmat principiile și instinctul. 

 

La voi care este povestea cu iepurașul de Paște?

Cum abordați creionarea acestui personaj în viața copiilor voștri? 

 

 

 

Alte articole asemănătoare: 

 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.