O bună bucată de vreme, Antonia nici nu a vrut să vadă brioşele, aşa că am renunţat să le mai fac. Cândva, cumva, pe neaşteptate, i s-a trezit din nou interesul pentru aceste pufoşenii mici. Acum le mănâncă indiferent dacă sunt dulci sau sărate. Brioşele ei preferate dulci sunt cele cu banane. Nu prea se împacă cu cele care au fructe în interior. Din categoria celor sărate, preferatele ei sunt cele cu caşcaval.

Brioşe cu caşcaval am mai făcut şi chiar mai am o reţetă pe blog, dar nu mi le aduc aminte să fie la fel de bune ca acestea. În trecut, cred că puneam prea mult caşcaval în compoziţie şi, până a doua zi, brioşele se întăreau şi nu mai erau pufoase. Cu această nouă reţetă am remediat problema. A devenit un adevărat hit la noi în casă. 🙂

Ingrediente:

Pentru 11 brioşe de mărime medie/20 mini brioșe

  • 100g făină albă
  • 100g făină integrală
  • 1 lgţă praf de copt
  • 2 ouă
  • 3 lg ulei de măsline
  • 100 ml lapte
  • 150g iaurt de băut (2,8% grăsime)
  • 120g caşcaval
  • un praf de sare
  • busuioc uscat
  • boia afumată

Mod de preparare:

Pasul 1

Ouăle le-am bătut cu un praf de sare, cu ajutorul mixerului, până şi-au dublat volumul. Am încorporat, treptat, la viteză mică, laptele, uleiul şi iaurtul.

Pasul 2

Separat, am amestecat ingredientele uscate: făina albă, făina integrală, praful de copt, busuiocul uscat şi boiaua afumată. Aş zice că cea din urmă este opţională şi să o adăugaţi doar dacă vă place aroma pe care o are. În caz contrar, o puteţi omite.

Ingredientele uscate şi caşcavalul dat pe răzătoarea mică le-am turnat peste amestecul de ouă, lapte, ulei şi iaurt. Am omogenizat compoziţia cu ajutorul unei palete de patiserie.

Pasul 3

Am distribuit compoziţia în forme. Am făcut această reţetă de mai multe ori atât în forme medii de brioşe, cât şi în forme mici. Din această cantitate ies 11 brioşe medii sau aproximativ 20 de mini brioşe. Indiferent de forma aleasă, brioşele le-am copt la 180° Celsius. Când am optat pentru brioşe medii, le-am copt timp de 30 de minute, iar mini brioşele le-am lăsat cu 10 minute mai puţin.

Aş mai preciza un lucru. Dacă alegeţi să coaceţi brioşele în forme din hârtie, vă sfătuiesc să le ungeţi cu puţin ulei şi să lăsaţi brioşele să se răcească înainte să le îndepărtaţi hârtiile. Altfel, dacă încercaţi să le îndepărtaţi cât brioşele sunt calde, s-ar putea să vi se lipească şi brioşele să vi se rupă.

Sunt cele mai bune brioşe cu caşcaval pe care le-am făcut până acum. Sunt pufoase, aromate (busuiocul şi boiaua afumată fac minuni) şi nu se întăresc a doua zi.

Alte reţete de brioşe sărate:
Alte reţete de brioşe dulci:

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :),daţi likepaginii de Facebookşi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pePinterestşiInstagram.

Un comentariu on Brioşe cu iaurt şi caşcaval

  1. Salut Flavia,

    Le-am facut si au iesit tare bune. Nu am pus praf de copt ci am batut albusurile spuma si apoi am amestecat cu galbenusurile si am incorporat restul ingredientelor.
    Pe savori urbane am gasit un articol despre prajituri in care se specifca ca aerul din albusurile batute spuma este suficient pentru a face sa creasca compozitia.Si asa a fost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *