Mai jos, găsiți meniul săptămânii trecute, cu explicațiile aferente + rețetele (acolo unde este cazul).
Scurt disclaimer
În general, meniurile pe care le postez cuprind preparatele din timpul săptămânii anterioare, de luni până vineri. Uneori, veți găsi menționate și preparatele din weekend.
Acolo unde vedeți mai multe preparate la o masă, ele sunt servite în funcție de preferințe, pentru că uneori mâncăm diferit. De obicei, precizez cine ce mănâncă.
Horațiu și Antonia servesc prânzul la pachet (pentru mâncarea caldă folosesc cutii izoterme).
În mare parte, gustările sunt cele pe care Antonia le servește la școală, dar aș vrea să adaug aici și gustările servite dupămasa.
Meniurile noastre sunt 100% fără gluten (Antonia are boala celiacă).
Nu sunt nutriționist și nu pretind că împărtășesc meniuri perfecte. Meniurile le încropesc pentru familia mea și le postez pentru a vă oferi un strop de inspirație.
Mai jos, găsiți detaliile despre meniul acestei săptămâni și link-urile spre majoritatea rețetelor din meniu.
Mic dejun
Luni
♦ Iaurt grecesc cu cereale (inelușe cu miere, fără gluten, de la Republica Bio), mix de semințe măcinate, banană și căpșuni. Cu codul FLAVIA10, aveți 10% reducere la toate produsele la preț întreg pe care vă doriți să le comandați de pe site-ul celor de la Republica Bio.
Marți
♦ Budincă de chia cu zmeură și „ciocolată”. În budinca de chia cu zmeură am adăugat și puțin mix de semințe măcinate (pt. Antonia). „Ciocolata” am făcut-o din avocado, banană bine coaptă și pudră de cacao crudă. Pe blog, aici, găsiți și alte variante de budinci de chia.
♦ Toast cu avocado, ou fiert, ceapă verde și roșie (pt. mine).
Miercuri
♦ Terci de ovăz îndulcit cu banană, cu unt de arahide, scorțișoară și căpșuni.
Joi
♦ Pancakes cu unt de arahide și miere/dulceață de zmeură. Am fost cu Antonia la analize, așa că am vrut să-i fac plăcerea cu un mic dejun pe care să-l luăm cu noi, la pachet.
Vineri
♦ Iaurt grecesc cu cereale, mix de semințe măcinate, banană și căpșuni.
Gustare
Luni → Măr + căpșuni + gofre cu brânză de vaci. Aici aveți varianta cu gluten a gofrelor. Lunea, Antonia are o zi mai lungă, așa că și gustarea este mai bogată.
Marți → Caise + căpșuni.
Miercuri → Caise + căpșuni.
Joi → Nu mi-am notat gustarea de joi.
Vineri → Mix de nuci, semințe și fructe uscate + fulgi de porumb. Mixurile de nuci, semințe și fructe uscate le fac acasă, în funcție de ceea ce am „în stoc”. De data asta, am pus: nuci Pecan, nucă, migdale, semințe de dovleac, semințe de floarea soarelui, fulgi de porumb, stafide și caise uscate.
Prânz
Luni
◊ Sandwich (cu pâine cu ovăz, sorg și hrișcă) cu mușchi de porc, ou, cașcaval și legume (salată iceberg, castravete, ardei, roșie).
Marți
◊ Ciorbă de fasole galbenă cu os de vită. Pe blog, aveți varianta de ciorbă de fasole păstăi cu afumătură, la multicooker (pentru cei mari).
◊ Supă cremă de linte cu cartof dulce.
Miercuri
◊ Rulouri din piept de pui învelite în bacon cu salată de cuscus (cuscus fără gluten, din năut și linte) și legume: ardei gras, ceapă verde, castraveți, roșii și măsline negre. Pentru Antonia am exclus roșiile și am adăugat cartof dulce.

Joi
◊ Orez cu legume (mazăre + morcov) și rulouri din piept de pui învelite în bacon.
Vineri
◊ Orez cu legume (mazăre + morcov) și creveți.
Cină
Luni
♦ Ciorbă de fasole galbenă cu os de vită. Pe blog, aveți varianta de ciorbă de fasole păstăi cu afumătură, la multicooker (pentru cei mari).
♦ Supă cremă de linte cu cartof dulce.
Marți
♦ Gofre cu spanac și feta servite cu cremă de brânză, somon afumat și roșii. Pe blog, găsiți rețeta de gofre cu spanac în 2 variante, atât cu gluten, cât și fără.

Miercuri
♦ Ciorbă de fasole galbenă cu os de vită (ce ne-a mai rămas).
♦ Supă cremă de linte cu cartof dulce.
♦ Nu facem risipă, așa că am mâncat ce ne-a mai rămas prin frigider. 🙂 Am suplimentat cu niște pâine (cu ovăz, sorg și hrișcă) cu zacuscă.
Joi
♦ Pizza (comandată). Joi m-am ocupat de dulceața de căpșuni, așa că n-a mai fost prea mult timp de dedicat gătitului.
Vineri
♦ Salată de vinete cu roșii, pe pâine de ovăz cu sorg și hrișcă. Salata de vinete am făcut-o în 2 variante: una clasică, cu maioneză și una cu dovlecel și maioneză din ou fiert.
Sper să găsiți inspirație în meniul nostru și/sau în meniurile anterioare!
Vă stau la dispoziție dacă aveți întrebări.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.