Photo by Valeria Zoncoll on Unsplash

 

În ultimele 4-5 luni, în anturajul noastru, s-au născut vreo 5 bebeluși. Doi dintre bebeluși sunt frățiorii a două prietene de-ale fetiței noastre. Aceste nașteri i-au dat de gândit. A tot pus ea întrebări despre bebeluși, dar nu din punctul de vedere al unei surori mai mari. Era curioasă cum a fost ea când era bebeluș.

În weekend, am fost în vizită la niște prieteni care au un bebeluș de nici 3 luni. În seara respectivă, V. a fost destul de agitat. Ştiţi că bebeluşii nu sunt ceea ce par în reclame, că au zile şi zile, unele mai agitate, altele mai senine. M-am bucurat să-l țin în brațe şi să simt din nou mirosul acela specific bebeluşilor. A și tras un pui de somn pe pieptul meu. Antonia nu era nici curioasă, nici geloasă. Era absorbită de lucrurile ei … sau așa am crezut. Când am ajuns acasă, au început cererile și întrebările.

 

Discuţia cu potenţiala surioară mai mare

 

Ea: De ce pe V. îl cheamă așa?

Eu: Pentru că așa au ales părinții lui să-i pună nume. Așa cum eu şi cu tati am decis ca pe tine să te cheme Antonia.

Ea: Da’ de ce V. nu e fetiță?

Eu: Pentru că așa s-a născut. Nu putem alege noi ca bebelușul din burtică să fie fată sau băiat.

Ea: Alege Doamne-Doamne?

Eu: Exact.

Ea: Mami, eu viau o sulioală.

Eu (cu ochii cât cepele): Ce te face să îți dorești o surioară?

Ea: Păi, nu știu. Dar viau. Mă pot juca cu ea.

Eu: Dar până să te joci cu ea ar mai trece un timp. Ar fi mică, bebeluș, așa ca V.

Ea: Ahhh … așa nu viau. Viau să fie mare, ca mine.

Eu: Păi, nu se poate. Nu se poate să ne naștem mari. Ne naștem mici, bebeluși. Așa ai fost și tu. Bebelușii sunt fragili, nu vorbesc, nu se pot juca aşa cum o faci tu, au nevoie să fie ținuți în brațe, la piept, plâng. Așa ai fost și tu. Ții minte că aveai pătuțul atașat de patul nostru?

Ea: Da, dal sulioala mea ar dormi la mine în cameiă.

Eu: Ai vrea să dormi cu ea?

Ea: Nu! Eu dolm cu mami și cu tati. Ea ar dolmi singuiă, la mine în cameiă.

Eu: Ar fi cam complicat să facem asta. Bebelușii au nevoie să fie lângă mame.

Ea: Nu mai viau sulioală dacă nu poate să fie mare. Şi nici nu vreau să doalmă cu mami şi cu tati.

 

I-a trecut repede dorinţa de a fi soră mai mare. Dacă surioara s-ar naște mare, de vreo 3 ani, parcă ar fi mai simplu pentru toată lumea. :))

 

Ce spun copiii voştri de ideea de a avea un frate sau o soră? Cum a fost în cazul celor care au devenit fraţi/surori mai mari?

 

Antonia vorbeşte şi despre:

♥ Modă

♥ Plăţi

♥ Supărare

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *