Recomandă o carte (#5/2018): „Am fost sclava Daesh”

Nu-i un secret că îmi plac cărţile care prezintă un alt colţ de lume, de viaţă. De prin facultate am o curiozitate aparte pentru lumea arabă, întreţinută mai târziu de toate documentarele văzute la televiziunile franceze. Această carte a venit ca o evidenţă. Vorbeşte despre lumea arabă, despre o perioadă actuală, despre terorism, despre teroare, orori, despre poveşti adevărate de viaţă.

„Spuneţi că sunteţi trimişii lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu face rău.”

Vă mai amintiţi ce făceaţi la 18 ani? Cum arăta viaţa voastră? Jinan, protagonista cărţii, nu va uita niciodată vara anului 2014. După ce s-a unit cu cel pe care îl iubea, lumea ei s-a dărâmat. Daesh, cunoscut şi sub denumirile de ISIS sau Statul Islamic, a intrat în satul în care locuia. Satul, situat la poalele muntelui Sinjar, în nordul Irakului, aproape de graniţa cu Siria, era locuit de yazidiţi, o minoritate religioasă de etnie kurdă, a căror credinţă este o combinaţie între islam şi vechile religii persane. Ofensiva jihadiştilor are în vizor minorităţile etnice şi religioase. Poate nu aţi auzit de aceste evenimente, însă ele sunt cât se poate de reale. Pe parcursul cărţii am căutat pe YouTube unele discursuri menţionate şi sunt răvăşitoare. M-au plonjat şi mai adânc în poveste … mă rog, în tragedie ar fi mai corect spus.

Timp de 3 luni, Jinan a fost prizoniera Daesh. A ajuns în închisoarea jihadiştilor, a auzit strigătele femeilor violate şi a scăpat ca prin urechile acului de viol, a fost vândută într-o piaţă de sclave şi a ajuns servitoarea unor oameni fără suflet, care au sechestrat-o şi au torturat-o. Din fericire, Jinan a reuşit să evadeze şi să-şi găsească soţul care a căutat-o în tot acest timp. În iarna anului 2014, Jinan îl întâlneşte pe Thierry Oberle, jurnalist la celebrul ziar Le Figaro. Ruşinată, îi spune povestea. Mai târziu, povestea a fost scrisă pentru a fi citită, pentru a vindeca, pentru a întări, pentru a le transmite altor femei că nu sunt singure, că nu doar ele au trecut prin infern, prin ruşine şi prin teroare. A fost scrisă şi pentru altele, ca mine, pentru a dezvălui o lume care nu-mi aparţine, dar care este cât se poate de reală, pentru a-mi da o lecţie de viaţă. Exact aşa am simţit cartea asta. O lecţie de viaţă! Şi mi-am spus, încă o dată, că sunt norocoasă.

De fiecare dată când vedeam mesaje de încurajare după un atac terorist din Europa, mă întrebam dacă europenii se gândesc şi la sirieni, irakieni, afgani, etc. La câtă vărsare de sânge există acolo. Cu siguranţă că impactul unui atac terorist în Europa este mult mai mare asupra noastră şi este mai puţin aşteptat să se întâmple atât de aproape de noi, dar, până la urmă, nicăieri nu-i normal să aibă loc . Oameni şi suflete sunt peste tot în lume, indiferent de religie, etnie sau culoare. Ştiaţi că în toţi aceşti ani atacul Statului Islamic asupra yazidiţilor a fost, de fapt, un genocid? Ştiaţi că au mai fost câteva zeci de genocide prin care au trecut în ultimii 200 de ani? Să zicem că 200 de ani e mult, dar anii 2014-2015 sunt atât de recenţi. Dacă lucrurile se menţin, yazidiţii vor dispărea ca minoritate de pe faţa pământului. Vă redau o pagină de la finalul cărţii. Ea măsoară realitatea.

„Potrivit unui raport al Senatului francez din martie 2015, 1.500 de francezi s-ar fi alăturat Statului Islamic, dintre care 294 de bărbaţi ar fi activi în zonele de luptă. Cu puţin timp înainte, Administraţia americană estima la 20.000 numărul de luptători străini care s-au alăturat trupelor Daesh – 22.000 potrivit unui raport ONU din aprilie 2015 -, aceştia provenind din 90 de ţări, un aspect fără precedent în comparaţie cu conflictele de amploare în care au fost implicaţi străini (Afganistan şi Pakistan, Irak, Yemen şi Somalia). În cadrul batalioanelor europene de recruţi s-ar număra 600 de britanici, 600 de germani, 450 de belgieni, 250 de olandezi, 100 de spanioli, 200 de suedezi, 150 de austrieci, 80 de italieni, 70 de finlandezi, 30 de irlandezi … Şi aproximativ 150 de americani din Statele Unite şi 30 de canadieni.

Sunt cifre care trebuie puse în paralel cu alte cifre furnizate de Naţiunile Unite. Potrivit ONU, între 3.000 şi 5.000 de femei de origine yazidită au fost duse în sclavie.

În total, în Irak ar fi cam 500.000 de yazidiţi stabiliţi în Kurdistanul Irakian sau în regiunea Sinjar, pe teritorii pe care şi le dispută puterea centrală irakiană şi guvernul Kurdistanului autonom. Câteva sute de mii dintre ei – 200.000, conform ONU – sunt astăzi „refugiaţi”.” În lume, numărul lor nu se ridică peste 1.000.000.

Vă recomand cartea! Garantez că vă va răscoli profund.

Alte cărţi care s-ar putea să vă placă: 

Splendida cetate a celor o mie de sori

Vânătorii de zmeie

Nojoud, divorţată la 10 ani

Drumul către libertate

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.