Titlu: „Consimțământul”

Autor: Vanessa Springora

Editura Polirom

Nr. de pagini: 215

Vanessa Springora mâche pas ses mots, cum ar zice francezul, încă din primele pagini ale cărții. Adică, nu-și romanțează cu nimic povestea, nici măcar primii ani ai copilăriei: nu vede iubire și tandrețe în familie, ci certuri peste certuri; părinții divorțează, iar tatăl, un control freak veritabil, înstărit, devine din ce în ce mai absent până dispare din viața ei; mama schimbă des partenerii. Când tatăl este prezent, gafează monumental, expunându-și fiica unor situații cu tentă sexuală total nepotrivite pentru vârsta ei. Nici mama nu este mai grijulie din acest punct de vedere. V. crește extrem de liberă, deloc ferită de „lucrurile” și „situațiile” oamenilor mari.

„Un tată care nu dă niciun semn de viață și a lăsat în viața mea un gol de neumplut. Un apetit insațiabil pentru lectură. O anumită precocitate sexuală. Și, mai ales, o nevoie nestăvilită de a fi privită.”

La un dineu la care merge cu mama, V. îl cunoaște pe G. Ea avea 14 ani, el 50. Ceva o atrage la el ca un magnet. Privirile lui și modul în care îi vorbește o fac să se simtă mai frumoasă, importantă. Seara, după dineu, G., V. și mama ei împart aceeași mașină în drum spre casă. Imediat după, la câteva zile distanță, după scrisorile de dragoste pe care i le trimite G., V. va împărți și patul cu domnul G. V. Îi apreciază latura boemă de scriitor, cultura și cunoștințele adunate de-a lungul vremii și rămâne subjugată manipulărilor lui dibace. Până la urmă, el îi devine figură paternă și prim iubit, care îi oferă toată iubirea de care adolescenta avea atâta nevoie.

Mama are o răbufnire când aude de relația celor doi, avertizându-și fata că G. este considerat un pedofil … un pedofil cu care chiar ea i-a permis să fie umăr la umăr pe bancheta unei mașini. În cele din urmă, mama acceptă relația nefirească a celor doi.

„Și cum ar putea fi un om rău, din moment ce el e cel pe care-l iubesc? Mulțumită lui nu mai sunt fetița singură care își așteaptă tăticul la restaurant. Mulțumită lui exist, în sfârșit.”

V. citește în cărțile lui G. despre iubitele lui tinere și escapedele numeroase pe care le are cu acestea. Ca și cu V., comunică cu acestea prin scrisori punându-și în practică talentul de scriitor, dar și de manipulator. Rolul lui de îndrăgostit este dublat de scriitura „caracterizată de un lirism exaltat”. Adolescenta se vede obligată să răspundă pe un ton fericit, dornică să-și liniștească iubitul. Astfel, în cazul unei anchete a poliției să nu existe vreo îndoială în privința consimțământului.

Din motive financiare, G. scoate câte un roman pe an. Povestea lui de dragoste cu V. devine subiectul central al următorului roman, relație portretizată ca salvatoare, vindecătoare pentru cel care se lăsa, până atunci, pradă impulsurilor sale sexuale, iar ea, tânăra adolescentă, se transformă din muză în personaj de ficțiune.

În paginile cărților lui G., care i-au fost interzise să le citească, V. descoperă un șir lung de amante adolescente ale iubitului ei, bărbat în toată firea. De asemenea, și mai șocant, el își relatează, în paginile cărților sale, preferințele sexuale pentru băiețeii filipinezi, făcând Manila o destinație pentru turism sexual, pentru pedofilie. Acesta este momentul în care V. nu-i mai caută scuze și realizează că toată viața ei, în cele mai mici detalii, îi este controlată de G. care i-a devenit un soi de tutore. Dragostea este înlocuită de dezgust, iar atenția de care credea că se bucură din partea iubitului ei a luat locului umilinței și singurătății. V. trece printr-o perioadă grea, marcată de depresie și rătăcire. G. o hărțuiește și 30 de ani mai târziu …

„Cu puțin timp înainte să împlinesc cinșpe ani, G. a început să-mi controleze viața până în cele mai mici detalii. a devenit cumva un fel de tutore. Trebuie să mănânc mai puțină ciocolată ca să nu fac acnee. Să fiu atentă la siluetă în general. Să mă las de fumat (fumez ca un turc). Nici conștiința nu trebuie neglijată. Îmi citește în fiecare seară din Noul Testament.”

Ce poveste de viață! O poveste adevărată! De fapt, este mai mult decât o poveste. Este o realitate urâtă a lumii actuale. Chiar dacă întâmplările s-au consumat în urmă cu aproximativ 3 decenii, știm că ele sunt de actualitate în multe locuri din lume.

Nu vă povestesc mai multe din carte. Vă las pe voi să descoperiți detaliile (tulburătoare) ale poveștii. Totuși, vreau să punctez câteva detalii:

→ G. era un manipulator desăvârșit (și poate mai mult de atât) care a știut să ademenească perfect o adolescentă de 14 ani care avea nevoie de o figură masculină.

„G. susține teza conform căreia inițierea sexuală a tinerilor de către cineva mai în vârstă ar fi o binefacere pe care societatea ar trebui să o încurajeze. Practica aceasta, de altfel răspândită în Antichitate, ar fi garanția recunoașterii unei libertăți de alegere și de dorință a adolescenților.”

→ M-am întrebat de ce atâta nepăsare din partea mamei lui V.? De ce instinctul matern nu a împins-o să-și apere fata adolescentă? De ce nu a simțit niciun regret pentru atittudinea ei nici decenii mai târziu?

„Când îi spun mamei că m-am despărțit de G., întâi rămâne cu gura căscată, pe urmă adaugă cu tristețe: Bietul de el, ești sigură? E nebun după tine!”

→ Ar mai fi elitele care au acceptat tacit, care au normalizat o relație amoroasă între un bărbat trecut de 50 de ani și o adolescentă de 14 ani. Emil Cioran, pe care îl regăsim în carte, a fost unul dintre ei. De ce nu a existat nicio revoltă a elitelor din mediul literar parizian atunci când G. își publicase ispravele de pedofilie în cărțile sale, precizând că textele nu sunt un produs al ficțiunii, ci parte din jurnalul său? Tăcerea și recunoașterea sa ca scriitor emerit i-au oferit și mai multă putere să comită abuzuri.

„Dacă relațiile sexuale dintre un adult și un minor mai mic de 15 ani sunt ilegale, de unde această toleranță când autorul faptelor este reprezentantul unei elite – fotograf, scriitor, cineast, pictor? Aparent, artiștii aparțin unei caste aparte, sunt ființe înzestrate cu virtuți superioare cărora le oferim o procură în alb, fără a cere în schimb altceva decât o operă originală și subversivă, un fel de aristocrați deținători ai unor privilegii excepționale în fața cărora judecata noastră, într-o stare de siderație oarbă, trebuie să dispară.”

„Ce caracterizează prădătorii sexuali în general, și pedofilii în particular, e fix negarea gravității acțiunilor lor. Obișnuiesc fie să se dea drept victime (seduse de un copil sau de o femeie ademenitoare), fie drept binefăcători (care nu i-au făcut decât bine victimei lor). (…)

Prinzând în mrejele sale fete tinere, vulnerabile, cu părinți copleșiți sau neglijenți, G. știa precis că ele nu-i vor păta niciodată reputația. Și cine nu spune nimic consimte.”

Alte povești de viață pe care vi le recomand: 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

de | 0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *