La această vârstă copiii sunt atraşi de culori şi au capacitatea să le asocieze, dar nu şi să le numească. Sunt 5 culori pe care Antonia le recunoaşte şi le asociază perfect: roşu, albastru, portocaliu, galben şi verde („dede” este cel mai utilizat cuvânt atunci când suntem în trafic). Găsiţi aici jocul ei preferat pentru asocierea culorilor format din cilindri şi bile colorate.

Roata culorilor este o activitate de inspiraţie Montessori şi un bun prilej pentru ca cel mic să descopere culorile, precum şi un alt mod de asociere a acestora. Am realizat roata acasă din materialele pe care le-am avut la îndemână. Vedeţi mai jos ce materiale am folosit.

Beneficii: 

  • îmbunătăţeşte motricitatea fină şi dexteritatea.
  • contribuie la coordonarea mână-ochi.
  • copilul se familiarizează cu noţiunea de culoare.
  • îl ajută pe cel mic să asocieze culorile.

 

Materiale:

  • o bucată de carton
  • o coală albă A4
  • abţibilduri colorate
  • cleme din lemn pentru haine
  • bandă dublu adezivă
  • o foarfecă

 

 

 

image

 

Cu bandă adezivă am lipit coala albă peste carton şi am desenat un cerc pe care l-am împărţit în 6 părţi (aproximativ) egale. Iniţial, am vrut să colorez cu carioci părţile cercului, însă mi-am spus că abţibildurile colorate au culori mai vii, mai frumoase. În loc de abţibilduri, puteţi folosi carioci, acuarele ori fetru.

roata culorilor Montessori

Fiecărei părţi a cercului i-am atribuit o culoare (roşu, portocaliu, galben, verde, albastru şi violet) şi am lipit abţibildurile potrivite. Am cumpărat cleme din lemn pentru haine, însă unele nu aveau culori bine definite. Pentru două dintre ele (violet şi albastră) am folosit abţibilduri pe care le-am fixat cu bandă dublu adezivă. Pentru ca roata să fie mai trainică în timp, am îmbrăcat-o într-un strat de bandă adezivă (în lipsa unei maşini de laminat).

roata culorilor Montessori

Sper ca această activitate să vă inspire şi pe voi. Este uşor de realizat şi nici nu necesită prea mult timp.

Alte idei asemănătoare:

DIY pas cu pas: Puzzle magnetic pentru copii

Cele 5 articole cu idei de activităţi şi jocuri pentru cei mici

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *