Rețeta aceasta circulă de ceva vreme pe internet și o puteți găsi în diverse forme. Eu am adaptat-o în funcție de preferințele mele și am pregătit-o pentru micul dejun. Așadar, dacă nu știți ce să mai puneți pe masă la prima oră a dimineții, aveți aici o idee care s-ar putea să vi se potrivească.
Ingrediente:
Pentru 2 porții
- 4 felii de pâine
- 130g de iaurt grecesc
- 2 gălbenușuri
- 60g ricotta
- 1 linguriță de miere
- extract de vanilie
- căpșuni sau fructele pe care le preferați
- fulgi de migdale (opțional)
Mod de preparare:
Pasul 1
Întâi, m-am ocupat de cremă. Într-un bol, am amestecat iaurtul cu ricotta, gălbenușurile, mierea și vanilia. Am obținut o compoziție cremoasă, nu foarte lichidă.
Pasul 2
Cu ajutorul unei linguri, am aplatizat miezul feliilor de pâine în așa fel încât să am o adâncitură în care să pun crema de la pasul 1.
Pasul 3
Am așezat feliile de pâine pe o tavă întinsă, tapetată cu hârtie de copt. Pe fiecare felie de pâine am pus cremă.
Pasul 4
Am încins cuptorul la 190° Celsius. Am dat feliile de pâine la copt pentru aproximativ 12-13 minute. În ultimele 5 minute de coacere am mărit focul la 200° Celsius și am pornit ventilația.
Pâinea s-a rumenit, a devenit crocantă, iar crema s-a închegat. Am adăugat felii de căpșuni și fulgi de migdale. Opțional, dacă preferați ca pâinea să fie mai dulce, adăugați puțină miere deasupra înainte de a o servi.
Cu un efort minim, aveți un mic dejun sănătos și delicios.
Poftă bună!
Alte rețete dulci pentru micul dejun:
- Idei pentru un mic dejun sănătos și sățios
- Terci cremos cu fructe de pădure și banane
- Granola cu nuci și scorțișoară
- Frigănele cu cremă de ciocolată (fără zahăr)
- Mic dejun la pahar
- Prăjitură cu ricotta și stafide (fără zahăr și fără făină)
- Gofre cu măr și morcov
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.