De Paște ori de Crăciun, dulciurile sunt nelipsite din casele noastre, dar și din alte case pe care le vizităm. Să nu mai zic că magazinele sunt pline de tot felul de ouă, iepurași, moși și alte figurine care de care mai atractive pe care copiii ar vrea să le încerce.
Inevitabil, de sărbători se mănâncă mai mult dulce. Copiii vor mai mult dulce pentru că tentațiile sunt mai multe, iar adulții sunt oameni și ei, cu slăbiciunile aferente. Dar cât dulce o fi prea mult? Cum gestionăm consumul de dulciuri când avem prăjituri, bomboane și ciocolate la tot pasul?
Ei bine, eu cred că un comportament nu se formează sau nu se corectează, după caz, peste noapte. Obiceiurile pe care le deprindem, indiferent că sunt sănătoase ori mai puțin sănătoase, necesită timp (altfel nu le-am numi obiceiuri).
Interzicem dulciurile sau stabilim niște reguli în privința consumului lor?
Interzicerea nu aduce nimic bun, dimpotrivă … Va stârni o curiozitate și mai mare și posibil un consum nesăbuit pe viitor. Când Antonia era mică nu îi interziceam dulciurile, însă le pregăteam în casă, cât mai baby/child friendly posibil. În timp, gusturile ei s-au format în așa fel încât astăzi nu-i plac prăjiturile din comerț (majoritatea) pe motiv că sunt prea dulci și, în general, refuză dulciurile care sunt prea dulci …„Mami, îmi lasă dulce la gât!” – cam asta aud atunci când ceva este prea dulce.
Când era mică, dacă își dorea dulciuri din magazin, îi explicam că nu sunt potrivite pentru ea ori îi dădeam o alternativă cu eticheta (prin etichetă aș dori să se înțeleagă ingrediente, nu ambalaj) mai potrivită.
Bineînțeles, nu am vrut să intervină frustrarea, așa că am lăsat-o să guste de câte ori i s-a oferit un dulce, în special în contextele sociale, dar i-am descurajat cât de mult pe apropiați să îi cumpere/ofere dulciuri. Și exact așa cum bănuiți acest lucru mi-a atras destule judecăți.
Ce am făcut de fapt? Nu am interzis, dar am stabilit reguli la nivel de familie pentru a crea obiceiuri bune, sustenabile pe termen lung, care să nu genereze frustrări. Mi-a ieșit? Judecând după comportamentul alimentar al fetiței mele de (aproape) 9 ani eu zic că ceva am făcut bine. Acum are dulapul ei cu dulciuri (un loc în dulap) la care are acces în permanență, însă este foarte cumpătată în privința consumului lor (și asta mă face foarte mândră). Deși cunoaște o gamă variantă de dulciuri din comerț, le preferă pe cele făcute de mine … sau făcute de noi două, împreună. Așa bifăm și niște timp fain petrecut împreună.
Ce reguli am urmat în privința consumului de dulciuri?
Regula nr. 1 – Părinții sunt modelul copilului
Dacă noi, părinții, înfulecam dulciuri cu nemiluita, nu ar fi fost corect să-i spun copilei să nu mănânce dulce. În linii mari, am încercat ca noi, cei mari, să ne educăm în această privința. N-o să fiu ipocrită și nu voi afirma că n-am mâncat uneori dulciuri pe ascuns. S-a întâmplat când era micuță, dar nu de foarte multe ori. 🙂
Regula nr. 2 – Dulciurile nu le consumăm atunci când ne este foame
Am insistat pentru a se face diferența între foame și poftă. De asemenea, am povestit mult, conform vârstei și capacității de înțelegere a Antoniei, despre faptul că avem nevoie de mâncare, de nutrienți atunci când ne este foame, nu de calorii goale, fără aport nutritiv.
Regula nr. 3 – Momentul oportun pentru a servi ceva dulce
Când alegem să mâncăm ceva dulce? La desert sau la gustare (așa am procedat noi).
Din punctul meu de vedere, desertul nu trebuie ridicat la rang de recompensă. Ar fi bine să evităm să-i spunem copilului „Dacă mănânci (tot din farfurie), primești desert” ori „Dacă ești cuminte și papi tot, primești ceva bun”. Desertul există și atât. El se servește doar dacă mai este loc în burtică pentru el. Adevărul este că, de obicei, copiii au un loc complet separat în burtică pentru dulce. Mereu este loc pentru el. De multe ori, dacă avem desert, nu îi spun Antoniei doar după ce termină de mâncat. Dacă nu mai este loc în burtică, desertul rămâne pe mai târziu.
Nu am etichetat cu „ceva bun”, „dulce”, „desert” doar dulciurile, ci și preparatele care sunt făcute preponderent din fructe. Niște felii de banană cu unt de arahide și cu granola se pot transforma într-un dulce spectaculos și gustos, fără zahăr adăugat.
Regula nr. 4 – Porțiile nu sunt nelimitate și nenumărate
Nu mâncăm desert după fiecare masă, nici câte ceva dulce de 7 ori pe zi. Stabilim împreună câte porții de dulce se pot mânca într-o zi și, în funcție de dulce, care este porția potrivită. Dacă mai sus făceam referire la fructe, ele pot fi împărțite în mai multe porții pe zi, dar ar fi de preferat ca atunci când servim tort, să consumăm o singură felie, nu 3.
Aici vă las un exemplu personal. Dacă avem poftă de prăjituri și vrem să testăm mai multe feluri, cumpărăm 3 bucăți diferite și le împărțim în 3 părți egale. Fiecare dintre noi (suntem 3 la număr) va avea în farfurie 3 bucăți de prăjitură, 3 sortimente diferite care fac cât o bucată întreagă de prăjitură. La fel putem proceda și de sărbători. Mâncăm puțin din fiecare.
Regula nr. 5 – Discutăm despre alimentație
Discuțiile pe care le avem cu copiii ar trebui să fie adaptate vârstei și nivelului lor de înțelegere. Ele devin mai complexe pe măsură ce copiii cresc. Este firesc să vorbim cu ei despre alimentație, însă fără a demoniza alimentele. Mai degrabă, subliniem importanța alegerilor pe care le facem pentru a-i oferi corpului nostru alimentele de care are nevoie. Aici îmi vine în minte un joc pe care îl făceam cu Antonia la masă. Luam pe rând alimentele din farfurie și repetam la ce ne ajută, de exemplu: morcovii ne ajută să vedem bine; carnea este un superaliment (supererou) bun pentru inimă, piele, ne protejează de boli, etc; cartofii ne ajută să avem energie, ș.a.m.d.
Când vine vorba de dulce, nu ne putem referi la nevoi neapărat, ci la plăceri. Este firesc să ne facem câte o plăcere cu ceva dulce, dar este important și să fim informați, să ne învățăm copiii să citească etichetele, să știe când e bine să consume dulciuri și când nu este indicat, cât să consume, ce alegeri să facă, etc.
Regula nr. 6 – Privilegiem dulciurile făcute în casă
Nu aruncați cu roșii, pentru că vă vorbesc strict din experiența mea! Știu că nu este ușor să pregătești totul (sau aproape totul) în casă, dar în cazul meu este un mod de viață pe care am ales să îl adopt (nu, nu gătesc în casă toate dulciurile pe care le consumăm). Asta nu înseamnă că se potrivește tuturor. Mie îmi place să gătesc și, în special, să prepar dulciuri de casă. Consider că împușc mai mulți iepuri dintr-o lovitură: gătesc un dulce în care știu exact ce pun (inclusiv ce cantitate de zahăr sau îndulcitori) și, în același timp, petrec un timp fain în care, de cele mai multe ori, reușesc să mă conectez cu Antonia, chiar să vorbim despre alimentație la modul general.
Regula nr. 7 – Facem excepții
După ce regulile s-au consolidat, am putut face și excepții. Din nou, nu este o regulă potrivită pentru toată lumea. În cazul unor copii, excepțiile s-ar putea să destabilizeze regulile. Nu a fost cazul nostru.
Când facem excepții? Adesea, în vacanțe sau de sărbători. Ori poate dacă mergem la cineva în vizită.
Ce înseamnă excepția când vine vorba de dulce? De obicei, o cantitate mai mare de dulce, dar se păstrează regulile nr. 2 și nr. 3.
Voi cum gestionați consumul de dulce al copiilor? Ce reguli aveți în această privință?
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.