Am zile în care nu pot să aloc gătitului prea mult timp. Dacă sunt obligată să fac compromisuri în privința timpului, nu sunt dispusă să sacrific gustul. Sunt o gurmandă și îmi place mâncare bună. 🙂

Am crescut cu mâncare gătită în casă. În timp, am învățat că nu e musai să mănânci ciorbă la prânz, felul 1 și felul 2, că există combinații mult mai nutritive care nu necesită mult timp până să fie puse pe masă.

Astăzi vreau să vă propun o rețetă simplă, rapidă și delicioasă pentru masa de prânz: ouă cu somon afumat. De fapt, nu e bună de servit doar la prânz, ci la oricare masă principală în funcție de cum sunteți obișnuiți să mâncați. De exemplu, nouă nu ni s-ar potrivi la micul dejun, pentru că la prima masă din zi consumăm alimente precum iaurt, fructe, cereale, budinci, avocado, etc.

Mai jos, vă las ingredientele pe care le-am folosit pentru acest prânz rapid. Sper să fie pe gustul vostru.

Ingrediente: 

Pentru 2 porții 

  • 3 chifle mici
  • 4 ouă
  • feta (aprox. 30g)
  • brânză tartinabilă
  • somon afumat (aprox. 100g)
  • 2 cepe verzi
  • sare
  • piper

Mod de preparare: 

Pasul 1

Am tăiat chiflele în două și le-am așezat într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Le-am stropit cu (foarte) puțin ulei de măsline și le-am rumenit în cuptor. Am setat cuptorul la 200° C, setat să difuzeze căldură sus-jos, cu ventilația pornită. Am lăsat chiflele în cuptor timp de aproximativ 10 minute.

Pasul 2

Din cele 4 ouă am făcut o omletă simplă, condimentată cu sare și piper.

Pasul 3

După ce chiflele au fost rumenite și răcorite și restul ingredientelor pregătite, m-am apucat să le montez în farfurie. Chiflele le-am uns cu brânză tartinabilă și le-am așezat în farfurie. Peste ele am pus fâșii de somon afumat, bucăți de feta și rondele de ceapă verde.

Lângă bunătatea din farfurie, am făcut o salată cu roșii, castraveți, salată iceberg și, din nou, ceapă verde. Noi suntem mari consumatori de ceapă și usturoi. 🙂

Bineînțeles că proporțiile din farfurie au variat în funcție de kilograme, înălțime și apetit. :)) Eu m-am mulțumit cu o jumătate de chiflă pe când porția soțului a fost (mai mult decât) dublă.

Prânzul s-a servit cu poftă, până la ultima firimitură.

Voi ce rețete rapide pregătiți atunci când timpul nu-i prea generos cu voi?

Alte rețete rapide: 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

2 Comments on Rețetă rapidă pentru prânz: Ouă cu somon afumat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *