Ma axez pe mancare, nu si pe alte lucruri de luat/facut cu copilul in deplasare, pentru ca (cred!) e problema spinoasa sau, cel putin, una majora a oricarei mame care merge cu copilul in concediu. Eu am ales sa imi iau camara dupa mine si nu imi pare rau chit ca am calatorit cu avionul si nu cu masina incat sa imi pot lua toata casa in spate. Va impartasesc cum am procedat si ce am luat cu noi.

Pentru micul dejun

Am avut acasa, intre drum de intoarcere din Romania si calatoria in Grecia, fructe bio pe care le-am luat cu mine: mere, pere, papaya, avocado, caise, nectarine si banane. Dupa primul mic dejun (astazi) la all inclusive ma felicit ca le-am luat cu mine pentru ca majoritatea fructelor sunt din compot, deci contin zahar. Ca fructe proaspete am gasit pepene galben, rosu, portocale si … cam atat. Am pus razatoarea cu mine si in borcanase mici, cat sa imi ajunga o saptamana, am combinat: mesquite + seminte de canepa + seminte de floarea soarelui rasnite, care le pot adauga peste fructele de la micul dejun. Cand se termina rezervele, apelez la ceea ce imi propune hotelul. La pranz, iar apoi la cina am vazut ca au si fructe intregi, deci nu-mi fac griji.

Pentru pranz

Aici nu m-am riscat sa merg la voia intamplarii si am gatit 7 feluri de mancare pe care le-am pus in borcane si le-am sterilizat in oala cu apa, dar le puteti steriliza si in cuptor. Eu nu am vrut sa fac experimente cu cateva ore inainte sa plec in concediu. Am fiert borcanele la foc mic cca. 30-40 de minute si le-am lasat sa se raceasca peste noapte intr-un prosop gros. Apoi, le-am invelit in folie alimentara industriala incat sa evit orice scurgere printre haine (scenariu horror!). Fiecare borcan are o eticheta mica cu un numar al carui corespondent e scris in agenda de care nu ma despart niciodata (nu pot fara organizare!).  Acolo am notat ingredientele folosite. Am facut urmatoarele combinatii:

  1. Fasole verde + putin dovlecel + peste alb + usturoi + busuioc + ulei de masline.
  2. Carne de vita + conopida + dovlecel + ceapa + cimbru + ulei de masline.
  3. Quinoa + broccoli + cartof dulce + oregano + ulei de masline.
  4. Supa crema de mazare + sparanghel + telina (tulpina verde) + praz + oregano + ulei de masline.
  5. Supa crema de linte + praz + pastarnac + telina (tulpina verde) + usturoi + leustean + patrunjel.
  6. Ficat + cartof dulce + conopida + usturoi + cimbru + ulei de masline.
  7. Somon + sparanghel + dovlecel + marar + unt.

Mancare sterilizata in calatorie

Intr-un viitor articol acum sa scriu mai multe despre modalitatile de conservare ale alimentelor.

Pentru cina

Am pregatit 2 supe crema plus o mancarica rapida pe care le voi detalia mai jos. Smantana o adaug inainte de servire in supele crema. Am adus-o cu mine.

Pentru prima cina (dupa drum) am pregatit de acasa (dimineata) o budinca de mei cu mere. Pe langa cele mentionate mai jos, am prevazut fulgi de ovaz (pentru 3 seri) pe care ii pot combina cu esenta naturala de vanilie, scortisoara sau cu fructe uscate. Am cumparat si 4 borcanase de piureuri de fructe bio (contin strict fructe si suc de lamaie – poza o gasiti mai jos) pe care le pot adauga in fulgii de ovaz. Fulgii ii inmoi bine in lapte de capra bio, adus si el in valiza.

  1. Supa crema de sfecla + cartof alb + pastarnac + usturoi + ulei de masline.
  2. Supa crema de dovleac + cartof alb + ceapa + usturoi + nucsoara + chimen.
  3. Legume la abur (cartof dulce, conopida si broccoli) + busuioc + oregano + unt. Astea au fost legume care mi-au ramas de la pranzurile preparate.

Gustari cumparate bio

Gustarile 

Nu puteam sa nu iau in calcul gustarile dat fiind faptul ca Antonia e mancacioasa :). Aici se complica lucrurile pentru ca timpul a fost limitat sa ii pot pregati cate ceva pentru fiecare zi. Apoi, degeaba ii pregateam pentru ca nu am incredere ca preparatele ar tine 7-8 zile. Am adus cu mine:

  1. Un chec facut cu o seara inaintea plecarii. Promit sa pun reteta, dar abia cand ajung acasa.
  2. Iaurt adus de acasa in care pot adauga seminte de in si de chia rasnite (aduse de acasa).
  3. Fructe proaspete.
  4. Biscuiti cumparati, dar par a fi baby friendly din cate spun etichetele.

Chec bebelusi

Biscuiti de cumparat pentru bebelusi

De la magazinul bio de unde imi fac cumparaturile, am luat 2 smoothie-uri bio. Unul l-a devorat pe avion. Eticheta zice ca nu au altceva in compozitie decat fructele si suc de lamaie.

Eu cred ca am gasit varianta cea mai buna pentru un meniu hranitor, variat si sanatos in concediu fara sa fiu nevoita sa stau la oala (nici nu as avea unde!).

 

Daca credeti ca ma plictisesc in concediu de am timp sa scriu pe blog, sa stiti ca nu-i cazul. Am scris cate ceva cat au dormit copiii (tati si micuta). E modul meu de a ma relaxa si de a profita de privelistea asta minunata.

 

Priveliste din camera Hotel Michelangelo, Cos, Grecia

Robot Multifunctional 5 in 1 Nutribaby

130 Comments on Mancarea copilului in concediu

  1. Buna ziua mămico!Si eu ma pregătesc de un concediu in Turcia si am apreciat f mult articolul tau dar,am o nelămurire.Mancarea de prânz.In borcan se pun legumele si cărnița crude?si se fierb ele in borcan?sau se pun fierte in borcan si pe urma se fierbe borcanul?Sper ca m-ai înțeles!☺️Multumesc!

    • Salut Mihaela,

      Asa cum am precizat si in articol („am gatit 7 feluri de mancare pe care le-am pus in borcane si le-am sterilizat in oala cu apa”) am gatit legumele, carnea, etc. Am facut mancarea in mod normal, cum o fac cand suntem acasa, iar apoi am sterilizat-o. ?

      O seara frumoasa!

  2. Flavia draga, am descoperit de curand blogul tau si imi place tare tare mult. Citesc cu drag de cate ori am ocazia ( am si eu un bebe de aproape un an) si ma inspiri mereu cu retetele tale magnifice. Felicitari pentru toata munca pe care o depui. Sanatate multa!

      • Bună! Am văzut ca este mai veche postarea, dar am o intrebare: în momentul în care ii dau lui bebe mancarita din borcan, mai este necesar sa o încălzesc înainte sa ii pun?

        Merci mult 🙂

        • Salut.

          Raspund cu intarziere, pentru ca am fost in concediu si m-am deconectat de la toate. 🙂

          Depinde cum o accepta copilul. Eu i-am incalzit-o fetitei mele.

          • Buna! Am vazut ca postarea este de anul trecut…am si eu o intrebare…cum putem incalzi mancarea bebelusului la hotel? Multumesc

          • Salut!

            Articolul este scris in 2016. Eu am incalzit mancarea intr-un incalzitor de biberoane. Mai exact, am pus mancarea intr-un recipient adaptat incalzitorului pentru biberoane (un recipient care a incaput in incalzitor). Sper ca am reusit sa fiu coerenta! 🙂

  3. wow!! esti incredibila! 🙂 de unde atata timp si energie?
    eu am un bebe de 9 luni si ii gatesc in fiecare zi (desi nu prea mananca el) dar nu prea mai am timp de altceva dupa gatit, strans, spalat etc :))

    • Multumesc pt compliment! Nu stiu cand le fac, dar le fac?. Am zile si zile in functie de starea copilului. Cred ca am invatat sa ma organizez mai bine si sa dorm mai putin ?.

  4. Dar as vrea sa te intreb, cand voi mancati ( la all inclusive) micuta ce facea? nu era cu voi? daca da, nu i s-a facut pofta? a mai vrut din borcanasul ei, cand vedea la voi altceva?

    • Sa stii ca nu am avut nicio problema din punctul asta de vedere. Bineinteles ca am mancat cu totii impreuna. Fetita mea rar a cerut/cere din farfuriile noastre. Important e sa aiba mancare in fata.

    • Mulţumesc, Cristina! Au rezistat in bagajul de cală fără probleme. Cum spuneam şi în articol, le-am invelit in folie alimentara industriala incat sa evit orice scurgere printre haine. Fiecare borcan avea o eticheta mica cu un numar al carui corespondent e scris in agenda de care nu ma despart niciodata. În dreptul fiecărui număr era mâncarea pregătită :).

  5. Buuuna Flavia..din nou..?..urmaresc cu mare drag blog-ul tau ..are de toate pt toti..spor la el in continuare..ma intrebam ..in vara aceasta o sa implinim in August 20 lunite si de data asta o sa mergem toti 3 in vacanta..pt ca michl dejun de obicei il luam la hotel pranz si cina la restaurantele din zona respectiva cum procedezi cu micuta in dotare care sigur o sa vrea ce e pe masa??sau o sa manance ce mancam si noi si sa avem grija ce comandam??pt k stiu cu ce alimente si cum se gateste in restaurante mi se pare o maaaare problema?..ma gandesc cu jale de pe acum..cum se procedeaza ???

    • Mulţumesc pentru aprecieri :). Mă bucur că îţi place blogul şi sper să îl citeşti în continuare.

      Sincer, e dificil să îţi răspund la întrebare. În primul concediu, când Antonia avea un an, i-am pregătit mâncarea de acasă. Anul acesta (dacă apucăm să mergem în concediu) cred că va mânca de la restaurant. Soţul lucrează în domeniu şi ştiu cam cu ce se „mănâncă” mâncarea din majoritatea restaurantelor. Nimeni nu îţi poate oferi garanţia că produsele sunt proaspete, însă încearcă să îi oferi alimente mai puţin „periculoase” (legume, fructe, etc.). În fond şi la urma urmei, e un risc pe care tu decizi dacă ţi-l asumi sau nu, însă nici nu e cazul să fim paranoice :).

      Apoi, norocul nostru, dacă îl putem numi aşa, este că mâncăm destul de sănătos, deci dacă ar fi să ceară ceva de pe masă, cu siguranţă în farfuriile noastre se vor regăsi alimente pe care i le pot da şi ei fără mustrări de conştiinţă.

  6. Buna Flavia!Multumim pentru acest blog minunat!Urmeaza ca in iulie sa plecam in concediu in Turcia cu bebele de 19 luni..va avea atunci,si ma intereseaza modul de preparare al retetelor pe care le ai avut in concediul din Grecia .Desi vom avea ultra all inclusive..mi e teama pentru el si as vrea sa fiu sigura de mancarea sa.Multumesc

    • Bună, Doina

      Le-am gătit aşa cum o fac de obicei (la abur sau fierte în apă), apoi le-am pus în borcane şi le-am sterilizat. Vrei să ştii cum am procedat exact cu o mâncare anume?

  7. Buna Flavia! Ma ajută foarte mult articolele tale eu fiind proaspăta mămica a unui copil de 8 luni si o săptămana … Noi plecam intr-un concediu de 14 zile in luna mai, bebe o sa aibă atunci 10 luni. M-am hotărât ca mâncarea sa o fac eu pentru el ( in urma articolului citit pe blogul tău, ca sa fiu sinceră nu am știut ca se pot steriliza borcane cu mâncare acasă). Vreau sa te rog sa-mi spui daca are vreo importantă faptul ca eu nu ii dau sare copilului inca. Stiu ca sarea este un bun conservant. Mulțumesc mult!

    • Salut, Mihaela.

      Ma bucur ca te ajuta articolele mele. Sarea este un bun conservant, dar nu se recomanda in alimentatia copiilor mai mici de un an. Mancarea pe care i-am pregatit-o fetitei mele era fara sare. Sterilizarea este suficienta pentru conservarea mancarii.

  8. Buna,si noi vom pleca cu cel mic in concediu si am hotărât sa ii iau mancare de acasa desi are doi ani deja,dar paranoia din mine nu ma lasa sa fac altfel?.as dori sa te întreb cu apa cum ai procedat ?multumesc.

  9. Buna! Felicitari pt felul tau de a fi mama si pt ca ne impartasesti si noua din experientele tale! Eu am un baietel de 3 ani si un bebe. Anul acesta, mai exact peste 2 saptamani, plecam in concediu si cu juniorul care va avea aproape 7 luni. Suntem la inceput de drum cu diversificarea si sunt nevoita sa ma organizez riguros! Oare pireurile tin sterilizate la fel de bine ca si mancarea normala? Multumesc!

    • Buna, Carmen

      Îţi mulţumesc pentru aprecieri.

      Cu siguranţă şi piureurile ţin, poate chiar mai bine având în vedere că au o mai mare cantitate de apă. Practic, apa pe care o conţine mâncarea ajută să se facă vidul acela din timpul sterilizării.

      Concediu plăcut!

  10. Buna, te rog sa imi spui cum se face exact sterilizarea, pun borcanele cu mancarea intr-un vas mare cu apa si le fierb? Cat timp? Sau se pun borcanele cand fierbe apa? Si cat timp se fierb? Plecam cu bebe de 11 luni zece zile prin tara si as vrea sa i le pregatesc inainte. Multumesc anticipat!

  11. Bună,as dori un sfat legat de subiect:)
    Peste o lună plecăm în primul nostru concediu cu bebelina de 11 luni(atunci),plecăm cu mașina cam 900 km până la destinație cu oprire peste noapte….as putea pregăti borcanele acasă și să reziste așa mult drum până la mare?Cum sa procedez?Mă gândeam să le sterilizez si sa le pun intr-o lada mică frigorifica! Mulțumesc!

    • Bună Andra,

      Teoretic, mâncarea sterilizată ţine şi la temperatura camerei, însă, pentru siguranţă, eu te-aş sfătui să iei cu tine o ladă frigorifică dacă ai.

  12. Bună,
    poti sa-mi spui daca pireurile ( legume+ carne, orez, peste) sterilizate tin si o saptamana fara sa se strice?
    Mulțumesc

    • Da, bineînţeles. Eu nu am sterilizat alte cereale în afară de quinoa. Teoretic, mâncarea sterilizată ţine şi mai mult de o săptămână.

  13. Bună
    Un articol util și pentru mine
    Am citit comentariile , dar tot nu sunt convinsa…deci mâncarea va rezista la transport? Noi avem zbor 2 ore + mașina 2h (28-30 gr zice vremea). O fi ok așa?
    In mașină pot tine ac pe 24 sa zicem dar în cală habar n am ….
    Sa le pun într o sacoșă termoizolanta?
    Mulțumesc !

    • Rezistă cu siguranţă. Noi am avut un drum mai lung decât al vostru (avion+maşină) şi mâncarea a rezistat cu succes.

  14. Bună, pregătesc mâncarea pentru vacanta, Imi poți spune, dacă pun cartofi noi, influențez calitatea mâncării? Cumva fermentează?

  15. Buna! Super util articolul tău. Și noi plecam la mare cu copiii: 5 ani jumătate și bb care va avea 8 luni și-o săptămâna. Vreau sa te întreb dacă borcanele sterilizate trebuie sa fie pline? Bb nu mănâncă mai mult de 200gr, sa cumpăr borcanele mici mici, nu? Țin borcanele cam 8-9 ore(in geanta frigorifica) cât facem pana la mare?

    • Bună Raluca,

      Ideal ar fi ca borcanele să fie pline. Mai exact, să fie un spaţiu liber de 1-2 degete între gura borcanului/capac şi mâncare. Eu le-aş ţine în geanta frigorifică pt siguranţă :).

  16. Buna! Luna viitoare plecam in prima vacanta cu bebe 9 luni(va avea in iulie). Vreau sa i pregatesc pranzul de acasa, prin sterilizare. Bine ca am citit comentariile si am vazut ca este posibil sa fermenteze mancarea facuta cu cartof. Voi renunta la el! Cartoful dulce am vazut ca l ai folosit si n ai avut probleme! Intrebare: mai sunt si alte legume de care trebuie sa ma feresc?daca fac ciorbita cu bors , oare rezista? Multumesc!

    • În general, pot fermenta legumele bogate în amidon, aşa cum este cartoful alb. Mâncarea cu cartof dulce a rezistat fără probleme. Eu nu fac ciorbele cu borş aşa că nu mă pot exprima din proprie experienţă.

  17. Spune-mi te rog sigur nu trebuie puse borcanelele la rece? Am tot citit si plec si eu in turcia cu bebe de 7luni si nu stiu cum sa le transport. In bagajul de cala? Ma gandeam sa le pun in ceva si sa pun pastile de gheata

    • Eu le-am transportat direct în valiză, la cală. Când am ajuns la hotel le-am pus la rece pentru siguranţa mea.

    • Bună, Cristina. Interesant să judeci grija unei mame ca fiind „a little stupid”. Nu cred că ar trebui să îmi justific alegerea, însă o fac pentru că ai înţeles lucrurile greşit sau, cel puţin, nu mi-ai înţeles punctul de vedere. Când mergi în vacanţă cu un copil de un an într-un loc nou nu ştii la ce să te aştepţi, la ce preparate, cât de ok făcute, cât de proaspete, cât de pline de condimente, de zahăr, etc. Deşi am un copil mâncăcios, mi-am dorit să aibă preparate sănătoase. Mi-am dorit să nu am suprize tocmai în concediu. Şi FYI, deşi am fost la un hotel de 5 stele, piureul de cartofi era făcut din praf la cutie. A little stupid … Îţi mulţumesc pentru „apreciere”!

    • Ce ai fi vrut sa ii dea daca este mancacioasa, mancare de la restaurant??? A spus clar ca se preocupa de alimentatia copilului ei fiindca este mancacios 🙂 a little stupid comentariul tau… nu stiu cum va lasa inima sa fiti rautacioase cu o mamica, indiferent daca esti sau nu de acord cu deciziile ei.. Ofera-i un sfat bun daca ai, daca nu, tine-ti gura! 😷 Este mai folositor si pentru tine! Te pup Flavia! Tine-o tot asa! 😘

      • Iti multumesc pentru sustinere! Prefer sa pastram armonia si sa ignoram rautatile. Nu-si au locul, dar m-am pregatit psihic si pt altele care stiu ca vor urma. 🙂

  18. Buna! Am citit cu interes cele scrise de tine, dar am o nelamurire: in borcanele mai adaugi si apa/sos in afara legumelor si carnii gatite la abur? Nu raman prea uscate dupa sterilizare?
    Multumesc frumos!

  19. Bună. Urmează să plec în concediu la mare și apoi la munte. E îi pun băiețelului meu la fiecare masă de prânz și orez. Oare va fermenta și el ca și cartoful alb?

  20. Buna!Urmeaza sa plec peste putin in concediu cu masina, cu bebe de 14 luni.Intrebarea mea este poti sa faci orice fel de mancare de pus in borcane?Rezista borcanele pe masina sau trebuie puse la lada frigorifica?

    • Bună Daniela,

      Teoretic, mâncarea sterilizată ar trebui să reziste şi dacă nu este ţinută la rece. Eu nu am încercat, deci nu mă pot pronunţa din proprie experienţă. Când am plecat în concediu mâncarea a călătorit la cala avionului, unde este mult mai rece decât în maşină şi apoi, după un drum de 2 ore cu maşina pe o vreme de 35 de grade+, am pus-o la rece, în frigider.

      Poţi face cam orice fel de mâncare, dar cred că există riscul ca alimentele bogate în amidon să fermenteze.

  21. Foarte buna ideea cu sterilizarea mâncării as dori sa fac si eu același lucru pentru bebe doar ca am o dilema: nutrienții rămân la fel chiar si dupa ce sunt gătiti odata si apoi din nou fierți 30 min? Mulțumesc

  22. Felicitări pentru felul in care ai grija de copilul tău . Ma bucur ca am găsit un exemplu după care sa ma ghidez in ceea ce privește Alimentația copilului și nu numai .
    Vom pleca și noi in concediu câteva zile și as vrea sa procedez la fel ca și tine însă nu știu un lucru ; toate mâncărurile sunt făcute in aceeași zi? Pun aceasta întrebare in ideea in care mie nu mi da timp sa pregătesc atâtea feluri de mâncare deodată stand mai mereu cu bebe.
    Mulțumesc anticipat pentru răspuns

    • Irina, îţi mulţumesc pentru aprecieri. 🙂
      Eu am făcut toate preparatele în aceeaşi zi. Soţul meu a fost acasă şi m-am putut bucura de ajutorul lui. 🙂

  23. Eu acum am văzut că mâncarea cu amidon e posibil sa fermenteze si am la sterilizat 4 borcane cu musaca cu cartofi..Peste 4 zile plecam. Sper ca daca le voi tine in frigider si in masina in lada frigorifica, vor tine..:((..sper…Am făcut musaca ca e singurul fel de mâncare care îl accepta oriunde. Cu restul refuza.. Uff..

  24. Buna, urmeaza sa plecam intr-un mini concediu la munte cateva zile si ma gandesc sa pregatesc pt baietelul meu de 1 an si o luna si niste paste cu sos de rosii. Oare pastele tin sterilizate ? Multumesc

  25. Buna! Urmează să plecăm cu bebelina in concediu (aproape 8l). Am citit articolul dar am o nelămurire.. pot face mancarea la Blender?Sau fierb legumele, le sterilizez si le blenduiesc acolo? Multumesc frumos

  26. Buna! Spune-mi te rog cum ai incalzit borcanasele inainte de a i le da fetitei? Multumesc pentru articol care ne-a fost de mare ajutor.

    • Mă bucur că articolul ți-a fost de folos.

      Eu i-am încălzit mâncarea într-un încălzitor pentru biberoane. Am transferat-o în recipiente care să încapă în el.

      • Buna Flavia,

        Esti minunata, citesc articolele tale cu mare interes, esti o sursa de inspiratie pozitiva si sanatoasa. De ceva vreme caut si eu un incalzitor de biberoane dar nu prea am avut succes. Imi poti spune sau trimite o poza cu cel pe care il folosesti tu? Multumesc 🙂

        • Bună Ana,

          Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase.
          Sinceră să fiu, eu am folosit încălzitorul doar pentru mâncare și, dacă bine rețin, era unul căpătat, de la Chicco. Nu îl recomand ca fiind cel mai bun, penteu că nu am avut mare experiență cu el și nici termen de comparație.

  27. Buna! Foarte util articolul. Ma întrebam daca se pot steriliza si preparate care conțin oua? Sau chiar omleta? Ar fi Ok? Multumesc!

    • Bună Ionela,

      Mă bucur că îţi este de folos articolul. Nu te pot sfătui, pentru că nu am încercat. Poţi face o probă. 🙂

  28. Buna ziua! Dorim sa plecam in concediu cu fetita in varsta de 1 an si 11 luni si pentru siguranta mea si a ei as dori sa i pregatesc de acasa mancarea pe care o va manca in concediu! Dar, as dori sa i fac ciorbite sau supite cu carnita pentru pranz, si nu stiu daca metoda aceasta ar mentine ciorbita sau supita cateva zile! Bineinteles ca nu voi folosi alimente care oxideaza gen cartof alb, paste! Un sfat, te rog!

    • Eu nu am sterilizat ciorbe, dar poti sa incerci. Nu ar avea de ce sa nu tina. Sfatul meu este ca, inainte sa pleci in concediu, sa faci o proba, sa vezi daca tin.

  29. Buna Flavia.Ff util articolul.o întrebare ..pot sa le blenduiesc de acasă și apoi să le sterilizez? Tine?
    Mulțumesc..

    • Mă bucur că îţi este util.

      Teoretic, mâncarea sterilizată rezistă luni de zile. Practic, nu ştiu să îţi spun, pentru că nu am ţinut-o mai mult de 10 zile.

  30. Buna. Si noi intentionam sa plecam cateva zile la mare cu fetita care este la inceputul diversificarii…vroiam sa te intreb piureurile de fructe le pot steriliza? Ii gatesc la abur fructele ca inca suntem la inceput

  31. Buna, Flavia,

    M-am gandit sa ma opresc sa-ti multumesc pentru acest articol. Este foarte reconfortant sa stiu ca ii pot pregati puiului de om pranzurile in avans.
    De fapt, eram demult restanta cu aceasta multumire pentru ca am testat deja beneficiile pregatirii de acasa a pranzurilor pentru deplasarile cu bebe. Este comod pentru mine si fara riscuri pentru el.

    • Bună, Ana.

      Mă bucură tare mult comentariul tău. Mă bucur că vă rupeţi din timpul vostru să reveniţi cu un feedback. Mi-ai făcut seara mai frumoasă. 🙂

    • Ar trebuie să poţi. Sfatul meu este să testezi înainte de a pleca în vacanţă şi să vezi cum se păstrează.

  32. Buna,
    am citit recomandările sunt foarte utile și am o intrebare, de unde cumper pireurile de fructe la borcane? Se poate si online?

  33. Buna!
    Am facut si eu cateva inainte de plecare si la unele este centrul capacului apasat, la altele, nu. Ai patit la fel? Multumesc!

  34. Buna!
    Am procedat la fel cu sterilizarea, dar la unele borcane s-a lasat in jos centrul capacului, la altele nu. Tu ai verificat asta la final? Sau nu inseamna neaparat ca nu sunt ok?
    Multumesc!

  35. Buna ziua! Ajutati-ma va rog si spuneti-mi de care borcanase ati folosit? Sunt din alea cumparate cu mancare si apoi refolosite sau se gasesc in comert borcanase goale cu capace? Va multumesc mult!

      • Multumesc pt raspuns. Bebe are 6 luni, deci dintr-un borcan din ala de zacusca (mic) i-as da de vreo 4 ori…credeam ca sunt unele mai mici, adica borcanul si ziua…

  36. Buna, Flavia

    Minunat articol.Peste 2 zile plecam in vacanta cu masina (cca 600 km) pt prima data cu bebe de 1 an si 4 luni, inarmati cu lada frigorifica si bineinteles mancarica home made.Am citit tarziu despre articolul cu cartofii si am facut ciobita…sper sa tina 🙈.Pe langa ciorbita am facut mancarica de fasole galbena, mancarica de conopida si spanac.Ar trebui sa ma ingrijoreze ceva la acestea sau sunt ok si tin?Multumesc tare mult!

    • Îți sugerez să i le oferi prima dată pe cele care au legume bogate în amidon. Eu sper să țină. Să-mi spui și mie dacă au ținut sau nu. Concediu fain să aveți!

  37. Buna Flavia! First of all , ești super tare ! Mulțumesc ca exiști :))
    Q: in vacanța ai ținut borcanele la rece, in frigider ? Sau fiind sterilizate, rezista ca cele din hipermarket-URI, la temperatura camerei ? Mulțumesc pt răspuns, te urmăresc cu muuuult interes . Pupici

    • Multumesc pentru aprecieri! Inseamna tare mult pentru mine.

      Eu am tinut borcanele la rece, sa fiu sigura ca stau. Teoretic, ar trebui sa reziste si la temperatura camerei.

  38. Buna, Flavia, te urmaresc de cativa ani deja! Felicitari pt rabdarea si disponibilitatea ta, suportul si info oferite! 😊

    As vrea sa iau mancarea congelata in borcane avent specifice. Ma gandeam sa ii fierb legume morcovi, muuult dovlecel, pastarnac, telina, fasole verde, mazare, ardei gras, rosii , cu piept de curcan , portii pt 4 zile, si 2 zile acealsi legume dar fara carne, ci cu cous cous.
    Le racesc, le blenduiesc , le pun in borcane plastic avent sterilizate si le congelez. Le iau intr o lada frigorifica cu alimentare la priza/usb pt un drum de 5h.

    Ce parere ai te rog? Sunt reticenta fata de varianta conservare la cuptor. Si e prima data cand incerc

    Multumesc mult!

    • Salut!

      Iti multumesc ca esti aici (si sper sa mai stai o vreme)! 🙂 Multumesc si pentru aprecieri!

      Sper ca raspunsul meu sa nu vina prea tarziu. Daca ai posibilitatea asta, go for it. 🙂

  39. Bună, Flavia, super idee pentru concediu. Grișul, fulgi de ovăz oare țin în borcănașe? Sunt ok? Sau ce se recoamandă la cină pentru bebe 10 lunițe să țină în borcănașe pentru concediu? Deobicei îi fac griș,fulgi de ovăz, mamăliguță…

    • Salut, Roxana

      Eu nu aș opta pentru ca grișul, fulgii de ovăz, etc. să fie pregătite în borcane. De exemplu, fulgii de ovăz îi poți ține la înmuiat bine în lapte și poți fi oferiți atunci, pe loc. În rest, dacă vrei să duci mâncare cu tine, poți opta pentru legume, supe creme de legume, etc. De asemenea, eu zic să te interesezi și, dacă mergeți la hotel, să vedeți ce opțiuni aveți acolo (carne gătită la abur, legume fierte, griș cu lapte, mămăligă, etc.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *