Sâmbătă ne-am urcat în mașină, cu tot cu bunici, cu gustări pregătite de acasă, și am plecat spre Răchițele, la cascada Vălul Miresei. Mi-am dorit să profităm de vremea bună, că presimt că ne invadează frigul (ăla crunt, care nu-mi place mie) în curând.

Vreau să împărtășesc cu voi locul acesta minunat și, dacă sunteți din Cluj sau ajungeți în zonă, musai să-l puneți pe lista de obiective. Noi ne dorim să ne explorăm mai mult țara, dar și să avem experiențe diferite de cele de până acum, pentru că am senzația că ne complacem în confort. Am o listă lungă cu locuri în care îmi doresc să ajungem și experiențe pe care vreau să le bifăm împreună, dar începem cu ce avem mai aproape.

 

 

Cascada Vălul Miresei este la aproximativ 80 de kilometri de Cluj-Napoca. Pentru a ajunge la cascadă trebuie să urmați următorul traseu: Cluj-Napoca – Huedin – Călata – Mărgău – Scrindu Frăsinet – Răchițele. Din Răchițele sunt vreo 5 kilometri până la cascadă, care se parcurg pe un drum asfaltat. Sau, dacă vreți să profitați și mai mult de frumusețea zonei, aveți pensiuni în apropierea cascadei.

Mașina se lasă în parcarea care precede drumul de urcare spre cascadă (costă 10 lei/zi). Drumul până la cascadă durează vreo 20 de minute pe jos (depinde de ritmul fiecăruia) și se poate parcurge, fără probleme, cu copii de toate vârstele.

 

Cascada Vălul Miresei

Cascada Vălul Miresei are o înălțime de 30 de metri, în 2 trepte, și este situată pe Valea Stanciului, aproape de vârful Vlădeasa, al doilea cel mai înalt vârf din munții Apuseni.

Numele cascadei este dat de o legendă. Se spune că o mireasă ar fi căzut de pe stâncă și voalul i-ar fi rămas agățat. Nuntașii ar fi plâns-o până s-a format cascada cu pricina. Nu putem verifica autenticitatea legendei, dar putem confirma că această cascadă este minunată.

Noi am stat în zonă vreo oră bună. Ne-am scos merindele și ne-am servit prânzul acolo. Apoi, am luat-o la pas spre mașină. În drumul nostru, ne-am luat un gem de afine și un sirop din muguri de brad, ambele făcute de oamenii locului. Am mâncat chiar și o înghețată cu gust de copilărie, făcută cu lapte de la vacile crescute în Apuseni.

 

 

Facilități disponibile în apropiere

Lângă parcare, acolo unde vă lăsați mașina, aveți la dispoziție un fast-food și o plăcintărie unde vă puteți potoli foamea. La câțiva metri mai sus, spre cascadă, găsiți o toaletă decentă, contra cost în cazul în care nu consumați nimic în locul respectiv. Înghețata de care vă spuneam o puteți lua tot de aici.

 

Alte obiective și activități

În zona cascadei puteți face și alte activități. Noi nu le-am încercat, dar le avem în minte pentru data viitoare:

  • tiroliană peste cascada Vălul Miresei (și nu numai). 
  • circuitul Grotelor (Peștera Șușman). 
  • traseu spre Vârful Vlădeasa pe Valea Stanciului. De aici se pot admira Pietrele Albe și creasta masivului Vlădeasa. 

Dacă sunteți în zonă, merită să ajungeți și la Lacul Tarnița și să urcați până la Piatra lui Dan, asta în cazul în care sunteți pasionați de drumeții. Alina și Andrei de la The Happy Kid au scris despre experiența lor în acest loc de poveste, Drumeție la Tarnița cu copilul – Piatra lui Dan. În cazul în care plănuiți să stați câteva zile bune prin zonă, aici găsiți o listă de obiective turistice care se găsesc pe o rază de maximum 100 de kilometri din centrul orașului Cluj-Napoca. 

 

Ce nu mi-a plăcut

Lenea și nesimțirea oamenilor.

Teoretic, mașinile ar trebui lăsate în parcarea care precede drumul îngust, la intrarea în Cheile Stanciului. Cum lenea este cucoană mare și ieșim în natură să o admirăm din mașină (cât de mult se poate), unii nu reușesc să meargă 15-20 de minute până la cascadă, ignoră recomandările și avansează cu mașina. Nu am văzut pe nimeni să fi mers cu mașina până la cascadă, dar este suficient să intri pe drumul îngust de după parcare și să incomodezi pe toată lumea. 

Ca peste tot, am văzut gunoaie pe jos: măști, doze de bere, doze de suc, pungi de chips-uri, etc. Nu erau la fel de multe ca prin alte părți, dar asta nu înseamnă că gunoaiele pe jos trebuie considerate a fi firești. N-am să pricep niciodată de ce oamenii aruncă gunoaie pe jos. Înțeleg că sunt puține coșuri de gunoi, dar cu toții avem un buzunar la haină ori la ghiozdan. Absența coșurilor de gunoi nu este o scuză care să justifice aruncarea gunoiului pe unde apuncăm, în natură!

 

 

În concluzie, cascada Vălul Miresei este un loc de poveste unde merită să ajungeți. 

Ce alte locuri recomandați? Unde merită să ajungem cu copiii? 

 


 

Alte recomandări:

 

 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *