– Și pe când al 2-lea copil?
– Nu știm încă. Nici nu știm dacă va fi un al 2-lea copil.
– Cum să nu fie?! Cum să nu aibă copilul frați?! Să crească singur?!
– Noi singuri am crescut și suntem bine.
– Da, dar nu-i bine. Trebuie să fie măcar 2, să se sprijine, să se ajute.
– Nimeni nu ne poate garanta că se vor înțelege când vor fi mari.
– Cum să nu se înțeleagă dacă cresc împreună, ca frații?! Unde crește unul, crește și al doilea. Le dați aceeași educație.
După primul copil, sunteți norocoși dacă nu ați avut dialoguri asemănătoare cu cei din jur. Nu știu cum se face, dar publicul larg știe bine ce și cum trebuie făcut, chiar mai bine decât protagoniștii. Când ești într-o relație de ceva vreme, toată lumea îți spune, mai cu perdea sau fără, că așteaptă invitația la nuntă, dar poate că tu nici nu te gândeai să îi inviți. Îți pecetluiești iubirea cu un „DA” hotărât în fața ofițerului stării civile și în fața lui Dumnezeu (sau poate că nu) și, în scurt timp, poporul așteaptă un moștenitor. Dacă noi, muritorii de rând, avem presiunea asta în cârcă, atunci cum o fi în cazul cuplurilor care fac parte din familiile regale?!
După o vreme, anunți sarcina, naști și, când abia îți revii din lăuzie, acești spectatori ai vieții tale îți lansează inevitabila întrebare: „Și pe când al doilea copil?„. Dacă îndrăznești să spui că nu-l vrei, se dezlănțuie privirile cu ochi ieșiți din orbite, sfaturile necerute, diagnosticele presupuse (care țin mai mult de secția de psihiatrie), etichetele lipite-n frunte şi presimţirile unui viitor plin de păreri de rău.
Dar cine spune că trebuie să faci 2, 3 sau 10 copii?
Am să vă povestesc o întâmplare petrecută toamna trecută. Verişoara mea cumpărase de la o mămică din Cluj o maşinuţă pentru băieţelul ei, genul acela pe care copilul se urcă şi o manevrează dând din picioare. Ea nu-i din Cluj, eu mă pregăteam să-i fac o vizită, aşa că m-a rugat să mă întâlnesc eu cu vânzătoarea. În 3 minute, după „Bună ziua. Eu sunt Cutăreasca”, doamna mamă-vânzătoare mi-a spus fără ocolişuri ce hram port:
Ea: Şi dumneavoastră aveţi copii?
Eu: Da. Am o fetiţă de aproape 2 ani şi jumătate.
Ea: Să vă trăiască! Şi pe când surioara sau frăţiorul?
Eu: Deocamdată nu avem în plan un al doilea copil.
Ea: NU?! Doamne, ce greşeală faceţi! Sunteţi egoistă dacă gândiţi aşa. O să muriţi atât dumneavoastră, cât şi soţul, iar copila va rămâne singură pe lume.
Eu: Suntem prea tineri să ne gândim la moarte. Vom vedea în viitor dacă vine bebe doi.
Ea: E clar că sunteţi o egoistă!
Dragă doamnă care m-ai cunoscut într-o parcare şi ţi-ai rupt 5 minute din timpul tău preţios să mă povăţuieşti, să ştii că numa’ egoistă nu-s! Ştii, nu cred că-s datoare cuiva cu explicaţii, cu atât mai puţin ţie. Alegerea conceperii unui copil îmi aparţine mie şi domnului soţ, nu publicului care asistă la viaţa noastră ori nici măcar atât nu face.
Vă spun sincer că eu mă abţin să pun întrebări, precum: „Şi când faceţi un bebe?”, „Şi când vine bebe doi?„. De când sunt mamă, am învăţat să vorbesc mai puţin (ştiu că cei care mă cunosc vor zâmbi acum) şi să gândesc mai mult. O astfel de întrebare poate deschide nişte răni ştiute doar de cuplul în cauză. Nu este cazul nostru, însă sunt destui cei care-şi doresc copii şi nu-i pot face. Şi, în altă ordine de idei, nu-i treaba nimănui când prietena x, vecina de la 4 sau doamna din parc face copii sau câţi face. Sunt nişte decizii extrem de personale, luate în cuplu, fără să fie nevoie ca cineva să le trâmbiţeze în faţa marii adunări.
Cu ce mă ajută pe mine să ştiu dacă x sau y face sau nu copii? De ce să fiu eu cea care le pune oamenilor în cârcă o presiune suplimentară prin adresarea unei întrebări care, la prima vedere, pare foarte simplă? Parcă prea ne vine natural să ne băgăm cu bocancii în viaţa celorlalţi. Din rolul femeii care are un copil şi nu-l plănuieşte (încă) pe al doilea, vă spun cu multă sinceritate că întrebarea „Când îl faci pe al doilea?”, adresată sub toate formele şi mascată în tot felul de exprimări, devine agasantă.
Dacă fac unul, doi sau cinci copii este o decizie care îmi aparţine mie şi omului cu care îmi împart viaţa. Un al doilea copil va veni în viaţa noastră atunci când vom fi pregătiţi, dacă vom considera că este momentul să ne mărim familia, nu când se vor aduna prea multe întrebări curioase din partea celorlalţi. Un al doilea copil nu va veni pentru ca fetiţa noastră să nu fie singură, nici pentru că societatea spune că-i bine să fie doi. Al doilea copil va veni atunci când vom simţi noi că este momentul potrivit să vină.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Inca dinainte sa se nasca primul copil, o fetita, noi ne doream sa facem doi. Inca ne dorim doi, doar ca nu e momentul. Nu suntem pregatiti nici noi si nici fetita. Asa ca nu ma mai stresez cu diferenta de varsta(as fi vrut undeva la 3-4 ani), sunt sigura ca vom simti momentul potrivit.
La fel spunem nici noi. Nu ne grăbeşte nimeni. 🙂
Tipic persoanelor băgăcioase: ele știu mai bine decât tine și nu văd nimic indiscret în a pune întrebarea aceasta.
Nu-i nimic rău când întrebi omul: „Îți dorești copii?”, dar „Când faci și al doilea copil?” sună de parcă te chestionează cineva.
*Scuze, n-am știut că am colocviu astăzi!:))
Tonul face muzica, într-adevăr, dar și mesajul pe care vrei să-l transmiți e mereu plin de însemnătate!
Cum spuneam, întrebarea devine agasantă când o auzi de prea multe ori. Uneori avem prea multe curiozităţi privind vieţile altora.
Am auzit asta de multe ori. Si nu planuiam al doilea copil, dar s-a intamplat sa vina si l-am primit cu bucurie. Si in timpul sarcinii, cand venea vorba cu diverse persoane despre cati copii am, cand le spuneam ca e al doilea dar ca poate nu si ultimul, se uitau cam ciudat si de regula spuneau „ee, e bine sa va opriti la doi”… :)) ma umfla si rasul. De unde unul nu e de ajuns, nici mai mult de doi se pare ca nu e bine… asa ca atentie, ca si dupa al doilea urmeaza un set nou de replici 🙂
Până la urmă, nicicum nu-i bine. :))
Multumeeeesc pentru articol. Si eu sunt de aceeasi parere. Diferenta de varsta nu conteaza. Plus ca daca primul a avut toata atentia noastra, de ce nu ar putea sa o aiba si al doilea? Cu o diferenta de varsta mai mare intre copii cred ca se poate. Ca sa nu mai zic…primul il faci ca ti-l doresti. Asa-i? Pai si al doilea de ce sa il faci ,,ca trebuie”, nu ar trebui sa fie tot din dorinta de a mai avea un copil?
Si noi avem o fetita si intrebarile de genul au inceput sa ma enerveze. Nu inteleg dr ce lumea nu isi vede de viata lor.
Pai, uneori ograda altuia este mai interesanta. Da, stiu ca aceste intrebari pot deveni tare agasante.
Interesant articol ,la noi a fost o altfel de situatie , pana sa apuncam sa auzim intrebare dupa nasterea primului copil , am aflat ca va venii si cel de-al doi-lea , acum copii au o diferenta de 1 an jumatate , ceea ce este poate pentru noi prea putin ,pentru ei poate prea1 mult:)) vreau sa spun ca nu exista varsta ideala , dar uneori e mai bine sa creasca putin mai mult primul pana va venii si cel de-al doilea , alteori ,un singur copil e suficient , nu creste singur ,are 2 parinti ,cand parintii o sa moara cel mai probabil el va avea familia lui si copii lui deci nici nu poate fi vorba despre egoism .Nu spune nimeni ca fratii cor fi apropiati in viitor si nici ca un frate compenseza prezenta unui parinte . felicitari pentru articol !!
Mă bucur că ţi-a plăcut! Exact cum spuneam, nu cred că există o reţetă universal valabilă şi fiecare familie are ritmul, dinamica ei.