Deserturile raw vegane mă atrag pentru că nu necesită coacere şi sunt pline de nutrienţi. Sunt sănătoase şi săţioase, iar cu această reţetă pot să vă confirm că sunt şi foarte gustoase. Recunosc că am fost sceptică în privinţa gustului, însă vă asigur că aş repeta această reţetă ori de câte ori s-ar ivi ocazia. Neapărat trebuie să o încercaţi!

 

Ingrediente: 

Pentru blat

  • 140g migdale
  • 2 linguri ulei de cocos
  • 1 linguriţă scorţişoară
  • 8-10 curmale
  • un praf de sare

Pentru cremă

  • 300g nuci caju
  • 100g lapte de cocos
  • 50g ulei de cocos
  • 70g miere
  • 1 linguriţă pudră de vanilie
  • 25-30g afine
  • 2 linguri suc de lămâie

Pentru topping

  • 90-100g afine
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 1 lingură seminţe de chia

 

Mod de preparare: 

  1. Am început cu compoziţia pentru blat. Migdalele şi curmalele le-am lăsat peste noapte la hidratat. Într-un blender am mixat toate ingredientele. Compoziţia este destul de densă. Dacă blenderul vostru nu face faţă, împărtiţi ingredientele în 3 sau în 4 părţi şi mixaţi-le pe rând încât să obţineţi o compoziţie omogenă.
  2. Eu mi-am dorit să fac mini cheesecake-uri. Am folosit forme din hârtie pentru brioşe pe care le-am uns cu ulei de cocos. Apoi am aşezat cu degetele câte o linguriţă generoasă din compoziţie. Depinde de voi cât de gros vreţi să fie blatul. Am dat tava de brioşe la congelator.
  3. Am continuat cu crema pentru cheesecake. Am mixat toate ingredientele în blender cu excepţia afinelor. Am obţinut o cremă fină şi neaşteptat de gustoasă.
  4. Din crema obţinută am pus deoparte 4 linguri. Această cantitate am mixat-o cu afinele (25-30g). Practic, am folosit 2 creme pentru aspectul vizual.
  5. Pentru topping am mixat ingredientele.
  6. Am scos tava cu blaturile din congelator şi am adăugat crema albă şi apoi câte un strat subţire de cremă cu afine. Deasupra cremei am întins topping-ul şi am ornat mini cheesecake-urile cu afine proaspete.
  7. Am dat tava în congelator timp de o oră. În toate reţetele de cheesecake raw vegan pe care le-am citit, se recomanda păstrarea preparatului la congelator, cel mai probabil pentru ţinută. După o oră, când le-am scos din congelator, partea de deasupra era uşor îngheţată. Eu am preferat să le păstrez în tavă, în frigider şi ţinuta lor a fost impecabilă. Şi nu vă spun cât au fost de bune. Au fost degustate de 4 oameni, critici fiecare în felul lui: eu, soţul, mama şi copilul. Cheesecake-ul meu a luat numărul maxim de puncte! 🙂

Vă recomand cu drag această reţetă dacă vreţi să încercaţi un altfel de desert, dacă aveţi musafiri şi vreţi să le propuneţi ceva nou sau pur şi simplu dacă vă doriţi ceva dulce şi sănătos.

 

Compoziţia pentru blat

 

Crema pentru cheesecake

 

Bine de ştiut!

  • Folosiţi lapte de cocos cu o textură solidă. Din păcate, eu nu am găsit decât la conservă în comerţ, însă îl folosesc în mod excepţional, deci merge pentru plăcerea papilelor gustative.
  • Folosiţi nuci crude, nu prăjite.
  • Nucile şi curmalele le-am hidratat în apă, dar la fel de bine le puteţi hidrata în lapte vegetal. Neapărat trebuie să fie bine scurse de lichid înainte de a fi mixate.
  • Afinele trebuiau să coloreze stratul de cremă de deasupra. Rezultatul ar fi fost mult mai aspectuos dacă aş fi avut afine de pădure, nu de cultură.
  • Puteţi înlocui afinele cu orice alt fruct preferaţi.

 

Rezultatul final

 

Alte reţete raw:

Bomboane raw cu seminţe şi fructe uscate

Bomboane raw cu zmeură

Bomboane raw cu migdale şi pudră de roşcove

Bomboane raw cu migdale şi pudră de roşcove

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *