Câți dintre cei care aveți acum peste 25-30 ani ați avut voie să simțiți, să vă trăiți toate emoțiile în copilărie? Câți dintre noi au avut părinți care au fost acolo să le asculte emoțiile cu adevărat, fără să le minimizeze? Să nu mă înțelegeți greșit! Nu-i judec! Atât au știut! Atât au primit! Dar noi, ăștia cu muuult acces la informație putem să știm mai multe. Putem oferi mai mult decât am primit.
De ce au nevoie copiii să-și simtă cu adevărat emoțiile, toate emoțiile?
Pentru că ele sunt un soi de barometru interior, unul care le va consolida încrederea în propria intuție, în propria persoană. În caz contrar, atunci când doar unele emoții se acceptă a fi simțite, arătate și altele sunt considerate neconforme, debusolarea e iminentă. Cum să îți asculți intuția, acea voce interioară dacă, de la vârstă fragedă, ai fost învățat să pui în „sertar”, departe de ochii lumii orice emoție care nu se încadra în standarde (ale familiei, societății, etc.)? Baromentrul interior devine dezechilibrat … și viața nu-i doar despre cât de frumos zâmbești și cât de fericit ești ori cum știi să faci poze perfecte care să amintească de clipe (mai puțin) perfecte. Viața are și furie, și lacrimi, și supărări de tot felul.
Oamenii mari cred că știu mai bine. De fapt, nu știu (mai) nimic.
Mama avea o vorbă când eram mai copilă (și cu minte mai puțină), care suna cam așa: „Te-am lăsat, uneori, să dai cu capul în gard, pentru că degeaba îți spuneam eu că gardul e acolo și o să te lovești. Trebuia să simți și să înveți din greșelile tale.” Îi era greu să îmi accepte furia, dar empatiza (și o face în continuare) cu orice suferință ori durere aveam. Era acolo să mă asculte, fără să minimizeze nimic din ceea ce simțeam. Poate că a știut să facă asta tocmai pentru că emoțiile ei nu a avut cine să le valideze cu adevărat. În schimb, am avut oameni în jur care încercau să mă convingă că ceea ce simt este ireal sau greșit.
Cum arată minimizarea emoțiilor copiilor?
→ Copilul plânge
„Ce motive ai să plângi? Ăsta nu-i motiv de plâns! Ori poate vrei să îți dau eu unul!”
„Ce urât(ă) ești când plângi!”
→ Copilul este trist/supărat
„Ce motive de supărare poți să ai?! Ai tot ce vrei când alți copii mor de foame!”
→ Copilul este furios
„Doar n-ai nervi la vârsta asta?! Când o să fii de vârsta mea, cu atâtea pe cap, ce o să faci?!”
→ Copilul este umilit/râd alți copii de el
„Ai crezut că toată lumea e bună? Că viața e roz? Ai face bine să te obișnuiești, că viața nu-i ușoară. Te călești tu până mai crești!”
→ Copilul se îndrăgostește/suferă din dragoste
„Astea sunt prostii! Lasă că îți trece! Ai vreme să te mai îndrăgostești de 100 de ori!”
Și dacă le-am da copiilor voie să simtă, să-și trăiască toate emoțiile, cu înțelegerea că absolut toate fac parte din noi, din viață? Oare nouă ne dăm voie să le simțim cu adevărat?
Cred că noi, generațiile de părinți tineri, avem șansa de a crește oameni mai sănătoși din punct de vedere emoțional și, în aceeași măsură, avem la dispoziție instrumentele care ne pot ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi, să ne îngrijim mai mult de sănătatea noastră emoțională. Îmi vin în minte 2 lucruri pe care le putem aplica atât în cazul nostru, oamenilor mari, cât și în cazul copiilor, ambele extrase din cartea Ralucăi Anton, „Terapie 1 la 1 cu sinele tău”.
- RAIN – Recunoaște, Acceptă, Investighează, Nu îți atribui, unde „nu îți atribui” se referă la faptul să nu ne definim prin prisma emoțiilor noastre. Metoda aceasta ne ajută să obținem mai multă claritate în privința emoțiilor noastre, dar și să le punem copiilor întrebările potrivite pentru a le înțelege emoțiile și pentru a-i ajuta să se înțeleagă ei pe ei.
- Mi-a plăcut mult ideea de „numește pentru a îmblânzi”. Când numim emoțiile se pare că și creierul nostru înțelege mai bine ceea ce se întâmplă și reușește mult mai eficient să își aleagă resursele de care are nevoie pentru a gestiona o emoție.
Emoțiile nu sunt bune sau rele. Ele există … dar oare ne dăm voie să le simțim cu adevărat și să le gestionăm, puțin câte puțin, să le înțelegem pentru a ne înțelege mai bine pe noi? Avem ocazia să facem acest lucru cu copiii noștri pentru a crește adulți (mai) echilibrați, încrezători în forțele proprii, care vor ști să se preocupe de igiena lor emoțională.
Alte articole care s-ar putea să vă placă:
- Reziliența – „arma” cu care copiii noștri vor înfrunta situațiile dificile
- Copiii noștri sunt mai mult decât frumoși
- Crizele de furie și judecățile altora
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.