Când spun „papanaşi”, îi asociez cu adolescenţa, cu restaurantele româneşti şi cu acasă. Mama nu face şi nu făcea papanaşi nici când eram eu copil, dar aveam un restaurant aproape de casă unde îmi satisfăceam pofta. Şi cred că acolo am mâncat cei mai buni papanaşi. Apoi, când am plecat de acasă, de câte ori mergeam într-un restaurant românesc, îmi luam papanaşi cu smântână şi dulceaţă de afine ori cu dulceaţă de vişine. Din punctul meu de vedere, astea sunt cele mai bune combinaţii pentru gogoşile astea cu brânză de vaci.

Mi-am propus să fac nişte papanaşi mai sănătoşi, dar fără să compromit gustul. Aşa cum probabil ştiţi, în mod tradiţional, papanaşii se prăjesc. Aceasta este varianta românească. Se pare că papanaşii fierţi şi-ar avea originea în imperiul Austro-Ungar. Eu am ales să-i fac în cuptor şi să-i servim cu smântână şi dulceaţă de vişine (cea de afine s-a terminat).

 

Ingrediente: 

 

  • 300g brânză dulce de vaci (grasă)
  • 50g unt (topit şi răcit)
  • 60g smântână (25% grăsime)
  • 80g griş integral
  • 20g făină integrală
  • 3 ouă
  • 1 linguriţă praf de copt
  • coaja de la o jumătate de lămâie netratată
  • 50g miere (opţional)

 

Pentru servit: 

  • dulceaţa voastră preferată
  • smântână

 

Mod de preparare: 

 

Pasul 1

Într-un bol încăpător, am amestecat brânza de vaci, ouăle, smântâna, grişul, coaja de lămâie şi praful de copt. Eu am folosit brânză de vaci grasă şi smântână cu 25% grăsime. Grişul pe care l-am folosit este integral, dar puteţi folosi şi griş alb.

Despre coaja de lămâie! → Să spălaţi bine lămâia înainte de a-i folosi coaja sau, în mod ideal, să cumpăraţi lămâi bio. Evident că şi acestea trebuie spălate bine, însă cele bio nu sunt tratate cu pesticide precum imazalilul, pirimetanilul şi proclorazul şi nici nu sunt ceruite cu ceară de carnauba ori shellac. Pentru a îndepărta ceara şi pesticidele de pe fructe şi legume, se recomandă să le puneţi în apă călduţă cu oţet timp de 10-15 minute (3 părţi de apă şi una de oţet alb). Apa nu trebuie să fie prea caldă şi fructele nu trebuie să fie prea reci, pentru a nu suferi un şoc termic care să le afecteze textura. Sunt detalii pe care este bine să le ştiţi înainte de a folosi în preparate coaja de lămâie sau a oricărui alt fruct.

 

Pasul 2

Peste compoziţia obţinută se adaugă untul topit şi răcit, făina şi mierea. Se amestecă până se omogenizează ingredientele. Eu am folosit făină integrală, pentru că asta aveam în casă. Papanaşii i-am servit cu o dulceaţă care a fost făcută cu puţină fructoză. Dacă vă propuneţi să îi serviţi cu o dulceaţă făcută cu zahăr, puteţi reduce cantitatea de miere din compoziţie sau o puteţi omite.

 

Pasul 3

Pentru coacerea papanaşilor am folosit o tavă pentru mini tarte, din silicon. În fiecare formă am pus câte o lingură generoasă de compoziţie. Am umplut formele, pentru că papanaşii cresc foarte puţin la copt. Dacă alegeţi să-i faceţi în tavă de brioşe, cu hârtie de copt, să-i lăsaţi să se răcească complet înainte de a dezlipi hârtia. Altfel riscaţi să vi se prindă de hârtie.

 

Pe aceasta am folosit-o

 

Pasul 4

Am încins cuptorul la 170° Celsius, setat să difuzeze căldură atât în partea de jos, cât şi în cea de sus. Am copt papanaşii timp de aproximativ 25-30 de minute. Înainte de a opri cuptorul, i-am verificat cu ajutorul unei scobitori, să mă asigur că sunt copţi. Am oprit cuptorul şi am lăsat tava în cuptorul cald, cu uşa deschisă, pentru încă 2-3 minute.

 

 

Așa arată în interior

 

Nu spun că sunt mai buni decât papanaşii prăjiţi, dar vă asigur că sunt mai sănătoşi, uşor de făcut şi gustoşi. În urmă cu câteva săptămâni, am mai avut o tentativă să fac papanaşi în cuptor, dar s-a soldat cu un eşec din punct de vedere vizual. Acum am găsit reţeta câştigătoare şi, dacă vă plac papanaşii, vă sfătuiesc să-i daţi o şansă. 🙂

 

 

 

Rețete asemănătoare:

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

20 Comments on Papanaşi la cuptor

  1. Fiind mare fani papanași fierti, am acceptat provocarea. Am făcut și noi papanași la cuptor și ne-au plăcut mult. Noroc ca am făcut doua portii, altfel eu nu ajungeam sa gust.

  2. Multumesc pentru reteta! Au fost foarte apreciati papanasii de catre bebeii mei care au aproape doi ani. E prima data cand fac asa o prajitura pe baza de gris ( in afara de budincile din timpul diversificarii) si am fost placut impresionata de consistenta. Eu am fost nevoita sa inlocuiesc branza de vaci cu ricotta. Unde locuim noi nu se gaseste branza de vaci ca acasa si de facut din lapte nu am avut chef :). Am mai adaugat esenta de vanilie si stafide. Au iesit de fapt asemanatori unei prajituri cu branza de vaci cu stafide: foarte gustosi si cu avantajul ca sunt deja portionati si se pot manca bine direct din manute. La sfarsitul coptului am schimbat programul 5 min pe ventilator pentru ca nu se rumenisera deloc cu celalalt program de coacere sus— jos. Multumesc de inspiratie. Asteptam cu placere noi retete :p

  3. Incercat papanasii in seara asta. Foarte buni, cu o textura moale, fina, potrivita si pt cei mici. Dar am adaptat la ce era in frigider, adica proportii egale de branza de vaci si ricotta si iaurt de bivolita 5% in loc de smantana. Iar coaja de lamaie s-a transformat in coaja de portcocala bio, din comert. Sigur voi repeta reteta!

  4. Am facut papanasii. Sunt f buni. Am pus 250 g de branza ricota si 50 g mascarpone si am inlocuit faina cu tarate de ovaz si grisul cu faina de migdale. Deliciosi! Multumesc pentru reteta!

  5. Am incercat si eu reteta si ne-a placut foarte mult! Deja am cumparat ingredientele sa o repet saptamana asta 🙂 Unde locuim nu gasesc branza de vaci, dar am inlocuit cu cottage cheese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *