Undeva prin adolescență, i-am spus mamei că eu n-am să fac prăjituri, n-am să pun murături și nici n-am să fac zacuști, pentru că efortul mi se pare prea mare comparativ cu beneficiul și trăim în vremuri în care ni le putem cumpăra pe toate. Mama a zâmbit și cred că a răspuns cu „Bine. Mai vedem noi!”. 

Vreo 20 de ani mai târziu, îmi place să-mi fac eu dulcețurile, mai nou și zacusca și să-mi pun murăturile … Cu coptul prăjiturilor nu cred că vă mai surprind. 

Ce s-a întâmplat în tot acest timp? Am dobândit alte valori. Pun mai mult preț pe alimentație și pe tot ceea ce este făcut în casă. Am învățat să citesc etichetele produselor de pe rafturile magazinelor, iar gusturile mele și ale familiei mele nu prea se potrivesc cu variantele pe care le găsim în comerț. 

Zacuscă am făcut prima dată anul trecut. A ieșit bună, dar parcă nu avea gustul pe care îl știam din copilărie și mi-am propus să perfectez rețeta. Zacusca din acest an mi-a ieșit fix așa cum voiam … și multă! Făcând zacusca în 2 oale, am avut inspirația să cântăresc ingredientele pe care le-am pus în fiecare și pot să împărtășesc cu voi cantitățile de care aveți nevoie pentru o porție decentă de zacuscă. Pornind de la aceste cantități, veți putea ajusta porția în funcție de preferințe. 

Înainte de a vă povesti cum fac eu zacusca, să știți că toate legumele le dau prin mașina de tocat (am o mașină electrică), pentru că îmi place să obțin o pastă tartinabilă omogenă.

 

Ingrediente: 

Pentru aprox. 15 borcane de 370ml

  • 3 kg gogoșari (curățați)
  • 500g morcovi
  • 1,2 kg ceapă galbenă
  • 700g vinete coapte și scurse bine de apă
  • 600g fasole boabe fiartă
  • 500g passata
  • 350-400 ml ulei de floarea soarelui
  • sare 
  • piper
  • foi de dafin 

 

Mod de preparare: 

 

Pasul 1

Ceapa dată prin mașina de tocat am călit-o, direct în oală, în puțin ulei. După aceea, când ceapa a devenit sticloasă, am adăugat morcovii măcinați. 

 

Pasul 2

Am continuat cu măcinarea alternativă a gogoșarilor, vinetelor și fasolei. Le-am adăugat și pe ele în oală și am lăsat amestecul la fiert. Sfatul meu este să amestecați constant de la bun început pentru ca zacusca să nu vi se prindă de fundul oalei. De la un punct, eu am amestecat încontinuu, pentru că, deși zacusca era pe foc mic spre mediu, clocotele îmi împrăștiau stropi pe pereți. 

 

 

Pasul 3

Treptat, în timpul procesului de fierbere, am adăugat uleiul, sare și piper măcinat după gust. După ce zacusca a fiert vreo oră bună, am adăugat passata treptat. Cantitatea am ajustat-o în funcție de textura pe care mi-am dorit să o aibă zacusca mea, cât de moale să fie. 

 

Pasul 4

Cu vreo 15-20 de minute înainte să opresc focul, am adăugat foile de dafin. Am lăsat zacusca în oală timp de vreo 20-30 de minute după ce am oprit focul. 

 

Pasul 5

Am repartizat zacusca în borcane. Le-am dat la sterilizat, în cuptor, timp de 15-20 de minute la aproximativ 110-120°C. În mod ideal, le-aș fi lăsat să se răcească în cuptor, dar cum am făcut o porție mare de zacuscă, am sterilizat borcanele în 2 tranșe. Borcanele fierbinți le-am scos din cuptor și le-am învelit într-o pătură unde le-am lăsat să se răcească treptat. 

 

 

Ați încercat să faceți zacuscă? Voi cum o faceți? 

 

 

Alte conserve de pus pe iarnă: 

 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *