Cred că unul dintre deserturile de toamnă sunt rulourile cu scorțișoară. Bineînțeles că ele nu sunt potrivite doar pentru acest anotimp, dar am impresia că le văd încercate mai des în această perioadă. De multă vreme îmi propun să le încerc și eu, dar abia acum le-a venit rândul.

Pe internet le veți găsi în multe combinații, cu sau fără glazură, cu mere sau dovleac, cu nuci sau fără, cu mai mult sau mai puțin zahăr. Sunt o mulțime de combinații și sunt convinsă că toate sunt delicioase. Eu am ales să fac o rețetă de rulouri cu mere și scorțișoară, fără glazură. Glazura am înlocuit-o cu puțin lapte amestecat cu zahăr. Cum au fost? Absolut delicioase!

Ingrediente:

Pentru aluat

  • 500g făină
  • 7g drojdie uscată
  • 250ml lapte
  • 40g unt (moale, la temperatura camerei)
  • 1 vârf de linguriță sare
  • 1-2 lg zahăr
  • 2 ouă
  • coajă de lămâie

Pentru umplutură

  • 40g unt (moale, la temperatura camerei)
  • 40-50g zahăr de cocos
  • 1 lgță scorțișoară (~ 5g)
  • 4 mere (~ 500g-600g)
  • 1 lg mare făină de migdale (~ 20g)

+ ~ 100-150ml lapte + 1 lg zahăr pudră

Mod de preparare:

Pasul 1

Într-un bol, am amestecat laptele călduț cu drojdia. Am lăsat drojdia să dospească timp de aproximativ 15 minute.

Pasul 2

În bolul mixerului, am amestecat făina, sarea, ouăle, untul, zahărul (în loc de zahăr eu am folosit Green Sugar) și laptele cu drojdia. Eu am frământat aluatul, în primă fază, în mixer, la viteză medie (cât să se lege aluatul). Apoi, am continuat frământarea cu mâna. Aluatul trebuie să fie moale, elastic, foarte puțin lipicios.

Nu adăugați toată făina deodată. Păstrați aproximativ 20g deoparte să vedeți dacă aluatul vostru are nevoie de toată cantitatea făină. Aluatul trebuie să fie manevrabil, dar să rămână moale. Dacă puneți prea multă făină, rulourile vor ieși mai puțin pufoase.

Am transferat aluatul într-un bol uns cu ulei și l-am lăsat la dospit timp de 3 ore, însă 1-2 ore ar trebui să îi fie de ajuns să își dubleze volumul. Aluatul se acoperă cu un prosop și se lasă la dospit la temperatura camerei.

Pasul 3

Între timp, cât aluatul a stat la dospit, am pregătit umplutura. Am spălat și am curățat merele de coajă. Apoi, le-am dat pe răzătoarea mică. Am amestecat merele cu untul moale, zahărul de cocos, scorțișoara și făina de migdale. Dacă nu aveți făină de migdale, o puteți omite sau o puteți înlocui cu nucă măcinată sau tăiată grosier, cum preferați.

Pasul 4

După ce aluatul și-a dublat volumul, aveți 2 opțiuni: ori îl împărțiți în 2 părți și întindeți câte o foaie din fiecare parte sau întindeți o singură foaie din toată cantitatea de aluat. Eu am ales a doua variantă. Pe o foaie de copt, din silicon, pudrată cu făină, am întins o foaie de 4-5 cm grosime. Pudrați masa de lucru, suprafața aluatului și sucitorul cu făină de câte ori este nevoie pentru ca aluatul să nu se lipească.

Eu am preferat să folosesc o foaie din silicon pentru a rula mai ușor aluatul. Dacă nu aveți foaie din silicon, puteți întinde aluatul pe o foaie de copt.

Pasul 5

Pe foaia de aluat am întins umplutura și apoi am rulat aluatul. Am tăiat ruloul în bucăți groase de aproximativ 3 cm.

rulouri

Am așezat rulourile într-o tavă unsă cu unt (cu distanță între ele) și le-am acoperit cu folie alimentară. Le-am mai lăsat la dospit pentru încă 30 de minute.

Pasul 6

Am încins cuptorul la 180° Celsius, setat să difuzeze căldură sus-jos. Am presărat puțin zahăr de cocos deasupra rulourilor și le-am dat la copt pentru aproximativ 30 de minute.

Când le-am scos din cuptor, am turnat peste fiecare rulou câte 2 linguri de lapte calduț amestecat cu zahăr. Le-am transferat apoi pe un grătar (să se răcorească).

Ai mei au fost tare încântați de rezultat. Soțul meu ar fi preferat ca umplutura să fie mai generoasă. Data viitoare pun mai multă pentru ca toată lumea să fie 100% mulțumită. 🙂

Mie mi-au ieșit 12 bucăți destul de mari, însă n-au „rezistat” mai mult de 24 de ore. Le-am împărțit cu mama și cu niște prieteni care au venit în vizită.

Dacă le încercați, vă aștept să reveniți cu un feedback. 🙂

Alte rețete care s-ar putea să vă placă: 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

4 Comments on Rulouri cu mere și scorțișoară

  1. Buna să-ți fie ziua!
    Ador postările tale și mă întorc pe site ori de câte ori simt că am nevoie de îndrumare. Deci, mulțumesc!
    Pentru aceasta rețetă as vrea sa te întreb ce părere ai: e ok daca folosesc zahar de cocos și în aluat?
    Multa sănătate tuturor și să te citim cu drag in continuare!

    • Salut 🙂

      Îți mulțumesc tare mult pentru feedback. Mă bucură tare mult faptul că găsești blogul util.

      Este ok să folosești zahăr de cocos și în aluat. Probabil (mai mult ca sigur) îi va modifica puțin culoarea și îi va da un gust specific. Dacă nu te deranjează, atunci go for it. 🙂

      Mulțumim! Multă sănătate și vouă.

  2. Buna ziua ,,va urmaresc cu mare drag si apreciez tot ceea ce faceti si cateva din retete le-am probat sunt ff bune ..intreberea mea este daca aceste rulouri se pot servi a doua zi..
    V a multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *