Titlu: Imperfecţi, liberi şi fericiţi. Practici ale stimei de sine” (Imparfaits, libres et heureux. Pratiques de l’estime de soi)

Autor: Christophe Andre

 


 

Nu e nici o carte de beletristică, nici una de parenting. Este o carte de psihologie, scrisă de un psihiatru şi psihoterapeut francez recunoscut, autor al unor cărţi cu succes internaţional. Vă spun sincer că este prima carte de psihologie care poate rivaliza cu beletristica, atât de mult mi-a plăcut, deşi am citit-o pe parcursul unui număr considerabil de săptămâni. Dar am o scuză, chiar două: lipsa de timp şi faptul că nu-i tocmai o fiţuică (are 500 de pagini). Am ajuns la această carte dintr-o pură întâmplare. Florina Badea o recomanda cuiva, pe Facebook. Am fost curioasă, am trecut-o pe listă, am citit câte ceva despre ea, mi-am comandat-o, am citit-o şi bine îmi pare.

Este o carte între psihologie, cultură generală şi dezvoltare personală. Nu are un limbaj greoi ori prea mulți termeni specifici, de neînţeles, face trimiteri către înţelepţii altor vremuri, corelează lucrurile cu ceea ce se întâmplă în societatea actuală şi, nu în ultimul rând, ne invită la introspecţie, la o analiză (nu o judecată) a noastră în raport cu noi, dar şi cu ceilalţi. Cartea asta a fost o revelaţie pentru mine! Fiecare dintre noi ne regăsim în ea într-o mică sau mai mare măsură.

Suntem imperfecţi, fără excepţie. Recunoaşterea imperfecţiunilor noastre şi acceptarea lor este una dintre cheile care deschid porţile fericirii şi libertăţii. De fapt, cartea ne oferă mijloacele prin care să devenim proprii noştri artizani, să ne reconstruim stima de sine. Şi despre ce este cartea? Despre cum să ne găsim locul,  activităţile şi legăturile care ne dau sens, cum să nu cădem în capcanele invidiei şi ale competiţiei, cum să ne degajăm de influenţa toxică a surselor de media. Cartea este despre cum să fim mai bine cu noi, să ne acceptăm, să fim recunoscători, să învăţăm să acceptăm că lucrurile sunt aşa cum sunt şi nu aşa cum ne-am dori. Şi e greu să ne ţinem stima de sine într-un perfect echilibru când trăim într-o societate bazată pe consumerism, în care primează imaginea perfectă şi reuşita profesională definită în câţiva parametrii.

 

Structura cărţii

 

Cartea este compusă din 4 părţi.

1. Stima de sine înseamnă toate acestea. La un moment dat, am publicat un articol care făcea referire la această parte a cărţii. De fapt, am copiat o pagină din carte pentru că mi-a plăcut foarte mult. Găsiţi articolul aici. În prima parte a cărţii este definită stima de sine şi sunt identificate tipurile de stime de sine.

2. Să ai grijă de tine. De-a lungul cărţii veţi găsi şi multe exemple şi exerciţii. De exemplu, în a doua parte a cărţii, sunt câteva exerciţii cum să practicăm acceptarea de sine. Suntem încurajaţi să nu ne mai judecăm, să ne vorbim, să nu ne mai facem rău, să ne luptăm cu propriile complexe, să avem curajul de a fi slabi şi să ne fim cei mai buni prieteni.

3. A trăi cu ceilalţi. Garantez că aici vă veţi regăsi toţi cei care citiţi aceste rânduri. Este vorba despre respingerea socială şi despre teama de respingere, indiferenţă, ridicol şi dorinţa de recunoaştere. În acelaşi timp, autorul vorbeşte despre căutarea dragostei şi a afecţiunii, despre invidie şi gelozie, despre frica care ar trebui să înceteze în raport cu ceilalţi, despre judecăţile pe care noi le emitem asupra celorlalţi, despre gentileţe, gratitudine şi admiraţie.

4. Acţiunea schimbă totul! Este important să acţionăm, nu să ne ascundem, să ne mişcăm pentru a ne stima, însă fără a pune presiune pe noi. Să ascultăm feedback-ul şi să fim mai prezenţi. Tot în această parte, autorul vorbeşte despre psihologia regretelor, despre teama de eşec, despre umilinţă, despre sensul vieţii şi despre teama de moarte.

 

Cele 4 părţi şi conceptele tratate în carte  sunt corelate într-un mod extrem de captivant, cu trimiteri spre studii, cu exemple din viaţa profesională a autorului. Mi-au plăcut multe pasaje din carte şi am rezonat cu atât de multe idei. Cel mai probabil, câteva pasaje din carte le voi scrie pe pagina de Facebook a blogului ca să vă motiveze şi să vă aducă un strop de inspiraţie în tumultul cotidian.

 

„Gustul simplu şi fulgurant al vieţii … Să respirăm, să mergem, să vorbim, să privim: toate, lucruri obişnuite, de a căror valoare nu ne dăm seama decât atunci când am fost cât pe ce să le pierdem pentru totdeauna. Supravieţuitorii unui accident , ai unor boli sau a unor evenimente de viaţă grave descriu cu toţii aceleaşi lucruri, şi aceeaşi senzaţie, legată de această conştientizare: a trăi este o şansă şi a-ţi da seama de acest lucru poate fi răscolitor.”

 

Daţi-mi de veste dacă aţi citit această carte, ce părere aveţi despre ea şi ce alte cărţi scrise de acelaşi autor aţi citit.

 

 

 

Alte cărţi care s-ar putea să vă placă:

 

„Am fost sclava Daesh”

„Oscar şi Tanti Roz”

„Drumul către libertate”

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

3 Comments on Recomandă o carte (#6/2018): „Imperfecţi, liberi şi fericiţi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *