De curând, mi-am dat seama că a trecut ceva vreme de când nu am mai făcut o tartă. Nu am nicio explicaţie de ce s-a întâmplat acest lucru, pentru că eu iubesc tartele. Mi-am propus să încerc câteva reţete noi şi, pentru asta, cred că mini tartele sunt cea mai bună variantă. Practic, fac un aluat cât pentru o tartă mare, dar îl împart pentru vreo 8-9 mini tarte pe care le umplu după preferinţe.

Am descoperit că soţului meu îi place ultima combinaţie încercată, de roşii cu dovlecei, iar copila am reuşit să o reîmpac cu tarta pe care o iubea cândva, cu ricotta şi spanac. Aşadar, aleg să fac mini tarte ca să pot împăca pe toată lumea. Să zicem că 2 le umplu cu compoziţia preferată a Antoniei, vreo 3-4 le păstrez pentru soţ şi restul le dedic noilor încercări. Eu mă ofer să fiu cobaiul în cazul în care ai mei refuză. 🙂

Cam aşa am procedat şi de această dată, dar cu o împărţeală diferită. Din 9 cruste, 4 le-am făcut cu spanac şi ricotta şi 5 cu roşii şi dovlecei. Pentru cele din urmă, reţeta o găsiţi mai jos. De asemenea, pe blog, am şi reţeta de tartă cu ricotta şi spanac. Mini tartele vă dau posibilitatea să aduceţi varietate la cină, de exemplu, dar şi pe un platou de aperitive. Eu zic că tartele merg să fie servite atât calde, cât şi reci.

Tarta voastră preferată este cu … ?

Ingrediente: 

 

Pentru cruste (9 bucăţi)

  • 300g făină (200g făină albă + 100g făină integrală)
  • 150g unt rece
  • 80ml apă rece
  • sare

 

Pentru umplutură (5 bucăţi)

  • 2 ouă
  • 2 linguri de smântână
  • 70g telemea rasă
  • 90g ricotta
  • 30-40ml lapte
  • aprox. 7-8 buc. roşii cherry
  • 1 dovlecel
  • busuioc uscat
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare: 

Pasul 1

Întâi, m-am ocupat de aluat. Într-un bol încăpător, am combinat făinile cu sarea şi am adăugat untul rece, tăiat în cubuleţe. Am frământat făina şi untul, cu mâinile, până am obţinut o compoziţie asemănătoare cu textura nisipului umed. Apoi am adăugat apa. Am pus apă treptat. Este posibil să aveţi nevoie de mai multă sau de mai puţină, depinde de făină. Am strâns aluatul în 2 bile şi l-am lăsat la frigider pentru aproximativ 30 de minute.

 

Pasul 2

Am scos prima bilă de aluat din frigider, am tapetat masa de lucru cu făină şi am întins aluatul într-o foaie subţire, dar aici depinde cum preferaţi să fie crustele voastre, mai groase sau mai subţiri. Având în vedere că am plănuit să fac mini tarte, am decupat discuri de aluat (cu un capac mic) care să se potrivească în formele mele de mini tarte.

Am scos şi a 2-a bilă de aluat şi am urmat acelaşi procedeu. Rămăşiţele de aluat le-am adunat într-o bilă, am întins o nouă foaie şi am decupat din nou forme rotunde. Practic, am adunat şi întins rămăşiţele de aluat de 2 ori. Asta înseamnă că aluatul a fost lucrat, în total, de 3 ori. Nici nu permite mai mult de atât, pentru că îşi pierde elasticitatea.

 

Pasul 3

Am aşezat discurile de aluat în forme şi le-am dat la frigider (puteţi şi la congelator pentru un timp mai scurt) pentru circa 30 de minute. Aluatul trebuie să fie rece atunci atunci când va fi dat la cuptor. Apoi, am scos formele din frigider şi am înţepat aluatul, uşor, cu o furculiţă, din loc în loc. În fiecare formă, am aşezat hârtie de copt şi boabe de fasole deasupra ei. Greutatea acestora nu îi va permite aluatului să se lase de pe pereţii formei şi nici să se umfle. Puteţi folosi şi boabe de năut ori biluţe speciale pentru copt.

Crustele le-am copt la 180° Celsius pentru aproximativ 20 de minute. După acest timp, le-am scos din cuptor şi le-am lăsat să se răcească.

 

Pasul 4

M-am ocupat de compoziţie. Ţineţi minte că ingredientele de mai sus (pentru compoziţie) sunt pentru 5-6 cruste, nu pentru toate 9, deci ori suplimentaţi cantităţile pentru compoziţie ori le diminuaţi pe cele folosite pentru aluat sau faceţi întreaga cantitate de aluat şi ce rămâne, păstraţi la congelator.

Dovlecelul l-am spălat şi l-am tăiat în feliuţe subţiri (cu tot cu coajă). Feliuţele le-am aşezat pe o hârtie de bucătărie şi am presărat sare peste ele. Astfel, feliuţele de dovlecel vor elimina apa pe care o conţin. Vă sfătuiesc să le ţineţi aşa în jur de 30 de minute şi apoi să le ştergeţi cu o hârtie.

Pentru partea lichidă a compoziţiei, am bătut 2 ouă cu 2 linguri de smântână. Am adăugat telemeaua rasă (nu foarte sărată – dată pe răzătoarea mică), ricotta, laptele, sare (nu prea multă, că telemeaua este deja sărată), piper şi busuioc uscat. Le-am amestecat până am obţinut o compoziţie omogenă. Dacă vă întrebaţi de ce brânzeturile au aceste cantităţi exacte, explicaţia este simplă: le-am reciclat, pentru că erau ameninţate cu destinaţia gunoi. 🙂

 

Pasul 5

Am umplut fiecare crustă cu compoziţia lichidă (în jur de 2 linguri pline/crustă) şi am aşezat feliile de dovlecel şi roşii cherry. Am dat mini tartele la copt, în cuptorul preîncălzit la 180° Celsius, pentru aproximativ 30-40 de minute.

Au fost minunate la gust (şi cele cu spanac), dar degeaba vă cer să mă credeţi pe cuvânt. N-am să o fac, ci am să vă îndemn să le încercaţi şi să-mi spuneţi dacă vă plac.

Poate că reţeta vi se pare complicată (poate din prisma blabla-ului consistent de mai sus 🙂 ), însă să ştiţi că nu necesită mare ştiinţă în bucătărie.

 

Personal, consider că tartele sunt o variantă ideală pentru oricare masă din zi, inclusiv de servit pe un platou de aperitive, de luat la pachet, la muncă, la şcoală sau la grădiniţă. Vă las, mai jos, câteva reţete de tarte şi câteva idei de gustări sărate care să vă folosească drept inspiraţie.
Poftă bună!

 

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *