De obicei, duminica dimineața, servim la micul dejun gofre. Într-o dimineață de duminică, când încă ai mei dormeau, m-am apucat de pregătit niște gofre cu care știam că nu voi da greș, gofre simple, cu vanilie și topping cald de mere. De unde știam că nu voi da greș cu aceste gofre? Pentru simplul fapt că ne plac tuturor gofrele, de la mic la mare și, așa cum am mai spus-o și cu alte ocazii, preparatele cu mere sunt printre favoritele noastre, deci era combinația perfectă sau, cel puțin, care se apropia de perfecțiune (pentru noi). 😊

Veți vedea că rețeta este foarte simplă și ușor de făcut. Totuși, pentru ca succesul ei să fie garantat aveți nevoie de un aparat de gofre bun. Eu vi-l recomand cu toată căldura pe cel pe care îl folosesc, Duraceramic de la Breville, despre care am povestit în mai multe rânduri. Caracteristicile aparatului le-am expus aici. Aparatul îl puteți cumpăra de aici.

Revenind la rețeta de gofre, pentru un plus de gust, peste topping-ul cald de mere, puteți adăuga unt de arahide. Antoniei îi place mult, așa că ea nu-l refuză niciodată. În schimb, soțul meu preferă orice alt gust în locul celui de unt de arahide. 😊

 

Ingrediente:

Pentru 8 gofre

Pentru gofre:

  • 3 ouă
  • 150ml lapte
  • 210g făină
  • 50g unt
  • 30g zahăr vaniliat
  • 1 lgță praf de copt
  • vanilie
  • un praf de sare

Pentru topping:

  • 6 mere mici
  • 1-2 lg zahăr vaniliat
  • 1 cub de unt
  • vanilie
  • scorțișoară

+ unt de arahide (opțional)

Mod de preparare:

 

Pasul 1

Într-un vas încăpător, am spart ouăle și le-am amestecat bine cu praful de sare, vanilia și zahărul. Zahărul îl puteți înlocui cu o lingură de miere.

Pasul 2

Făina am amestecat-o cu praful de copt și am adăugat-o, puțin câte puțin în compoziția lichidă. Așa cum procedez cu aluatul de clătite, așa am făcut și cu acesta: făina și laptele le-am adăugat treptat, alternativ, încât să pot omogeniza compoziția cu ajutorul telului. Am încorporat și untul topit (și răcorit bine).

Pasul 3

Aparatul de gofre l-am pus la încins. Al meu are plăci ceramice și nu necesită adaos de grăsime. De asemenea, nu are trepte de căldură, așa că treaba a fost cât se poate de simplă: am umplut fiecare formă fără să depășesc marginile, am închis capacul aparatului și am copt gofrele timp de aproximativ 4-5 minute, până s-au rumenit ușor.

Vă sfătuiesc ca gofrele coapte să le lăsați la răcit pe un grătar, nu pe farfurie, pentru a evita condensul, implicit înmuierea lor.

Pasul 4

Cât am copt gofrele, m-am ocupat și de topping. Merele le-am spălat și le-am curățat de coajă. Le-am tăiat în două și le-am curățat în interior. Apoi, le-am tăiat în bucățele mici. Cantitatea de mere depinde de voi, în funcție de cât de generos vreți să fie topping-ul.

Într-o tigaie de wok, am topit untul, am adăugat merele, zahărul, vanilia și scorțișoara. Cantitățile de zahăr, vanilie și scorțișoară rămân și ele la alegerea voastră, în funcție de preferințele pe care le aveți.

Am lăsat merele să se gătească puțin, dar nu prea mult pentru a nu le transforma într-o pastă.

Et voilà! Gofrele mele cu topping cald de mere au fost gata să fie servite … Pofta era deja la cote maxime. Bineînțeles, topping-ul nu e musai să fie cald. Îl puteți servi și rece, pregătit chiar cu o zi înainte.

Vă dau un pont! Acest mic dejun se poate transforma cu ușurință într-un desert delicious cu ajutorul câtorva globuri de înghețată de vanilie, în funcție de câți oameni aveti la masă. Știți că înghețata de vanilie este upgrade-ul oricărui (aproape) preparat dulce, în special dacă este cu mere, nu? 😊

Alte rețete de gofre care s-ar putea să vă placă: 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *