Pate de naut cu ardei copt

 

Mi-am propus să experimentez cât mai multe reţete tartinabile sănătoase. Unele îmi plac doar mie, altele sunt doar pe placul fetiţei aşa că perseverez încât să găsesc variante optime pentru amândouă. Această reţetă a mulţumit atât mama, cât şi fiica. Pe soţ nu l-am pomenit pentru că nu este un fan al tartinabilelor, însă sper să-i schimb preferinţele în viitor :).

 

Ingrediente: 

  • 80g năut
  • 1/2 ceapă eşalotă mică (o puteţi înlocui cu ceapa pe care o preferaţi)
  • 1/2 linguriţă de usturoi granulat (nu mai aveam usturoi proaspăt)
  • 1/2 ardei copt
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură suc de lămâie (proaspăt)
  • 3 linguri de apă în care a fiert năutul
  • un vârf de linguriţă de chimion măcinat
  • 1/2 linguriţă ierburi de Provence
  • un praf de sare

 

Mod de preparare: 

  1. Năutul l-am lăsat la hidratat peste noapte. L-am spălat şi l-am fiert până bobul a devenit moale.
  2. Am pus toate ingredientele în blender şi le-am mixat până am obţinut o pastă fină. Am mereu ardei copţi în congelator. Am porţii cu câte o jumătate de ardei pe care le pot folosi pentru guacamole sau pentru alte reţete tartinabile.

Pateul de năut l-am servit la micul dejun pe crackerşi. În momentul servirii puteţi adăuga felii de măsline.

 

Alte reţete tartinabile:

Pastă tartinabilă cu sfeclă coaptă şi brânză de capră

Pastă tartinabilă cu roşii şi migdale

Guacamole cu portocală

Pastă tartinabilă de somon

Pate de ficat de pui

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

2 Comments on Pate de năut cu ardei copt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *