În ultimele 4-5 luni, în anturajul noastru, s-au născut vreo 5 bebeluși. Doi dintre bebeluși sunt frățiorii a două prietene de-ale fetiței noastre. Aceste nașteri i-au dat de gândit. A tot pus ea întrebări despre bebeluși, dar nu din punctul de vedere al unei surori mai mari. Era curioasă cum a fost ea când era bebeluș.
În weekend, am fost în vizită la niște prieteni care au un bebeluș de nici 3 luni. În seara respectivă, V. a fost destul de agitat. Ştiţi că bebeluşii nu sunt ceea ce par în reclame, că au zile şi zile, unele mai agitate, altele mai senine. M-am bucurat să-l țin în brațe şi să simt din nou mirosul acela specific bebeluşilor. A și tras un pui de somn pe pieptul meu. Antonia nu era nici curioasă, nici geloasă. Era absorbită de lucrurile ei … sau așa am crezut. Când am ajuns acasă, au început cererile și întrebările.
Discuţia cu potenţiala surioară mai mare
Ea: De ce pe V. îl cheamă așa?
Eu: Pentru că așa au ales părinții lui să-i pună nume. Așa cum eu şi cu tati am decis ca pe tine să te cheme Antonia.
Ea: Da’ de ce V. nu e fetiță?
Eu: Pentru că așa s-a născut. Nu putem alege noi ca bebelușul din burtică să fie fată sau băiat.
Ea: Alege Doamne-Doamne?
Eu: Exact.
Ea: Mami, eu viau o sulioală.
Eu (cu ochii cât cepele): Ce te face să îți dorești o surioară?
Ea: Păi, nu știu. Dar viau. Mă pot juca cu ea.
Eu: Dar până să te joci cu ea ar mai trece un timp. Ar fi mică, bebeluș, așa ca V.
Ea: Ahhh … așa nu viau. Viau să fie mare, ca mine.
Eu: Păi, nu se poate. Nu se poate să ne naștem mari. Ne naștem mici, bebeluși. Așa ai fost și tu. Bebelușii sunt fragili, nu vorbesc, nu se pot juca aşa cum o faci tu, au nevoie să fie ținuți în brațe, la piept, plâng. Așa ai fost și tu. Ții minte că aveai pătuțul atașat de patul nostru?
Ea: Da, dal sulioala mea ar dormi la mine în cameiă.
Eu: Ai vrea să dormi cu ea?
Ea: Nu! Eu dolm cu mami și cu tati. Ea ar dolmi singuiă, la mine în cameiă.
Eu: Ar fi cam complicat să facem asta. Bebelușii au nevoie să fie lângă mame.
Ea: Nu mai viau sulioală dacă nu poate să fie mare. Şi nici nu vreau să doalmă cu mami şi cu tati.
I-a trecut repede dorinţa de a fi soră mai mare. Dacă surioara s-ar naște mare, de vreo 3 ani, parcă ar fi mai simplu pentru toată lumea. :))
Ce spun copiii voştri de ideea de a avea un frate sau o soră? Cum a fost în cazul celor care au devenit fraţi/surori mai mari?
Antonia vorbeşte şi despre:
♥ Modă
♥ Plăţi
♥ Supărare
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram