Titlu: „Undă verde” („Greenlights”)

Autor: Matthew McConaughey

Editura Rao

Nr. de pagini: 350


 

 

Pe Instagram, v-am întrebat care să fie cartea pe care să o iau cu mine în vacanță. Ați avut de ales între „Undă verde” și „Casa Gucci”. Majoritatea a votat „Undă verde” și cu „Undă verde” am plecat în vacanță. 🙂

„Undă verde”, scrisă de actorul american Matthew McConaughey, nu este o carte despre faimă și succes, ci este o „scrisoare de dragoste adresată vieții”. Așa o numește Matthew McConaughey.

 

„De 50 de ani trăiesc viața ce mi-a fost dată, de 42 de ani tot încerc să-i înțeleg misterul, iar de 35 de ani țin jurnale cu indiciicare mi-ar putea aduce revelația a ceea ce este ea. Sunt însemnări despre succese și eșecuri, despre bucurii și suferințe, despre lucruri care mă uimesc și lucruri care mă fac să râd cu gura până la urechi. 35 de ani de înțelegere, rememorare, admitere, colectare și notare a tot ce m-a impresionat sau m-a stârnit de-a lungul vieții. Însemnări despre cum să fiu un om drept; cum să fiu mai puțin stresat; cum să mă distrez; cum să îi răndsc mai puțin pe ceilalți; cum să fiu eu însumi mai puțin rănit; cum să fiu un om bun; cum să obțin ceea ce îmi doresc; cum să am sens în viață; cum să fiu mai mult eu însumi.”

 

Cartea este și un ghid despre cum poți să prinzi mai multe unde verzi și cum să îți dai seama că galbenul și roșul semaforului se transformă și ele, în cele din urmă, cu planificare și intenție, în verde. Dar ce este o undă verde?

 

Unda verde îți spune „Mergi! Ai calea liberă!”

 

În viața de zi cu zi, undele verzi sunt afirmarea modului personal în care trăim. În viziunea lui Matthew McConaughey, o undă verde poate avea diferite semnificații: aprobare, susținere, laudă, un cadou, bani lichizi, naștere, primăvară, succes, bucurie, durabilitate. Undele verzi pot fi deghizate în semafoare galbene sau roșii cum ar fi: momentele de circumspecție, drumurile ocolitoare, pauzele, dezacordurile, bolile, durerile, suferințele, etc.

 

„A prinde undă verde este o chestiune care ține de talent: intenție, context, chibzuire, rezistență, anticipare, flexibilitate, viteză și disciplină. Putem prinde mai multe unde verzi prin simpla identificare a punctelor în care există semafoare roșii în viața noastră, rămânându-ne doar să schimbăm direcția pentru a ocoli cât mai multe dintre ele. Putem chiar să câștigăm unde verzi, să le construim și să le peoiectăm. Putem să creăm unele în plus și să le programăm în viitorul nostru – asigurându-ne o cale pe care nu întâmpinăm prea multă rezistență – prin forța voinței, prin muncă asiduă și prin alegerile pe care le facem. Putem să fim responsabili pentru undele verzi din viața noastră.”

 

Dacă până aici cartea vi se pare oarecum abstractă, atunci ar fi bine să știți că în „Undă verde” Matthew McConaughey își povestește viața, punând accentul pe undele verzi, începând cu perioada copilăriei și până în prezent. Povestește despre frați și părinți, o familie care funcționa într-un mod destul de ciudat și oarecum nesănătos dacă ar fi să îmi dau cu părerea; despre ritualurile de inițiere puse la cale de tatăl lui; despre plecarea de acasă la studii, într-o familie australiană și mai ciudată, cu oameni tulburați din punct de vedere psihic; despre primele contacte cu industria cinematografică; despre visele și retragerile sale în pustietate pentru a se recentra, recalibra, pentru a-și reajusta perspectivele, pentru a fi în acord cu el însuși. Matthew McConaughey povestește în cartea sa despre una dintre marile libertăți pe care le poți avea atunci când trăiești simplu, într-o rulotă, cu toate că ai faimă și bani; despre traiul în lux, opulență și desfrânare; despre succes la Hollywood, dar și despre pauza din industria filmului pe care a ales-o atunci când nu se mai regăsea în personajul masculin care interpreta roluri principale în comedii romantice; despre iubirea curată, sinceră, despre mama copiilor săi, femeia care îi este alături și astăzi; despre mama care i-a devenit fană înfocată uitându-și, până la un punct, rolul de mamă; despre rolul de tată, cel mai important și râvnit din viața sa, și viziunea sa asupra căsătoriei. Cartea aceasta este despre toate acestea și multe altele, subiectele abordate fiind multiple, diverse și complexe.

 

Structura cărții

Cartea are 350 de pagini și este împărțită în 8 părți, fiecare reprezentând o etapă definitorie, marcantă din viața autorului: 

  • Partea I: Logica răzvrătitului
  • Partea a II-a: Află-ți frecvența
  • Partea a III-a: Drumuri de țară și autostrăzi
  • Partea a IV-a: Arta alergatului la vale
  • Partea a V-a: Întoarce pagina
  • Partea a VI-a: Nu săgeata își caută ținta, ci ținta atrage săgeata 
  • Partea a VII-a: Fii curajos, urcă muntele
  • Partea a VIII-a: Trăiește-ți moștenirea chiar acum

 

Concluzia autorului

„Pe măsură ce m-am luptat cu intemperiile din viața mea, relativizarea inevitabilului a fost unul dintre secretele succesului meu. 

Relativ este modul în care să trăim. Viața este CV-ul nostru. Este povestea pe care o avem de spus, iar alegerile pe care le facem scriu capitole. Putem oare să trăim astfel încât să așteptăm cu nerăbdare să privim în urmă? 

Inevitabil este faptul că vom muri. Elogiul și povestea noastră vor fi spuse de alții și vor face etern prezentările în locul nostru, atunci când nu vom mai fi. 

Sufletul ca Obiectiv. Începe orice având în minte capătul. 

Care este povestea ta?

Aceasta este a mea, cea de până acum. 

Închin în cinstea prinderii cât mai multor unde verzi. Continuă să trăiești.”

 

 

Sunt curioasă dacă ați citit cartea și ce impresie v-a lăsat.

Vă plac biografiile? Ce alte biografii recomandați? 

 

 

Alte biografii pe care vi le recomand: 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *