Titlu: „Sufletul banilor”

Autor: Lynne Twist


Îmi place să spun că „Sufletul banilor” este o altfel de carte de educație financiară. Mai jos, veți înțelege de ce spun asta.

Cartea este scrisă de Lynne Twist, activistă la nivel global, cofondatoarea Alianței Pachamama și fondatoarea Institutului Soul of Money. Prin proiectul Foamea, ea contribuie la atenuarea sărăciei și a foametei, dar efectele muncii ei merg mai departe de atât.

Revenind la subiectul cărții, am câteva întrebări pentru voi. Cum vă raportați la bani? Cum vedeți banii? Cel mai probabil, la fel cum a fost/este și pentru mine, banii reprezintă pentru voi acel punct în jurul căruia se învârte întreaga lume și ar fi bine să ai cât de mulți ca să-ți fie bine. Ei bine, Lynne Twist vine cu o perspectivă complet diferită asupra banilor. Din punctul ei de vedere, banii sunt un fel de oglindă a fiecăruia dintre noi. Ei nu au doar un rol economic și nu sunt doar pentru a defini statutul nostru socio-economic, ci au o componentă intelectuală, emoțională și spirituală. „Sufletul banilor” ne provoacă la introspecție, să ne examinăm atitudinea pe care o avem față de bani, cum îi facem, cum îi cheltuim, cum îi dăruim, cum ne raportăm la ei.

 

 

Câteva idei din carte

  • Principiul „nu există destul” îl adoptăm mulți dintre noi și credem că resursele sunt limitate. Când acest lucru se întâmplă, acceptăm ideea că unii oameni sunt destinați să fie defavorizați.
  • Principiul „mai mult e mai bine” – când considerăm că a avea mai mult este egal cu a fi mai mult, atunci presupunem că oamenii defavorizați sunt mai puțin valoroși.
  • Principiul „așa stau lucrurile” – când adoptăm acest principiu, luăm o poziție în care ne lipsim de resurse, credem că problema nu poate fi rezolvată. Autoarea denunță cele 3 principii menționate și, pe parcursul cărții, ne invită să ne schimbăm perspectiva. 

 

 

„Suficiența sălășluiește în fiecare dintre noi și putem să o convocăm. Este o conștientizare, o atenție, o alegere intenționată a felului în care ne evaluăm circumstanțele. În relația noastră cu banii este vorba despre folosirea banilor într-un mod ce ne exprimă integritatea. Folosirea banilor într-un mod care exprimă valoare, în loc să decidă valoarea.”

 

 

  • Avem mai multă putere decât credem pentru a ne direcționa banii în moduri care sprijină, abilitează și exprimă convingerile noastre. Cu fiecare alegere conștientă investim în lumea pe care ne-o imaginăm. De exemplu, noi alegem dacă vrem să dăm banii pe produse și forme de divertisment care sunt violente, distructive pentru psihicul copiilor noștri ori dacă vrem să investim în activități care să-i îmbogățească. Putem să achiziționăm produse care să sprijine companiile care contribuie la binele comunității sau să ne lăsăm angrenați în cheltuieli doar pentru că putem să o facem.
  • Filantropia, la orice nivel, le dă oamenilor putere să se reconecteze la relația cu banii și ne putem întoarce la sufletul banilor, la bani ca purtători de intenții, ca energie, ca monedă a angajamentelor, ca oportunitate de a hrăni lucrurile de care ne pasă. Când ne direcționăm banii spre lucrurile de care ne pasă, viața capătă lumină, un alt sens, acesta fiind, de fapt, rolul banilor.

 

„Alinierea banilor cu sufletul, cu cele mai profunde vise și cu cele mai nobile aspirații este sursa prosperității noastre și nu investițiile mari. Banii folosiți în acest fel ne conectează cu viața, în loc să fie un instrument care ne separă și ne divizează. Acest fel de prosperitate este disponibil pentru toată lumea, fie că e vorba de oameni cu resurse masive sau de oameni cu resurse modeste.”

 

Ca o concluzie generală, cartea se focusează pe alinierea obiectivelor, dorințelor, principiilor cu partea financiară. Adică, să cheltuim conștient, în direcții care ne hrănesc, ne dau putere, să ne direcționăm banii spre transformarea pozitivă a lumii și a generațiilor viitoare, să ne impregnăm banii cu suflet, să reprezinte ceea ce suntem și să nu ne lăsăm conduși de consumerism. Din punctul meu de vedere, „Sufletul banilor” nu ne schimbă neapărat viața, dar ne îndeamnă la mai multă conștientizare, la regândirea relației pe care o avem cu banii și, cu siguranță, are puterea de a ne schimba măcar câteva dintre concepțiile pe care le avem despre bani.

 


 

Alte cărți pe care vi le recomand: 

 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *