Titlu: „Dansul furiei. Ghid pentru femeile care vor să schimbe tiparul propriilor relații”
Autor: Harriet Lerner
Editura Herald
Nr. de pagini: 239
„Dansul furiei” este o carte scrisă de o femeie pentru femei, pentru că doar o femeie poate înțelege furia interioară (și nu numai) pe care o simte o altă femeie. Adesea, furia femeilor a fost văzută ca semn de proastă creștere, un defect de caracter, o slăbiciune. Suntem crescute cu ideea de a fi delicate și împăciuitoare, nicidecum încurajate să ne exprimăm furia. Ba mai mult, încurajările merg spre mascarea emoțiilor, în special a acelor emoții considerate a fi negative.
Și, totuși, furia există! Ce ne arată ea, de fapt? Ne poate semnala o suferință, că ceva nu funcționează cum ar trebui, că nevoile ne sunt neîmplinite ori că avem nevoie de o schimbare. Ce este de făcut în acest caz? Harriet Lerner, psiholog clinician axat asupra psihologiei feminine și a relațiilor de familie, încearcă să facă lumină asupra acestui subiect în „Dansul furiei”, să ne ofere mecanisme utile pentru a ne gestiona furia și pentru a comunica asertiv cu cei din jurul nostru.
Așa cum am făcut și în cazul altor cărți asemănătoare, mai jos, vă las structura cărții cu câteva idei pentru fiecare secțiune în parte.
Structura cărții
Cap. 1 – Provocarea furiei
- Furia ne transmite mesajul că nu ne ocupăm de un aspect emoțional important al vieții noastre sau că ne compromitem sinele (credințe, valori, dorințe sau ambiții), într-o anumită relație, într-o proporție prea mare.
- De-a lungul timpului, femeile au fost descurajate să-și recunoască și să își exprime furia. Rolul nostru este să ne facem plăcute, să protejăm și să liniștim. „Femeile care sunt blocate în manifestări ineficiente ale furiei suferă la fel de profund ca și cele care nu îndrăznesc să se înfurie deloc.” Aici se face comparația între două categorii, „doamnele cumsecade” – care încearcă cu orice preț să evite furia și conflictul și „scorpiile” – cele care se înfurie ușor, dar participă la certuri ineficiente, se plâng și îi învinuiesc pe ceilalți.
♦♦♦
Cap. 2 – Mișcări vechi, mișcări noi și contramișcări
- Exprimarea liberă a tuturor sentimentelor nu ajută foarte mult, pentru că izbucnirile de furie pot mai degrabă să protejeze decât să pună la îndoială vechile reguli și tipare ale unei relații.
- Singura persoană pe care o putem schimba și controla suntem noi. A ne schimba poate părea foarte greu și amenințător, lucru pentru care preferăm să ne supunem vechiului tipar, să îl continuăm, care presupune să ne retragem în tăcere sau să inițiem o ceartă ineficientă, cu învinuirile de rigoare.
- De fiecare dată când o persoană face o mișcare pentru a echilibra balansoarul relației, cealaltă persoană va face o contramișcare.
- Deconectarea de sine se află în centrul celor mai grave probleme legate de furie.
♦♦♦
Cap. 3 – Dansuri circulare în cuplu
- Cum ajung cuplurile în impas? Cum ajung să se blocheze? Repetarea acelorași vechi certuri ne protejează de anxietățile pe care cu siguranță le vom simți atunci când facem schimbări. Certurile ineficiente ne permit să oprim totul în loc atunci când eforturile noastre de a dobândi o claritate mai mare devin prea amenințătoare. Adesea, a rămâne blocați este exact ceea ce ne trebuie, până când vine momentul în care avem încredere că este în regulă să ne deblocăm. (…) Atunci când suntem furioși, tindem să devenim atât de reactiv emoțional față de ce ne face celălalt, încât ne pierdem abilitatea de a ne observa propriul rol în acea interacțiune. Autoobservarea nu este identică deloc cu autoculpabilizarea, domeniu în care unele femei sunt experte. Nu putem să-l facem pe celălalt să fie altfel decât este, însă noi înșine putem face ceva diferit, iar dansul nu va continua ca de obicei.
♦♦♦
Cap. 4 – Furia față de mamele noastre imposibile
- Emoțiile noastre neprocesate din relația cu părinții sau cu frații noștri pot fi puse în scenă într-o altă relație importantă, cu soțul, iubitul ori cu copilul.
- Scopul de a defini și de a menține un sine separat în interiorul celor mai apropiate relații ale noastre începe în familia noastră de origine, dar nu se încheie acolo. Renegocierea relațiilor cu persoane din familie prezintă recompense deosebit de mari, deoarece astfel ne alcătuim un sine care va influența în mare măsură natura relațiilor noastre curente.
♦♦♦
Cap. 5 – A folosim mânia ca pe un ghid
- Dacă ne dorim să întrerupem un tipar într-o relație importantă sau/și să dezvoltăm un sentiment mai puternic al sinelui, atunci este esențial să învățăm să ne transpunem mânia în declarații clare, lipsite de învinovățiri, despre propriul sine. Să transformăm comunicările de tipul „tu ești …” în comunicări de tipul „eu simt …”.
- Adesea, inconștient, ne negăm furia și ne sacrificăm claritatea personală de teama potențialului distructiv (de a nu porni o ceartă, de exemplu), de frica de separare (pentru ca diferențele de opinie să nu ducă la o stare de separare și de singurătate – asumarea unei poziții ferme poate implica riscul de a pierde o relație, o slujbă, etc.).
„Furia este un instrument al schimbării atunci când ne provoacă să devenim experți în privința propriei persoane, mai puțin în privința celorlalți.”
„Pentru a învăța să ne folosim eficient furia trebuie să renunțăm la unele lucruri: la a-i învinui pe cei pe care îi considerăm a fi cauza problemelor noastre și despre care credem că nu contribuie la fericirea noastră; trebuie să renunțăm la noțiunea că este de datoria noastră să-i schimbăm pe alții sau să le spunem cum trebuie să gândească, să simte, să se comporte. Cu toate acestea, nu înseamnă că trebuie să acceptăm pasiv sau să aprobăm orice comportament.”
♦♦♦
Cap. 6 – De-a lungul lanțului generațional
Ideea centrală a acestui capitol este că nu ne putem defini sinele dacă suntem izolate de familie, dacă suntem rupte de rădăcinile noastre.
„Noi toate conținem – și punem în act împreună cu alții – tipare familiale și chestiuni nerezolvate moștenite de mai multe generații. Cu cât știm mai puțin despre istoria familiei noastre și cu cât avem mai puțin contact emoțional cu oamenii din diagrama familiei noastre, cu atât mai mare este posibilitatea să repetăm aceste tipare și comportamente pe care am vrea să le evităm.”
♦♦♦
Cap. 7 – Cine este responsabil pentru ce?
Acest capitol subliniază ideea că întrebarea „Cine este responsabil pentru ce?” este o sursă de autoculpabilizare neproductivă și de acuzare a celorlalți, dar și un obstacol în calea schimbării. Scopul acestui capitol este să ne învețe să ne asumăm mai mult responsabilitatea pentru sine și mai puțin pentru gândurile, emoțiile și comportamentele celorlalți.
„Suntem responsabil pentru comportamentul nostru. Dar nu suntem responsabili pentru reacțiile altora; nici ei nu sunt responsabili pentru ale noastre. Femeile învață adesea să inverseze ordinea lucrurilor: ne investim energia asumându-ne responsabilitatea pentru emoțiile, gândurile și comportamentul altora și le delegăm responsabilitatea pentru propriile noastre emoții, gânduri și comportamente.”
♦♦♦
Cap. 8 – Gândind în trei
Întregul capitol se referă la triunghiurile relaționale. Triunghiurile pot îmbrăca mai multe form. Ele operează automat și inconștient în toate contextele umane, în familie, la locul de muncă, în relațiile de prietenie. Triunghiurile se pot rigidiza în așa fel încât să ne blocheze dezvoltarea și să ne împiedice să identificăm adevăratele surse de conflict din relațiile noastre.
- Problemele subterane dintr-o relație sau dintr-un anumit context ne alimentează focul din altele.
- Concentrarea asupra unui „copil-problemă” poate funcționa de minune atunci când este vorba de abaterea atenției de la o căsnicie cu probleme ori de la o problemă emoțională dificilă cu un alt membru al familiei. „Copiii sunt foarte sensibili la calitatea vieții părinților și pot încerca inconștient să ajute familia prin propriul comportament subfuncțional.”
♦♦♦
Cap. 9 – Sarcini pentru cei îndrăzneți și curajoși
În acest capitol sunt sugerate sarcini care să ne ajute să recapitulăm unele lucruri pe care le-am învățat pe parcursul cărții și care ne vor testa abilitatea de a acționa diferit în relații. Menționez câteva dintre exemplele detaliate în acest capitol:
- Exersați cât de mult posibil observarea secvențelor interacționale în care este inclusă furia voastră. Când situația degenerează, faceți un pas în spate pentru a observa cine ce face, când anume și ce se întâmplă apoi. Merită să vă dezvoltați capacitatea de a observa, înainte de a întreprinde fapte îndrăznețe și curajoase!
- Plănuiți să procedați altfel cu furia voastră dintr-o relație, să faceți ceva care să nu țină de vechiul tipar al relației. Alegeți o sarcină mică, specifică, pe care o puteți realiza calm și pe care o puteți menține atunci când încep contramișcările, iar nivelul vostru de anxietate crește.
- Dacă anxietate legată de schimbare este la nivel înalt în familie sau în alte relații apropiate, ați putea dori să începeți să lucrați la o relație mai flexibilă și mai puțin intensă. Aici sunt indicate principalele recomandări pe care să le avem în vedere atunci când ne simțim furioase (foarte utile din punctul meu de vedere, așa că plănuiesc să revin cu un articol pe subiect).
În încheierea cărții, autoarea face o precizare care mie mi-a plăcut foarte mult, pe care o consider extrem de utilă atunci când vine vorba de setarea așteptărilor în urma citirii unei astfel de cărți: „Sfaturile de autoajutorare pot dăuna stării noastre emoționale dacă sfârșesc prin a ne spune că marile schimbări se pot face ușor sau rapid. Schimbarea durabilă nu vine pe un drum neted.”
Ați citit „Dansul furiei”? Cum vi s-a părut?
Alte cărți pe care merită să le citiți:
- „Când corpul spune nu: costul stresului ascuns”
- „Cum să crești un copil sigur de sine”
- „Curajul de a fi vulnerabil”
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.