Vă povestesc despre a 4-a parte din aventura noastră italiană, în Pisa. Mai jos, găsiți link-urile către primele articole din această serie.
- Aventura italiană (prima parte)
- Aventura italiană (partea a 2-a): San Terenzo – Lerici – Tellaro
- Aventura italiană (partea a 3-a): Cinque Terre
După zilele petrecute în Golful Poeților și în Cinque Terre, am luat-o spre Toscana. În drumul nostru, ne-am oprit în Pisa. Mă bucur că nu i-am alocat locului mai mult de o jumătate de zi. O să înțelegeți de ce spun asta.
În Piazza dei Miracoli, patrimoniu UNESCO, sunt grupate obiectivele principale ale orașului:
📍Turnul Înclinat din Pisa este, de fapt, o clopotniță. Construcția lui a început în 1173 și a durat 200 de ani. Nu a fost construit cu intenția de a fi înclinat. Turnul a început să se încline în timpul construcției, fundația sa având doar aproximativ 3 metri adâncime, iar solul fiind moale. Lucrările de consolidare i-au redus înclinarea.
Turnul are 58 de metri înălțime și, de-a lungul timpului, a rezistat mai multor cutremure.
📍Catedrala Santa Maria Assunta (Duomo di Pisa) a fost construită începând cu anul 1064 în stil roman pisan. Este impunătoare, cu detalii impresionante în special la nivelul tavanului care este casetat, aurit și decorat cu stema familiei Medici. Ușile principale sunt adevărate opere de artă, iar amvonul din marmură este considerat una dintre cele mai importante opere ale sculpturii gotice italiene. Nici nu știu să vă spun care dintre detaliile catedralei mi-au plăcut mai mult.
📍Baptisteriul San Giovanni este cel mai mare din Italia, dedicat Sfântului Ioan Botezătorul, un monument impresionant atât prin dimensiuni, cât și prin arhitectură. În Evul Mediu, botezul era un ritual foarte important, iar baptisteriul era separat de catedrală, conform tradiției creștine.
Este construit aproape în întregime din marmură albă. În lumina soarelui, marmura își schimbă nuanțele pe parcursul zilei, oferind clădirii un aspect diferit dimineața, la prânz și la apus.
📍Camposanto Monumentale din Pisa este unul dintre cele mai faimoase cimitire monumentale din lume. A fost conceput inițial ca necropolă pentru elitele din Pisa.
Adăpostește fresce medievale celebre care au fost afectate, alături de monumentele funerare, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Restaurarea a durat zeci de ani. Eu l-am simțit ca pe un loc solemn, cu multă liniște. Din fericire, nu a fost deloc aglomerat când l-am vizitat noi.
📍Dacă ajungeți în zonă, intrați și la Museo dell’Opera del Duomo. Acesta a fost creat pentru a proteja și expune operele de artă originale provenite din monumentele din Piazza dei Miracoli. Găzduiește obiecte vechi de 1.000 de ani și oferă o perspectivă asupra evoluției artei medievale.
Restaurantul fără gluten pe care l-am descoperit în Pisa
La Grano Libero, restaurant 100% fără gluten, am servit prânzul. De aici am plecat cu un gust amar … atât la propriu, cât și la figurat. Lasagna mea și tagliata lui Horațiu au fost delicioase, dar Antonia a avut noroc doar cu cartofii (au fost super buni). Burgerul ei a fost uscat și ars, cu un gust amar. Am semnalat politicos acest lucru, punând în evidență preparatele gustoase. Ni s-a propus să ni se refacă burgerul, dar am zis că ar fi mai bine să nu riscăm și am cerut un piept de pui făcut la grătar. Ni s-a propus un șnițel pe ideea că s-ar face mai repede. Am acceptat.
Șnițelul ar fi fost bun dacă nu ar fi fost prea sărat. De când a fost pus pe masă zici că ar fi fost gătit într-o crustă de sare grunjoasă. Când am fost întrebați dacă șnițelul e ok, am spus politicos că e prea sărat. Aici li s-a terminat toată amabilitatea din stoc și am avut parte de pufnituri și ochi dați peste cap.
Intenția mea nu este să le fac publicitate negativă, ci de a povesti din experiențele noastre, cu bune și cu mai puțin bune. Restaurantul rămâne un loc bun de luat masa pentru celiaci, doar că noi le-am trecut pragul într-o zi în care astrele nu păreau a le fi aliniate. 🙂
N-am sărit peste înghețată. Aceasta s-a servit la Grom, o altă locație 100% fără gluten. Gelateriile Grom se găsesc în mai multe locuri din Italia.
Concluzia noastră despre Pisa
Am mers mult pe jos în afara centrului vechi și al pieței unde sunt concentrate obiectivele turistice. Nu prea ne-a plăcut ce am văzut. Cred că dintre toate locurile din Italia pe care le-am vizitat în acest concediu, Pisa a fost cea mai dezamăgitoare.
La obiectivele de talie mondială pe care le are, ne așteptam ca Pisa să arate (aproape) ireproșabil. Din păcate, ni s-a părut dezolantă, prost întreținută, într-un foarte mare contrast cu Piazza dei Miracoli.
Dacă ați fost, vouă ce impresie v-a lăsat Pisa?
Dacă nu ați fost încă în Pisa, vă sfătuiesc să-i dați o șansă, pentru că monumentele din Piazza dei Miracoli sunt impresionante. Vă ajunge o jumătate de zi să le vedeți în tihnă.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.









