În mare parte, Antonia nu mănâncă supe și ciorbe. Când era mică și mânca aproape de toate, prefera supele cremă dar, după o vreme, le-a refuzat și pe acestea. De fapt, asta s-a întâmplat în perioada tuturor refuzurilor, în jurul vârstei de 3 ani. Între 3 și 4 ani (poate și puțin peste 4 ani) a avut o perioadă cruntă, când mânca doar câteva feluri de mâncare, vreo 5-6. 

Încet, încet, după multe povești (am discutat foarte mult la ce sunt bune alimentele și ce compromisuri este dispusă să facă), suișuri și coborâșuri, a început să guste mâncăruri care îi plăceau cândva și să accepte mai multe feluri de mâncare. Supele și ciorbele îi intră cu greu în grații chiar și acum. Acceptă supa de pui cu tăiței și supa cremă de mazăre. La grădiniță este tentată să guste și chiar mănâncă mai multe supe decât acasă. 

Pentru că opțiunile sunt limitate și nu vreau nici să forțez lucrurile, supa cremă de mazăre am adaptat-o pentru a maximiza cantitatea de nutrienți. Mai exact, am adăugat, pe lângă legume, linte roșie. Mazărea este o bună sursă de proteine vegetale, fier și fibre, bogată în vitaminele A, B1, B6, C și K. Lintea roșie este și ea o sursă bună de fibre, proteine, fier și vitamine B. Perioada în care Antonia a refuzat foarte multe alimente și-a pus amprenta asupra sănătății ei și s-a ales cu o anemie. În cele din urmă, discuțiile noastre au dat roade. Acum mănâncă foarte bine, mult mai diversificat (așa cum o făcea cândva), însă supele rămân ultima ei opțiune, cu excepția acesteia, de mazăre cu linte roșie. 

Ingrediente: 

Pentru 2 porții

  • aprox. 200g mazăre (congelată)
  • 4-5 lg de linte
  • 1 bucată de rădăcină de pătrunjel
  • 1 felie de țelină
  • 1 morcov mare
  • 1 cățel de usturoi
  • 1 cub mic de unt
  • sare
  • piper

Mod de preparare: 

Pasul 1

Am curățat legumele, le-am spălat bine, le-am tăiat în cuburi potrivite și le-am pus într-o oală încăpătoare împreună cu mazărea. Am spălat și lintea și am pus-o peste legume. Am adăugat puțină sare, apă cât să acopere legumele și am pus totul la fiert. 

Pasul 2

Când legumele au fost fierte, am oprit focul și am transferat legumele în vasul blenderului. Am adăugat o parte din apa în care au fiert (adăugați apă treptat, în funcție de consistența pe care vă doriți să o aibă supa). Am mixat bine legumele, până supa mea cremă a căpătat o textură fină. Gustul l-am potrivit cu sare și piper proaspăt măcinat. 

Et voilà! Asta e supa preferată a copilei … și prietenei mele cele mai bune i-a plăcut mult, și copiilor ei, așa că ar merita să-i dați o șansă. Poate va avea succes și la voi. 😊

Alte supe care s-ar putea să vă placă: 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

2 Comments on Supă cremă de mazăre cu linte roșie

  1. Minunataaaaa. Baietelul meu refuza mazarea in ultima vreme, iar cu reteta aceasta a recuperat ultimele luni bune 😊. Multunesc inca o data pt inspiratie si pt retele delicioase. 🤗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *