După 2 zile pline la Disneyland, au urmat 3 zile pline în care am avut ocazia să explorăm Parisul în formulă completă. Eram curioasă cum va fi experiența pariziană în trei.
Parisul l-am vizitat în doi, în urmă cu 10 ani, pe vremea când nu o aveam pe Antonia. Planul l-am schițat de acasă și știam, în linii mari, ce voiam să facem în fiecare zi. Am vrut să ne axăm pe obiective și activități care să fie potrivite și pentru Antonia și fiecare zi să fie concentrată (oarecum) pe o anumită zonă.
Prima zi în Paris
Dimineața noastră a fost leneșă. Seara, am stat până târziu la Disneyland, la spectacolul de lumini, așa că am preferat să privilegiem odihna. Experiența noastră la Disneyland o găsiți pe blog și pe pagina mea de Instagram:
- Experiența noastră în Franța (Disneyland + Paris) – transport, cazare și costuri
- Disneyland Paris – o lume de poveste atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari (bilete, organizarea parcurilor și atracții)
- Disneyland Paris – detalii importante pentru o bună organizare
- Frânturi din prima noastră zi la Disneyland (reel)
- Frânturi din a doua zi la Disneyland (reel)
- O parte din spectacolul de lumini de la Disneyland (reel)
În prima zi, am plănuit să facem o plimbare cu vaporașul pe Sena și apoi să descoperim orașul dintr-un bus supraetajat (hop-on hop-off) care face turul orașului. Noi am ales serviciile celor de la Tootbus și am luat, de acasă, un pachet (Must See Paris) în care era inclus turul orașului și plimbarea cu vaporașul pe Sena (am plătit în jur de 130€ – 52€/adult + 29€ pentru Antonia). Vaporașul l-am luat de la Trocadero (acolo am și coborât), iar una dintre stațiile Tootbus este în apropiere. Valabilitatea biletului poate fi de 1, 2 sau 3 zile. Noi am ales biletele cu valabilitate de 24 de ore.
Turul cu busul are 3 mari avantaje (din punctul meu de vedere):
- Ai posibilitatea să descoperi orașul într-un timp scurt.
- Poți vedea, din exterior, principalele obiective ale Parisului.
- Te poți opri în oricare dintre stații și să iei busul din nou din oricare stație Tootbus.
Tootbus oprește în 11 stații (erau 10 luna trecută): Galeriile Lafayette – Opéra Garnier – Musée du Louvre – Notre-Dame – Musée D’Orsay – Concorde – Champs-Elysées – Trocadéro – Pont Alexandre III – Madelaine.
Noi am luat busul de la Trocadero, dar fiind ora prânzului, am ales să mâncăm în zona Galeriilor Lafayette. Nu vă dau numele restaurantului, pentru că nu vi-l recomand. De acolo, am mai mers o stație, până la Opéra Garnier. Aici mi-a fost musai să ajung la Cédric Grolet, celebrul patiser francez care privilegiază fructele în deserturile sale și caută să reintrepreteze deserturile tradiționale franțuzești. Și iar am stat la coadă … De fapt, Horațiu a stat la coadă cât eu și Antonia ne-am clătit ochii în Brentano’s, o librărie pe sufletul tuturor iubitorilor de papetărie.
Ne-am luat bunătăți de la Cédric Grolet (ăsta e genul meu de suvenir) și am plecat spre Luvru. Merită să menționez că aici experiența ca și cumpărător este la un total alt nivel față de ceea ce am întâlnit până acum.
Am ales să nu intrăm la Luvru (cred că nu este încă pentru Antonia). Ne-am savurat aici bunătățile transportate cu grijă și am luat-o la pas, de-a lungul Senei, spre Notre-Dame. Catedrala se poate admira doar din exterior, fiind în faza de reconstrucție după incendiul din 2019.
În drumul nostru, ne-a ieșit în cale Amorino, o gelaterie artizanală, cu sortimente absolut delicioase. În apărarea mea vreau să spun că intervalele de timp de la un punct la altul sunt mai mari decât vi le povestesc eu aici, așa că prăjiturile au avut destulă vreme să se așeze până ne-am bucurat de înghețată. 🙂
A doua zi în Paris
În a doua zi, am ales să mergem până la Luvru și de acolo să luăm Tootbus-ul până la Champs-Elysées. Practic, ne-am continuat circuitul. Ne-am plimbat pe Champs-Elysées (unul dintre locurile care au un vibe special pentru soțul meu). Am mâncat prânzul, am văzut un spectacol de dans stradal, ne-am clătit ochii în vreo 2-3 magazine și am ajuns … unde credeți? La Ladurée. Din punctul meu de vedere, aici găsiți cei mai buni macarons din univers. Cât am așteptat la coadă, i-am povestit Antoniei că de aici avem cutia în care țin nasturii de rezervă. Am primit-o de la tatăl ei, la prima aniversare a căsniciei noastre.
Dacă plănuiți să ajungeți la Disneyland și să vă plimbați prin Paris și vă gândiți să faceți shopping la magazinul Disney de pe Champs-Elysées, ar fi bine să știți că acesta s-a închis definitiv.
După ce ne-am încântat papilele gustative, am luat metroul spre Sacré-Coeur unde am ales să urcăm cu funicularul, care ne-a dus de la baza dealului până la bazilică. Funicularul aparține de RATP, motiv pentru care călătoria este inclusă în cardul Navigo (v-am povestit despre el aici). Dacă nu aveți cardul, veți plăti prețul unui bilet normal.
La Sacré-Coeur am prins o slujbă specială, din prima zi de vineri a lunii, célébration du Sacré-Cœur de Jésus. Nu am poposit prea mult în catedrală, pentru că nu am vrut să deranjăm slujba (era foarte multă lume!). Ne-am mutat pe scările care oferă o priveliște minunată asupra Parisului.
Coborând de la Sacré-Coeur, am dat peste o masă de bunătăți, organizată de niște părinți, în fața școlii, care adunau fonduri pentru petrecerea de final de an a copiilor. Am contribuit și noi (cu porție dublă, că Antonia a dat peste niște brioșe care i-au plăcut mult). Dând peste acești oameni, i-am putut arăta Antoniei o parte din obiceiurile oamenilor locului, o altă perspectivă, mai puțin turistică, care îmi place să existe atunci când descoperim locuri noi/suntem turiști.
Am urcat din nou cu funicularul (ne-a sabotat spiritul de orientare) pentru a ajunge în Place du Tertre, o piață foarte animată, cu artiști care își expun lucrările și cu o mulțime de terase, un loc cu un vibe tare boem.
Vreau să vă povestesc ce pățanie am avut aici. N-am ajuns bine în Place du Tertre că ne-a și abordat un domn simpatic, trecut de a doua tinerețe, un artist care ne-a propus să-i facă Antoniei un portret. Domnul ne-a precizat clar că luăm portretul doar dacă ne place, că nu există niciun fel de obligație. Ne-a spus că prețul pentru un portret de adult este 60€, iar pentru copil se plătește jumătate, 30€. Antonia a fost foarte încântată de idee și a insistat să aibă portretul. Ba mai mult, am stabilit că plătim jumătate-jumătate, noi 15€ și ea 15€, Antonia fiind cea care urma să aibă ultimul cuvânt, decizia de a lua sau nu acasă opera finală.
Omul s-a apucat desenat și, pe măsură ce portretul prindea contur, Horațiu îmi zicea că nu seamănă cu Antonia. Eu am vrut să fiu ceva mai optimistă și să cred că ne va surprinde finalul. La final, când Antonia și-a văzut portretul, am observat cum i se descompune fața: „Mami, arată creepy. Fetița aia nu sunt eu.”. Și acum, spune-i, Flavia, omului că portretul e creepy, că nu seamănă cu copila. Nu jignești artistul, așa că pui un zâmbet cald pe față și dai dovadă de diplomație. M-a încurajat ideea că nu aveam nicio obligație de cumpărare, dar tot simțeam o oarecare rușine că îl refuz pe om.
Eu: „Mulțumim, sunteți foarte talentat, însă am hotărât să nu-l luăm, pentru că fetiței noastre nu i se pare că seamănă cu ea. Vă mulțumim mult!” Am abordat lucrurile greșit din start!
El (transformându-se din simpatic în … deloc simpatic, cu ochii dați peste cap și cu un ton oarecum zeflemitor și agresiv în același timp): „Eu credeam că decid adulții, nu copiii … mă rog! Și cum să nu semene cu ea?! Seamănă perfect! Că ei nu-i place, că vouă nu vă place, asta e altă poveste. Vă arăt un portret cu mine făcut cu ani în urmă. Sunt eu, nu? Mie nu îmi spuneți că nu seamănă, că ar trebui să mă las de meserie!”
Eu (cu nu știu câte priviri ațintite asupra mea): „Aveți dreptate! M-am exprimat eu greșit. Seamănă, dar nu îi place. Mulțumim!”.
Și duși am fost. Nu-mi mai trebuie portrete pe stradă în viața mea … până data viitoare. :)) Acum vă întreb pe voi. Ce ați fi făcut? L-ați fi luat, de rușine, ori l-ați fi refuzat, așa cum am făcut noi, știind de la bun început că aveți această opțiune?
De aici, ne-am bucurat de vibe-ul locului și am luat-o spre un bus care să ne ducă la Moulin Rouge și de acolo să luăm metroul spre casă. Aici, străduțele sunt foarte înguste și abrupte, așa că dacă vă doriți senzații tari, luați un bus cu care să coborâți de la Montmartre. Dacă prindeți și un șofer cu un simț al umorului (foarte) dezvoltat și cu o extra doză de nebunie, beneficiați de 2 în 1, fără costuri suplimentare, de adrenalină plus o porție generoasă de râs.
Preț de vreo 5 minute, am admirat Moulin Rouge-ul din exterior (zona în care este Moulin Rouge-ul nu-i deloc idilică) și am încercat să-i explicăm Antoniei despre ce este vorba. De acolo, am luat metroul și am plecat spre casă. Ne aștepta încă o zi plină de colindat Parisul. În următorul articol, vă povestesc cum ne-am petrecut ultima zi în Paris și, așa cum am promis la începutul acestei serii de articole, revin cu toate detaliile legate de buget.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.