De la Toplița, într-o dimineață de sâmbătă, am luat-o spre Lacul Roșu, prin Gheorgheni. Ne-am propus să ajungem la Lacul Roșu, Cheile Bicazului și barajul Bicaz și să ne întoarcem, în aceeași zi, la Toplița, prin Borsec. Eram curioasă cum arată Borsecul în prezent, după renovări și investiții în zonă.

Obiectivul nostru a fost să facem prima oprire la Lacul Roșu, dar să știți că aveți câteva obiective turistice și pe traseu. Mai exact, catedrala romano-catolică din Ditrău, cea mai mare din zonă, și castelul din Lăzarea, unde cel mai vechi corp al clădirii actuale datează din 1532.

Ce puteți face/vedea la Lacul Roșu?

Lacul Roșu, numit și Ghilcoș, se află la 26 km de municipiul Gheorgheni și este situat la o altitudine de 983 m. S-a format în anii 1837-1838 când un versant al masivului Ghilcoș s-a prăbușit, creând un baraj natural și împiedicând scurgerea pâraielor din vale. Trunchiurile copacilor de odinioară, scufundate în lac, care străpung luciul apei, sporesc frumusețea locului.

În mare parte, mi-a plăcut la Lacul Roșu. Am profitat de vremea bună și ne-am dat cu barca pe lac. Partea mai puțin plăcută a fost dezorganizarea legată de parcări. Fiecare parca unde apuca pe marginea șoselei, în parcări amenajate sau mai puțin amenajate. 

Din câte am văzut (dar nu am testat), în zonă, în pădure este un parc de aventură, Lolo Park pe care îl puteți încerca dacă sunteți în zonă. Noi nu ne-am concentrat pe activități, timpul fiind scurt.

Ce puteți face/vedea la Cheile Bicazului/barajul Bicaz?

De la Lacul Roșu am luat-o spre Cheile Bicazului. Așa cum îmi aminteam din copilărie, peisajul este spectaculos. Ne-am oprit să ne bucurăm de priveliștea minunată și să ne cumpărăm câteva suveniruri.

  • Dacă sunteți pasionați de munte și drumeții, aveți câteva trasee pe care le puteți parcurge, cu dificultăți diferite. Le găsiți aici. Puteți descoperi Cheile Șugăului și Cheile Bicajelului, de exemplu.
  • Peștera Munticelu (numită și Ghiocelu) – pe raza comunei Bicazu Ardelean.
  • Puteți admira de pe șosea sau, dacă sunteți mai curajoși și mai experimentați, puteți urca până la Piatra Altarului, un masiv stâncos impunător de 1154 m.

De la Cheile Bicazului am luat-o spre barajul Bicaz. În drum, mi-aș fi dorit să ajungem la centrul de vizitare al Parcului Național Ceahlău, la Izvorul Muntelui, dar nu ne mai încadram în orarul de vizitare, din păcate. 

Când am ajuns la barajul Bicaz, primul lucru pe care l-am observat au fost gunoaiele de pe lac. Aș fi vrut să spun că primul lucru pe care l-am observat a fost peisajul, dar din păcate gunoaiele au fost ceva mai impresionante (în cazul meu).

La baraj, am plănuit să mergem cu vaporașul pe lac. Însă, înainte de plimbarea pe lac era necesar să mâncăm prânzul (era deja destul de târziu). Ne-am așezat la singura terasa din zonă, care era un fel de shaorma cu de toate: gestiona atât partea de agrement, funcționa și ca restaurant și avea și locuri de cazare. După ce am servit prânzul acolo mi-a părut rău că nu ne-am oprit să mâncăm la Lacul Roșu, la terasa Panorama pe care am văzut-o recomandată în mai multe rânduri pe internet. N-aș vrea să spun că mâncarea fost execrabilă, dar nici departe de acest calificativ. Și să nu vă imaginați că a avut un preț corect.

Dezamăgiți de masă, am sperat că plimbarea cu vaporașul ne va însenina dupămasa. Soțul meu a încercat să vadă partea pozitiva a lucrurilor, peisajul, dar mie îmi era greu să nu observ nepăsarea și lucrurile făcute pe principiul „Lasă, bă, că merge și așa”. Pentru mine, peisajul și modul de funcționare a lucrurilor a fost unul dezolant: la vaporașe se cobora pe niște scări pe care aveai toate șansele să-ți rupi gâtul, debarcaderul era neîntreținut (nu cred că este foarte complicat să prinzi o scândură în două cuie ori să vopsești câteva scânduri; nici efortul nu este prea mare și nici investiția, doar indiferența). Vaporașul era într-o stare aproape jalnică, iar apa, cum vă spuneam, a fost și ea subiectul nepăsării oamenilor.

Vreo două ore mai târziu, n-am mai văzut gunoaie pe luciul apei, dovadă că curenții le-au purtat aproape de mal. Totuși, asta nu înseamnă că ele nu mai existau undeva în natură.

Drumul spre casă

Am plecat de la barajul Bicaz cu un sentiment de dezamăgire. De aici am luat-o spre Toplița, pe un traseu diferit, prin Borsec. Eram curioasă să văd cum arată stațiunea după ce a fost lăsată ani la rândul în paragină. Am rămas plăcut surprinsă de investițiile care s-au făcut în zonă, dar încă mai este de muncă. Nu am poposit prea mult la Borsec. Ne-am oprit cât să gustăm apa minerală direct de la sursă (unele izvoare au fost privatizate și turiștii nu are acces la ele). 

Per total, ne-a priit escapada și m-am bucurat că am putut să revăd această zonă minunată a țării noastre. Totuși, am plecat de acolo cu speranța că, într-un viitor nu prea îndepărtat, potențialul turistic al zonei va fi valorificat mai mult și oamenii vor avea mai multă grijă de aceste locuri minunate pe care le are România.

Ați ajuns vreodată în această zonă a țării? Ce alte obiective ați văzut în zonă sau ce activități ar fi mai fi de bifat?

Alte locuri minunate ale României: 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.