Cu această rețetă dau startul preparatelor de sărbătoare. Știu că mai avem mai bine de o lună până la Crăciun, dar știți deja că îmi place să mă organizez din timp. 🙂 Și cu ce era mai potrivit să încep dacă nu cu o rețetă dulce, cu ciocolată?

Ciocolata este îndrăgită cam de toată lumea. Până acum, am cunoscut o singură persoană care nu este mare iubitoare de ciocolată. În rest, toți cei pe care îi cunosc servesc cu plăcere acest desert, indiferent că vine din magazin, sub formă de tabletă sau de praline, ori este făcut în casă. Astăzi vă propun să faceți o rețetă foarte simplă, care are la bază doar 3 ingrediente. Este vorba de bomboane de ciocolată vegană, fără zahăr, îndulcite cu miere.

În lista de ingrediente, veți vedea 4 produse și nu 3 cum spuneam că sunt necesare în rețeta de bază. Asta pentru că eu am combinat pudra de cacao crudă cu pudra de roșcove, însă voi puteți alege să folosiți doar una dintre cele două. Spor la treabă! 🙂

 

Ingrediente: 

Pentru 15 bomboane

 

  • 70g unt de cocos
  • 15g pudră de cacao crudă
  • 10g pudră de roșcove
  • 40g miere

 

Mod de preparare:

Pasul 1

Untul de cocos l-am topit la bain-marie. Practic, puneți un bol din sticlă peste o oală cu apă fierbinte. Untul de cocos îl puteți înlocui cu unt de cacao, dar această variantă nu am încercat-o.

 

Pasul 2

Peste untul topit, am adăugat pudrele de cacao și de roșcove și am amestecat bine cu un tel. Apoi, am încorporat mierea. Să aveți grijă ca untul să nu fie foarte fierbinte, pentru că mierea s-ar putea cristaliza atunci când va fi încorporată în preparat.

 

Pasul 3

Nu vă mai rămâne decât să turnați compoziția în forme și să le dați la congelator ori la frigider. Eu am lăsat, peste noapte, bomboanele la frigider, însă, dacă vreți să le mâncați cât mai repede, le puteți ține la congelator timp de vreo oră și apoi să le păstrați în frigider.

 

Dacă doriți, ciocolata voastră poate fi aromată ori puteți umple bomboanele. Ca arome, vă propun: ulei esențial de mentă sau de lavandă, coajă (destinată consumului alimentar) sau ulei esențial de lămâie ori portocală.

 

 

Bomboanele le puteți umple cu dulceață, unt de arahide, nuci, fructe din compot, fructe proaspete sau uscate, etc. Eu am încercat să testez varianta de bomboane umplute și, în câteva, am adăugat unt de arahide și vișine din compot (separat, nu împreună). 🙂 Ambele variante mi-au plăcut, dar aș fi preferat ca vișinele să fie mai acrișoare, să există puțin mai mult contrast între dulceața ciocolatei și aroma fructelor.

 

 

Bomboanele au avut o textură crocantă în exterior și ușor moale în interior, fix așa cum îmi plac. Am fost surprinsă de gustul dulce, pentru că nu mă așteptam ca 40g de miere să le îndulcească atât de tare, lucru remarcat atât de soț, cât și de fetița noastră. Sper ca rețeta să aibă succes și la voi acasă! 🙂

 

 

Alte rețete cu ciocolată:

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

4 Comments on Bomboane de ciocolată vegană

  1. Bună,

    Sunt nelămurită cumva vizavi de vârsta de la care ar putea fi date astfel de praline celor mici.

    Puiuțul tău de când a început să le consume?

    Merci și spor la bucătărit!

  2. Bună,
    Am încercat aceasta rețetă și e fabuloasa atât aspectul bomboanelor cât și gustul lor. Am făcut cadou aceste bomboane la mai multe persoane și au fost incantate de gustul lor. ❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *