Photo by Eren Li (Pexels.com)

Anul trecut, Antonia a aflat că Iepurașul de Paște nu există! Pe nepusă masă, m-a întrebat dacă iepurașul există și i-am răspuns sincer, considerând că a venit momentul să știe adevărul. Nu vreau să insist aici asupra acestor aspecte, cum a început Antonia să creadă în iepuraș și cum a decurs momentul adevărului. Am pus mai multe detalii în acest articol pe care l-am scris anul trecut. Cert este că, la finalul discuției noastre, am asigurat-o că magia nu va dispărea și nici cadourile pe care era obișnuită să le primească. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Paștele nu este despre cadouri și nu vreau să încurajez această idee, însă știm cu toții că sunt parte integrată din sărbătorile copiilor.

Încercăm ca darurile să fie simbolice și limitate, câte unul din fiecare parte a familiei, unul de la noi, unul de la mama, unul de la socrii, etc. Anul trecut, după ce i-am spus Antoniei adevărul, am încercat să compensez mica dezamăgire cu o altfel de vânătoare de ouă. A avut mare succes și îmi doresc să repetăm experiența și anul acesta.

Această vânătoare de ouă este dedicată întregii familii, nu doar copiilor. Copiii caută ouăle, însă părinții și/sau bunicii sunt invitați să ia parte la unele dintre activitățile generate de această vânătoare.

Principiul vânătorii de ouă altfel

Ouăle incluse în această vânătoare sunt ouă din plastic, din ouăle Kinder ori din jucării. Fiecare ou conține un bilețel cu instrucțiuni. Atenție! Trebuie să le țineți evidența: câte ouă ați inclus în vânătoare și care sunt instrucțiunile pe care copiii trebuie să le urmeze pentru fiecare ou în parte. Uneori, spațiul de pe bilețel nu ajunge și este nevoie de instrucțiuni suplimentare. 🙂

Anul trecut, prin această vânătoare de ouă, Antonia și-a descoperit cadourile, dar a avut parte și de activități împreună cu noi, părinții și bunicii. Ne-am rezervat timp în duminica de Paște, după ce am venit de la biserică, pentru a ne bucura împreună de această activitate. Nu rețin exact toate activitățile pe care le-am inclus în vânătoarea de ouă de anul trecut, însă vreau să vă las mai jos niște idei numai bune de aplicat anul aceasta ori în anii care vor veni.

Activități pentru descoperirea cadourilor

Pentru descoperirea cadourilor, am mizat pe mici vânători de comori, cu anumite indicii sau pe jocuri de genul „Cald – Rece”. Pentru inspirație, vă las resursele unde am exemplificat genul acesta de activități:

Photo by Eren Li (Pexels.com)

Activități pentru copii 

O parte din ouăle incluse în vânătoarea de ouă, pot ascunde activități exclusiv pentru copii. Vă dau câteva exemple.

Săculețul cu beneficii. Activitatea de pe bilețel (din cadrul vânătorii) = „Descoperă un beneficiu pe care îl poți folosi când dorești/se poate. Alege un bilețel din „Săculețul cu Beneficii” → includeți mai multe bilețele într-un săculeț. Exemple de beneficii: coacem biscuiți, facem seară de film, ieși cu mama la prânz, ai 30 de minute extra de joacă pe tabletă/TV, facem o zi a lui DA, ai o săptămână fără treburi casnice, organizăm un picnic, organizăm un playdate, vizităm x loc, etc.

Activități fizice – exemple: sari ca un iepuraș de 10 ori, stai 2 minute într-un picior, etc.

Alte activități: imită o maimuță, nu vorbi nimic timp de 5 minute (cu penalizări, eventual), încearcă să nu râzi timp de 3 minute, spune numele a 5 țări în 30 de secunde, etc.

Ouă cu surprize. În unele ouă puteți include mici surprize, cum ar fi: brățări, agrafe, un ou de ciocolată, figurine, etc.

Alege numărul. Pe bilețelul din ou să fie scrise 2-3 numere și copilul să aleagă unul dintre ele. Cine ține evidența vânătorii își notează o activitate ori un beneficiu care să se ascundă în spatele fiecărui număr.

Descoperă o (mini) pinata. Aici găsiți idei cu ce puteți umple o pinata în afară de dulciuri.

Activități pentru copii și părinți (+ bunici)

Cine găsește oul buclucaș? Pentru această activitate aveți nevoie de ouă fierte + un ou proaspăt. Numărul de ouă trebuie să fie proporțional cu număr oamenilor care participă la joc. Fiecărui jucător îi va reveni un ou. Pe rând, vor ciocni ouăle. Oare cine îl va nimeri pe cel crud? 🙂

Oul fulger. Încă un joc cu ouă. De această dată, ouăle participanților la joc trebuie să fie fierte. Vă propun 2 variante de joc:

  1. Cine rulează oul cel mai departe (stabiliți un punct de finish). Varianta aceasta o puteți juca în casă sau afară, dacă vă permite vremea.
  2. Cine suflă oul cel mai departe. Varianta aceasta trebuie jucată în casă, pe podeaua fără covoare.

