Anul acesta mi-am propus să dau ciocolata caldă la plic pe ciocolata caldă făcută în casă. Mi-am zis că nu poate fi prea complicat să prepar singură o rețetă de ciocolată caldă. Pregătirea acestei rețete a fost una dintre activitățile pe care i-am inclus-o Antoniei în calendarul de Advent.

De ce am ales să fac ciocolată caldă de casă? Pentru simplul fapt că îmi place să găsesc variante homemade pentru diferite preparate (dacă mă urmăriți de ceva vreme, sigur știți asta). În plus, știu ce pun în ciocolata caldă și am posibilitatea să-mi aleg aromele după preferințe.

Eu am ales să fac un mix generos de ciocolată, pentru vreo 5-6 porții, pe care să îl păstrez într-un borcan cu capac, să-l am pregătit pe când Antonia îmi va cere din nou ciocolată caldă. Mai jos, vă împărtășesc mai multe moduri în care puteți prepara ciocolata caldă.

Ingrediente:

Pentru 5-6 porții 

  • 80g ciocolată
  • 50g pudră de cacao
  • 40g zahăr pudră
  • 1 lgță scorțișoară
  • 20g amidon (opțional)

+ pudră de agar-agar

+ vanilie

Mod de preparare:

Este simplu să preparați mixul pentru ciocolata caldă de casă: răzuiți fin ciocolata, adăugați pudra de cacao, zahărul pudră și scorțișoara. Poate vă întrebați dacă atât e tot procesul? Da și nu. Depinde de ce vreți să obțineți. 🙂

În tot acest proces, cel mai dificil mi se pare de răzuit ciocolata. Pentru a fi cât mai eficienți, vă recomand să țineți ciocolata la frigider înainte de a o da pe răzătoare.

Întâi, vă las câteva detalii despre ingrediente:

  • Ciocolata – optați pentru o ciocolată cât mai calitativă. De obicei, ciocolata cu un conținut mare de cacao nu este pe placul copiilor, așa că depinde de voi ce tip de ciocolată alegeți. Eu am optat pentru una cu 50% cacao.
  • Pudra de cacao – alegeți calitatea și aici. Eu folosesc o pudră de cacao bio care are peste 20% grăsime.
  • Zahărul pudră – cantitatea o puteți mări sau reduce în funcție de cât de dulce vreți să fie ciocolata caldă, dacă alegeți să o serviți cu frișcă și/sau bezele care o mai îndulcesc. Eu am folosit un zahăr pudră cu aromă de vanilie.
  • Scorțișoara – eu folosesc scorţişoară Ceylon. Dacă alegeţi să folosiţi scorţişoară Cassia, sortimentul pe care îl găsim în majoritatea magazinelor din comerţ, atunci poate ar fi bine să puneţi o cantitate mai mică, gustul ei fiind mai pronunţat.
  • Amidonul – acesta are rolul de a îngroșa compoziția, de a-i da ciocolatei calde o textură mai cremoasă. Recunosc că aceasta este varianta pe care o prefer … și Antonia. 🙂 Totuși, eu prefer să înlocuiesc amidonul cu pudra de agar-agar pe care am adăugat-o în momentul în care am pregătit ciocolata caldă.

Cum am pregătit ciocolata caldă

Pentru o porție de ciocolată caldă, aveți nevoie de 2-3 lingurițe din acest mix pe care să îl amestecați cu 200 ml de lichid, lapte, apă sau băutura vegetală. Eu am optat pentru lapte. Am pregătit 2 porții de ciocolată caldă direct în oală. Am pus mixul pentru ciocolata caldă, am adăugat, treptat, laptele, apoi puțin extract de vanilie și am pus oala pe foc, la foc mediu. Când ciocolata a început să se încingă, am adăugat o jumătate de linguriță de agar-agar dizolvat în puțină apă rece (aproximativ 2 linguri). Am lăsat ciocolata să dea 2 clocote și asta a fost tot. Poate că o să vi se pară prea lichidă compoziția, dar ea va căpăta o textură mai densă în procesul de răcire.

Am turnat ciocolata caldă în căni, am adăugat frișcă și bezele pentru bucuria Antoniei. 🙂

Dacă nu vă doriți să pregătiți un mix pe care să-l păstrați la borcan, ciocolata caldă o puteți pregăti fix cu aceleași ingrediente. În acest caz, săriți peste răzuirea ciocolatei și o puteți adăuga bucăți direct în oală.

Bineînțeles, în momentul servirii puteți opta ca ciocolata voastră să aibă aromele pe care le preferați: mentă, portocale, cafea, cardamom, etc. Dacă vreți o ciocolată caldă ușor spicy, puteți adăuga fulgi de chili sau puțin piper roșu. Mai merge bine și cu rom sau cremă de whiskey.

Poftă bună!

Ați încercat să pregătiți ciocolată caldă de casă?


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *