Titlu: „Carte de identitate”
Autor: Sanda Nicola
Această carte am citit-o cap-coadă în vacanţă. De fapt, am devorat-o, pentru că nu mi-a luat mai mult de 2 zile să o citesc. Pentru mine este genul acela de carte pe care nu o mai poţi lăsa din mână, vrei neapărat să ştii ce se întâmplă în poveste. Dar nu este o poveste, ci este viaţa unui om, pusă pe hârtie. Este viaţa unui om pe care mulţi dintre noi îl cunoaştem de la televizor dar, cel mai probabil, nu ne-am gândit ce secrete, vise ori greutăţi ascunde.
Tindem să credem că oamenii care apar pe sticlă sunt perfecţi şi cu vieţi de invidiat. Uităm că şi ei sunt oameni, au o poveste, un bagaj, un trecut, temeri, bucurii şi suferinţe. Despre toate acestea este „Carte de identitate”. Sanda Nicola scrie „o carte despre identitate necunoscută, căutată, negată, acceptată în cele din urmă și, mai apoi, reconstruită„. Ea mai spune așa: „Scriu despre mine, despre munca mea, despre ai mei, despre țara mea. Scriu pentru cei care, asemeni mie, consideră că au pornit în viață cu șansa a doua. Scriu pentru oricine caută autenticul și îl apreciază chiar și în forme mai puțin estetice„.
Sanda Nicola povestește despre complexele cu care a plecat de acasă, din provincie, despre relația complicată cu mama ei, despre tatăl necunoscut și despre cum a luat-o pe cont propriu înainte să împlinească 18 ani. Descrie cât de greu i-a fost să se adapteze la viața din capitală și cât de lungă și dură a fost lupta ei cu kilogramele, complexele, impulsurile, cu atacurile de panică și „bagajele” din copilărie.
Veți vedea că denunță nepotismul și parveniții, impostura și incompetența de la putere și din instituțiile publice. Povestește ce a simțit când a fost arătată cu degetul pentru că nu avea studii superioare, deși era deja un nume în televiziune, și care a fost sentimentul atunci când a absolvit Open University la Londra.
Povestește despre experiențele ei memorabile ca jurnalist, printre care: mineriada din 1999; prezența ei la Beirut, după moartea premierului Rafic Hariri; la Vatican, în 2005, la moartea papei; la conferința de presă de după Consiliul NATO-Rusia care l-a avut pe Putin în prim-plan.
Să nu vă imaginați că ține o pledoarie din punct de vedere al victimei sau al eroului. Transmite emoții, putere și motivație să o iei de la început, să te ridici atunci când lumea ta se prăbușește, așa cum i s-a întâmplat și ei atunci când s-a luptat cu cancerul ori cu fantoma copilului ei mort. Nu dă soluții ori rețete de psihologie practică. Povestește despre oamenii care i-au fost sprijin. Recunoaște că viața ei pendula între somn puțin și tutun mult, între pastile luate ca să uite ori să nu mai fie.
Cartea este despre căutarea și reconstruirea echilibrului, despre iertare și asumare, despre frici și complexe, despre haos și liniște, despre depășirea condiției pe un fond emoțional fragil, despre ea, omul Sanda Nicola, cea de dincolo de ecran. Vă las mai jos un pasaj care mi-a rămas în suflet, care rezumă, oarecum, povestea.
„La 27 de ani fumam mult, dormeam puţin, mâncam rar şi foarte prost, eram exaltată, foarte sociabilă, infernal de sociabilă, voiam ca toată lumea să mă placă şi consumam enorm de multă energie pentru asta. Azi am foarte puţină simpatie pentru cea care eram atunci. Prezentam toate simptomele unei femei care încearcă să acopere cu mult zgomot o voce din interior care-i semnalează că, oricât de mult ar alerga, de ea însăşi nu are cum să scape. Plimbam de colo-colo, prin lume, răni şi anxietăţi pentru care nu căutam leac, ci doar maniera cea mai extravagantă de-a mă preface că nu există. Când ajungeam acasă, între două evenimente mari, când nu mi se întâmpla nimic ieşit din comun, doar viaţă perfect normală, ieşeau la iveală furii şi stări de vinovăţie care se căţărau pe mine, sufocându-mă. Încercam, cu foarte multă muncă, să construiesc o viaţă în care să simt că sunt grozavă şi merit să mi se întâmple lucruri bune, dar faţă în faţă cu proprii demoni care îmi adulmecau teama, construcţia mea imploda. Din reporterul de succes nu mai rămânea decât copilul pe care tatăl său nu l-a dorit, fata care s-a simţit umilită de propria mamă, mama băiatului mort, nevasta care şi-a părăsit soţul.”
Mi-a plăcut foarte mult această carte! V-o recomand cu drag.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.