Seara, în pat, povesteam cu Antonia.
Eu: Antonia, cum e mami pentru tine?
Ea: Frumoasă … și iubită.
Eu: Iubită sau iubitoare?
Ea: Iubitoare. Dar eu cum sunt pentru tine, mami?
Eu: Ești independentă, curajoasă, caldă, empatică, dulce, curioasă, prietenoasă, creativă, inteligentă, înțeleaptă în multe situații, frumoasă … Pentru mine ești minunată!
Ea: Toate astea?!
Fiecare cuvânt de mai sus a venit cu explicația aferentă, cu un exemplu, pentru că îmi doresc să poată, în timp, să știe de ce este într-un fel sau altul, ce acțiuni și comportamente îi determină calitățile.
Vreau să știe că e mai mult decât frumoasă. Aude des că e frumoasă (și este, și va fi), dar vreau să vadă la ea mai mult decât frumusețea exterioară. Îmi doresc să aibă încredere în ea, o stimă de sine bună, să fie sigură pe ceea ce este, pe ceea ce poate, să se ridice atunci când cade și să aibă puterea să încerce din nou, să o ia de la capăt.
Noi, părinții, punem bazele imaginii pe care copiii noștri o au despre ei. Nu vă încurajez să-i supraapreciați, să îi vedeți mereu la superlativ, dar vă îndemn să le dați aripi, să fiți susținătorul lor numărul 1.
Copiii au nevoie să se simtă valoroși și acceptați
Pentru a se dezvolta armonios din punct de vedere mintal, emoțional și social, copiii au nevoie să se simtă valoroși și acceptați, iar aceste nevoi își găsesc împlinire, în primul rând, acasă, în sânul familiei. Atunci când copiii se simt acceptați, importanți, apreciați și iubiți, le este hrănită și nevoia de apartenență, iar stima lor de sine este întărită. Ca într-un circuit în care un lucru depinde de altul, atunci când copiii au sentimentul propriei valori și o stimă de sine bună, ei devin mai rezilienți și fac față mai ușor eșecurilor și dificultăților pe care le întâmpină în relațiile cu ceilalți. Pe blog găsiți un articol întreg despre reziliență – „arma” cu care copiii noștri vor înfrunta situațiile dificile.
Copiii au nevoie să știe că sunt unici, cu caracteristici proprii, nu sunt ca mama ori ca tata, o extensie a unuia dintre ei. Ei au nevoie și trebuie să știe că au drepturi depline, că au o voce atunci când discuțiile îi privesc și nu numai. Comunicarea este cheia, până la urmă. Discuțiile despre noi și ei, deciziile și situațiile diverse îi ajută să se dezvolte, să se descopere așa cum sunt.
Copiii noștri nu sunt perfecți și nici nu vor fi vreodată. Atunci când ne dorim să le hrănim stima de sine, să îi ajutăm să-și descopere propria valoare, să fim mai atenți la etichetarea generală a comportamentelor negative. De exemplu, atunci când camera lor este un haos, să nu punem o etichetă care să caracterizeze întregul comportament, “Ești un/o dezordonat/dezordonată!”, ci să ne referim la situația prezentă, “De data asta, cameră nu îți este tocmai ordonată. Te rog să îți aduni lucrurile./Vrei să te ajut să aduni?”
Cuvintele noastre ne modelează copiii. E un aspect pe care încerc să-l port în gând zi de zi și să acționez în consecință.
Pentru voi, cum sunt copiii voștri și cât de des le spuneți cum îi vedeți?
Vă invit să citiți și …
- Cum încurajăm independența copilului?
- Etichetele ucid stima de sine a copilului
- Copilul – între iubire nemărginită și sens al vieții
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.