Nu-mi aduc exact aminte cum eram înainte să fiu mamă, înainte să fim părinţi. Ştiu că munceam mult. Ştiu că orele la birou erau extrem de lungi, dar nici nu trăgeam prea tare spre casă, pentru că EL nu era acolo. Era la muncă. Viaţa noastră este atât de diferită astăzi încât nu mi-o mai aduc aminte exact pe cea veche. Văd doar frânturi din ea. Astăzi suntem 3 şi lumea noastră este atât de diferită. Şi, Doamne, grea şi minunată e viaţa atunci când ai copii! De la pielea fină de bebeluş la mirosul de lapte dulce, de la primul zâmbet la primul gângurit, de la târâşul pe coate la mersul legănat, de la tantrumuri la perle, toate perioadele împletesc momente grele şi frumoase în care există 2 constante: iubirea necondiţionată reciprocă şi inocenţa.

Eu, părintele, am descoperit o lume nouă prin ochii copilului meu. Am redescoperit inocenţa, jocul, bucuria lucrurilor (extrem de) simple, curiozitatea neobosită, explorarea continuă. Prin ochii copilului meu lumea este simplă şi frumoasă, fără tipare ori idei preconcepute.

Ochii copilului meu nu judecă exteriorul, ci simt sufletul omului cu care intră în contact. Privirea lui nu cunoaşte frica de a privi în ochi, de a-şi fixa interlocutorul.

Copilul meu iartă cu uşurinţă lumea din jur. Mă iartă pe mine când nu am răbdare. Îl iartă pe cel care îl îmbrânceşte în parc. Iartă fără regrete, fără resentimente, fără a cere dovezi pentru ca iertarea să-i fie meritată.

Copilul meu nu măsoară timpul, nu înţelege de ce oamenii mari se grăbesc şi nu ştie de ce e importantă punctualitatea. Prin ochii copilului meu timpul nu se măsoară, ci se trăieşte. Nu se trăieşte în trecut sau în viitor, ci acum, aici, din plin.

Copilul meu crede în basme, magie, poveşti şi prinţese. Fetiţa mea chiar este o prinţesă şi lumea din jur nu are dreptul să o contrazică. Ea este ceea ce îşi doreşte să fie.

Photo by Senjuti Kundu on Unsplash

Puiul meu de om este cel mai bun exemplu de perseverenţă. Ea ştie că nu există „nu pot”, doar „mai încerc” sau „ajută-mă”. Încearcă de nenumărate ori dacă este nevoie pentru a obţine ceea ce-şi doreşte, aplică tehnici de negociere pentru ca lucrurile să-i iasă aşa cum vrea şi este neobosită atunci când vrea să-i convingă pe cei din jur că are dreptate.

Fetiţa mea crede în oameni. Crede că toţi oamenii sunt buni, empatici şi îşi oferă ajutorul necondiţionat. Până la urmă, cine poate rezista unor ochi albaştri ca cerul senin şi unui zâmbet cald, plini de inocenţă?

Copilul meu se bucură de soare, de lună, de ninsoare, de ploaie, de păsări, de culoare şi de tot ceea ce noi nu vedem că avem în jurul nostru.

În lumea în care păşeşte atunci când iese din casă, copilul meu este în siguranţă. Ştie că mama şi tata nu sunt niciodată departe.

De când sunt mamă, învăţ. Învăţ că lumea poate arăta altfel decât o ştiu eu. Îi mai dau o şansă. Mă modelez cu fiecare lecţie pe care o primesc. Învăţ în fiecare zi, iar lecţiile cele mai importante le-am primit de la copilul meu. În ochii ei sunt cea mai bună, iar lumea este minunată. Cine sunt eu să-i schimb lumea?!

Alte articole scrise din suflet:

Lecţii pe care le-am învăţat de la fetiţa mea de doi ani

Ce vreau să ştie fata mea, femeia de mâine

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Sursă foto (1): Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.