Indiferent care variantă o alegeți, oul nu are voie să se crape. Iese din joc/pierde jucătorul al cărui ou se crapă ori care ajunge ultimul la linia de finish.

Cursă cu oul în linguriță. Testați-le echilibrul și rapiditatea celor dragi! 🙂 Un alt joc pe care îl puteți juca în familie este cursa cu oul în linguriță (cu lingura este prea ușor). Pentru a crește gradul de dificultate, regula jocului poate fi ca oul să fie transportat în linguriță, iar lingurița să fie ținută cu gura, fără ca jucătorii să se ajute de mâini în timpul cursei.

Umple coșul. Aici este vorba tot despre o cursă cu lingurița. Jocul poate fi jucat individual sau pe echipe. Scopul este ca fiecare jucător să transporte în linguriță mărgele ori boabe de fasole (orice alte boabe aveți), pe un anumit traseu, într-un timp limitat (5 minute, să zicem). Câștigă jucătorul ori echipa care adună în coșulețul său cele mai multe mărgele/boabe.

Cel mai înalt turn. Dacă aveți copii pasionați de construit, această activitate s-ar putea să fie pe placul lor și, cel mai probabil, li se va părea interesant să se ia la întrecere cu mama și cu tata. Pentru această activitate aveți nevoie de ouă (fierte sau chiar și din plastic, decorative) și de role de la hârtia igienică (noi le colecționăm). Regula jocului este simplă: fiecare jucător trebuie să construiască un turn din ouă și role de hârtie (rolă + ou + rolă + ou și tot așa). Câștigă jucătorul care reușește să construiască cel mai înalt turn.

Traseu cu balonul între picioare. Umflați bine câteva baloane (în funcție de numărul de jucători). Fiecare jucător va avea de parcurs un traseu, dar nu oricum, ci cu un balon între picioare. Jucătorul al cărui balon cade ori se va sparge iese din joc.

Completează propoziția. Jucătorii trebuie să alcătuiască o propoziție împreună. Pe rând, fiecare spune un cuvânt care să aibă sens atunci când este pus împreună cu cuvântul rostit anterior. Asta nu e tot! Cuvintele trebuie să respecte ordinea alfabetică. De exemplu, jucătorul 1 spune „Ana”, jucătorul 2 spune „bate”, jucătorul 3 spune „covorul”, etc. Pierde cine se încurcă ori nu găsește un cuvânt în 10 secunde.

Jocuri de exterior pentru toată familia: joc de darts (cel magnetic este mai adaptat copiilor), popice finlandeze, bowling, joc de aruncat la țintă (cu conserve), joc de aruncat la țintă (cu inele). Mai multe idei găsiți aici.

Jocuri de interior pentru toată familia: mimă, Activity Junior (e super amuzant de jucat în familie), Turnul Instabil (Jenga), Da sau Nu, Monopoly – preferatele noastre sunt Monopoly Travel World Tour și Monopoly Constructorul. Mai multe idei găsiți aici.

În funcție de vârsta copilului, puteți include premii ori pedepse/sancțiuni pentru jucători. Pentru a nu fi acuzați că sunteți părtinitori, ele pot fi scrise pe bilețele și jucătorul își poate extrage premiul sau sancțiunea. Câteva idei:

Premii:

  • câștigătorul va picta fața/mână unui jucător la alegere
  • un ou de ciocolată
  • o îmbrățișare strânsă
  • o carte (să aveți una pregătită pentru adulți și una pentru copii, în funcție de cine câștigă)
  • o lanternă
  • o felicitare cu un gând bun

Pedepse. Jucătorii care vor pierde vor trebui:

  • să imite strigătul unui animal.
  • să spună alfabetul pornind de la litera „Z”.
  • să mănânce o felie de lămâie/să muște dintr-un măr fără să își folosească mâinile.
  • să vorbească timp de 20/30 de secunde fără să folosească „Nu” sau ”Da” ori o anumită literă („R”, de exemplu).
  • să numere de la 17 la 1 în 15 secunde.
  • să spună ceva drăguț despre fiecare jucător, trecând prin fața lui sărind într-un picior.
  • să sară ca broasca de 5 ori.
  • să fie supus unui exercițiu de dicție: „Un vultur stă pe-un pisc c-un pix în plisc”, „Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie, unde se descocostârcăreau şi alţi cocostârci nedescocostârcăriti, ca să se descocostârcărească de cocostarcâria lui”, „Cosaşul Saşa când coseşte, cât şase saşi sasul coseşte. Şi-n sus şi-n jos de casa sa, coseşte sasul şi-n şosea” sau „Luni la lumina lumânării luminată de lună prin luminator i-a luminat o luminiţă în lumina ochilor”.
  • să meargă ca un rățoi mândru.
  • să mimeze: un pinguin agitat, o broască fericită, o focă entuzismată, un cocoș care cântă la operă.

Mă opresc aici, dar vă invit și pe voi să completați listele cu activități, dar și ideile de premii și sancțiuni.

Aveți obiceiul să organizați vânători de ouă?

Cum vi se pare ideea de a avea o astfel de vânătoare pentru întreaga familie?


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *