Titlu: „Acolo unde femeile sunt regi” (Where women are kings)
Autori: Christie Watson
„Există trei locuri unde femeile sunt regi. Unul este în acel moment de după naştere, când generaţii întregi de femei se scurg în trupul uneia singure şi toată lumea se înfioară, iar natura ne aminteşte cine este rege. Al doilea loc este Nigeria, unde – ţii minte – o femeie, o prostituată chiar, era atât de respectată, încât a fost făcută rege. Şi în Rai femeile sunt regi, negreşit, căci, în Rai toate relele de pe pământ sunt îndreptate. Nigeria, Naşterea unui copil şi Raiul: acestea sunt locurile unde orice este posibil pentru femei.”
Recunosc că titlul cărții nu m-a atras, însă am auzit foarte multe păreri bune despre această carte. Am ajuns să mi-o cumpăr pe bază de recomandare și bine am făcut. 🙂
„Acolo unde femeile sunt regi” ilustrează povestea unui băiat nigerian, în vârstă de 7 ani, pe nume Elijah, fiul lui Deborah și Akpan, care, de-a lungul cărții, ajunge în grija mai multor asistenți sociali. Băiatul este sigur că înăuntrul său trăiește un vrăjitor care îl îndeamnă să facă lucruri rele.
Nikki și Obi sunt cei care îl adoptă pe Elijah, pentru că ei nu puteau avea copii. În casa și în brațele lor, Elijah se simte iubit și ocrotit pentru a doua oară de când se știe. Prima oară când a avut aceste sentimente a fost alături de Deborah, mama lui biologică. Oricât de fericit era cu noii lui părinți, visa ca mama lui să locuiască cu el, cu ei, sub același acoperiș.
Când lucrurile păreau că se așază în viața micuțului nigerian, când, în sfârșit, avea stabilitate, iubire și siguranță, un eveniment neplanificat îi va da, din nou, viața peste cap, într-un mod iremediabil.
Pe parcursul cărții, autoarea ilustrează povestea unei copilării grele, marcată de rele tratamente, torturi și abuzuri ritualice. Este o carte despre culturi diferite, credință, sentimente de toate felurile și traume.
Recunosc că, la începutul cărții, acolo unde autoarea povestea despre vrăjitorul din Elijah, nu mi s-a părut că lectura asta mi s-ar potrivi, dar i-am dat o șansă și am început să-i înțeleg mesajul. Acum o văd ca pe o lectură care m-a scos din zona mea de confort (prefer acest tip de povești), pentru că îmi deschide ochii asupra unor aspecte cu care nu mă întâlnesc mai deloc și îmi servește niște lecții de viață.
„El nu se prea juca, în general. Uneori, nici nu știa cum să se joace. Alți copii se descurcau așa de ușor, luau diverse jucării și le făceau să pară adevărate, dar alți copii nu aveau un vrăjitor care să încerce să pună stăpânire pe ei.”
În centrul cărții stă iubirea în diferite forme:
→ iubirea maternă de la agonie la extaz, de la iubire nemărginită la abuz, de la idolatrie la supranatural, de la dorința de a fi mamă la cea de a fi cea mai bună mamă.
→ iubirea unui copil pentru mama naturală și pentru mama adoptivă.
→ iubirea pentru copilul născut, dorit și iubirea pentru un copil adoptat, așteptat (nu un bebeluș, ci un copil de 7 ani).
Ce mi-a lipsit și mi-aș fi dorit să regăsesc în această carte mai mult din cultura nigeriană, mai multe detalii despre ea. Să simt că, dacă închid ochii, pot vizualiza acest loc în care femeile sunt regi. La începutul cărții, am înțeles că va exista o oarecare paralelă între cultura britanică și cea nigeriană, însă, pe parcursul ei, autoarea a menționat țara de origine a mamei lui Elijah, dar nu a oferit prea multe detalii despre cultura în sine.
Per total, cartea mi-a plăcut şi v-o recomand, dar cred că trebuie să aveţi o anumită stare de spirit pentru a o citi, pentru că nu este acel gen de poveste cu happy end. Dacă aţi citit-o deja sunt curioasă cum vi se pare şi ce sentimente v-a stârnit?
Alte cărţi pe care vi le recomand:
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.