Recomandari

 

 

 

 

 

Aproape zilnic găsesc bloguri, articole, evenimente, iniţiative interesante aşa că mi-am propus să fac lunar, poate şi mai des, câteva recomandări. M-aş bucura dacă v-ar fi de folos.

 

Evenimente 

 

Narativ  – Festival de lectură pentru copii organizat de Asociaţia Curtea Veche.

Unde: în Bucureşti, la Şcoala Centrală.

Când: 1-2 octombrie.

Cât costă: gratuit.

De ce aş participa: Antonia este încă prea mică pentru acest eveniment, însă dacă ar avea vârsta minimă de participare (3 ani) nu aş sta pe gânduri şi acolo ne-am petrece weekend-ul pentru că îmi doresc să o ajut să descopere cărţile, poveştile şi tot universul ăsta minunat. În cadrul evenimentului sunt organizate o mulţime de ateliere interesante pentru copii mici, pentru şcolari şi chiar şi pentru părinţi şi profesori. Le găsiţi pe toate aici.

 

 

Campionatul Naţional de Joacă pentru Părinţi – susţinut de Mirela Retegan.

Unde: în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Timişoara, Cluj, Bacău, Constanţa.

Când: între 2 octombrie şi 20 noiembrie. Aici găsiţi calendarul complet.

Cât costă: 35 lei şi 3 ore din timpul vostru. De la eveniment, în preţul biletului, veţi pleca cu un caiet de jocuri şi un CD cu jocuri de jucat în trafic.

De ce aş participa: Ştim cu toţii că cei mici învaţă şi se dezvoltă prin joacă. Antrenorul părinţilor, Mirela Retegan, propune să-i înveţe pe părinţi să gestioneze crizele prin joacă, să-i înveţe cum să facă de mâncare în timp ce micuţul se joacă în preajma lor, cum să îi insufle copilului încredere în sine, cum să le explice copiilor, tot prin joacă, cele mai importante lucruri despre viaţă, etc. Toate detaliile le găsiţi aici.

 

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii

Unde: în Bucureşti la teatrul Ion Creangă.

Când: între 1 şi 8 octombrie.

Cât costă: 22,40 lei/bilet pentru copii şi 27,80 lei/bilet pentru adulţi. Pe site-ul evenimentului găsiţi preţul abonamentelor şi de unde vi le puteţi cumpăra.

De ce aş participa: Teatrul este o ramură a artei pe care o consider în cădere liberă. Am impresia că interesul pentru teatru nu mai este demult acelaşi.  FITC este o oportunitate de a-i familiariza pe cei mici cu arta spectacolului printr-un program complex de educaţie teatrală, la nivelul lor, pe înţelesul lor.

 

Ce spun eu şi ce auzi tu? – conferinţă susţinută de Gaspar Gyorgy

Unde: în Bucureşti.

Când: în 29 octombrie 2016.

Cât costă: 180 lei/cuplu şi 100 lei pentru persoanele singure.

De ce aş participa: „Conferinţa promite să ofere o nouă viziune şi perspectivă practică asupra relaţiilor de cuplu”. V-am redat mot-a-mot descrierea de pe Pagina de Psihologie ţinută de Gaspar Gyorgy. Conferinţa va avea două ateliere cu explicaţii şi recomandări de aplicat în viaţa de zi cu zi pentru a ne îmbunătăţi conectarea cu partenerul şi pentru a ne gestiona în mod pozitiv şi eficient conflictele cu acesta. Ne certăm chiar dacă ne considerăm fericiţi. În orice cuplu există suişuri şi coborâşuri. Îmi vine greu a crede că viaţa de cuplu este în permanenţă un lapte şi-o miere. Pentru mine este extrem de importantă armonia în cuplu şi poate nu am întotdeauna resursele necesare să o susţin (valabil şi pentru soţ). Mi-ar prinde bine să aud părerea unui specialist.

 

Dichisar

Unde: în Bucureşti la Impact Hub.

Când: în 8-9 octombrie 2016.

Cât costă: intrarea este gratuită.

De ce aş participa: Pentru că uneori am nevoie să fac ceva doar pentru mine. Pe pagina evenimentului descrierea sună simplu şi bine: 2 zile de fun, food şi fashion. Şi toate 3 îmi plac! Aş merge pentru un shopping alternativ şi pentru snacks-urile homemade ori nu că-s la dietă. Vor fi prezenţi peste 60 de creatori români, multe bunătăţi şi muzică bună.

 

Din blogosfera

 

SebaBaby – pe Elena o urmăresc încă de dinainte să am blogul, de când activam (intens) pe grupurile de facebook pro alăptare. Nu ştiu dacă i-a scăpat netradus vreun document oficial despre alăptare. Blogul ei este ca o enciclopedie pe acest subiect. Veţi găsi şi poveşti din viaţa ei de mamă, recomandări, reţete, etc. Am spus-o şi o mai spun, îi apreciez munca depusă. Nu-i uşor să îţi găseşti timp şi energie să traduci din engleză în română documente oficiale, complexe, cu un limbaj alambicat. A făcut-o pro bono, din dorinţa de a le veni în ajutor cât mai multor părinţi. O găsiţi şi pe facebook.

 

Ghidul dimineţilor cu zâmbet – pentru părinţi şi copii – Cristina, o altă mamă din blogosferă pe care o urmăresc cu drag, le-a cerut cititorilor blogului ei reţetele, secretele, jocurile şi activităţile care le fac dimineţile senine atunci când totul ar trebui să fie pe repede înainte. Şi aşa am devenit şi eu ambasador al dimineţilor cu zâmbet :).

Adevărul este că dacă avem şi un job cu normă întreagă, timpul pe care îl petrecem cu copilul/copii este scurt. Nu ştiu dacă reuşiţi să adunaţi 3-4 ore pe zi. Dacă dimineaţa începe cu nervi, ţipete şi multă grabă, atunci restul zilei nu poate fi mai bun. În acest ghid găsiţi surse de inspiraţie pentru ca dimineţile să fie blânde şi pline de bună dispoziţie. Ghidul se poate descărca şi în format pdf şi, bineînţeles, se poate trimite şi la alte case :).

 

Ghidul diminetilor cu zambet

 

Proiecte cu suflet

 

Cămara cu veselie – este un proiect ajuns la a 4-a ediţie prin care o mamă încearcă să strângă bani pentru terapiile copiilor ei, amândoi diagnosticaţi cu autism. Dacă aveţi borcane cu dulceţuri, murături şi alte bunătăţi prin cămară le puteţi scoate la licitaţie pe pagina evenimentului şi banii merg în contul asociaţiei „Alex, Radu şi Autismul”. Dacă vă este cămara goală, acum aveţi ocazia să vă faceţi provizii pentru la iarnă. Puteţi dona şi bani direct în cont aşa cum voi face şi eu.

Unde: puteţi fi prezenţi la evenimentul din Timişoara (la Ambasada) sau puteţi contribui de peste tot din ţară sau din străinătate.

Când: în curs pe facebook/evenimentul din Timişoara este pe data de 15 octombrie.

Cât costă: cât vă lasă sufletul şi vă ţine buzunarul.

De ce aş participa: Motivele cred că sunt evidente. Această mamă visează să îşi ducă ambii copii la terapie hiperbară şi la terapie cu delfini. Am subliniat cuvântul „ambii” pentru că până acum a avut mereu de ales dacă îl va duce pe unul sau pe celălalt. E deja greu şi dureros să ai doi copii diagnosticaţi cu autism, dar e sfâşietor să trebuiească să alegi care va merge la terapie şi care va sta acasă. Puţin cu puţin se adună. Suma de care are nevoie nu-i una colosală. Haideţi să facem o faptă bună!

 

 

Asociaţia Work at Home Moms România – este o iniţiativă socială care sprijină mamele dornice să rămână în sânul familiei. V-am povestit aici cât de importanţi sunt pentru mine primii doi ani petrecuţi acasă cu copilul. N-am îndrăznit încă să mă gândesc mai departe.

WAHM organizează evenimente de specializare, ateliere practice în cadrul cărora mamele se pot orienta spre un alt drum din punct de vedere profesional, mentorat antreprenorial, anunţuri de joburi, promovare şi multe altele pe care le puteţi găsi pe site-ul asociaţiei sau pe pagina de facebook a acesteia. Tot pe pagina de facebook găsiţi şi evenimentele lunii octombrie.

 

Dacă aveţi vreo recomandare, aştept să-mi scrieţi. Dacă daţi curs uneia dintre cele menţionate mai sus, vă rog să-mi transmiteţi impresiile voastre aici sau pe pagina de Facebook.

 

 

Citiţi şi:

Recomandările lunii septembrie

 

 

 

Vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Pentru un gram de inspiraţie în plus mă găsiţi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *