Photo by Andrea Piacquadio (Pexels.com)

Încă de când era mică, am încercat să îi cultiv Antoniei apetitul pentru cărți, pentru lectură. Acum suntem într-o altă etapă. Antonia citește singură, dar am păstrat și momente de lectură împreună, când îi citesc. Suntem într-o fază în care Antonia își alege cărțile pe care le citește în funcție de sugestiile mele, de recomandările primite de la colegi ori instinctiv, după copertă și după ce răsfoiește câteva pagini. Oare este suficient pentru a alege o carte potrivită?

Cum ar trebui să își aleagă copiii cărțile pe care le citesc? Ar trebui să țină cont de recomandările colegilor și prietenilor? Le alegem noi, părinții, cărțile pe care să le citească? Cum știm că o anumită carte li se potrivește sau nu, că nu le este nici „prea mică” și nici „prea mare”?

Există o metodă numită Metoda Celor Cinci Degete. Principiul acesteia este foarte simplu, ușor de înțeles și de cei mici → Copilul deschide cartea la prima pagină, o citește și ridică un deget pentru fiecare cuvânt necunoscut ori pe care nu-l poate pronunța. După ce termină de citit pagina, numărul degetelor ridicate îi indică dacă nivelul cărții este potrivit pentru el:

  • 0-1 degete – cartea este prea ușoară pentru copil
  • 2-3 degete – cartea este potrivită. Este considerată o provocare căreia copiii îi pot face față.
  • 4-5 degete – cartea îi este puțin „prea mare”, însă dacă își dorește să o citească, atunci are nevoie de ajutorul unui cititor experimentat. În cazul în care cartea în cauză îi este dragă copilului, atunci îl putem încuraja să facă un efort și să o citească sau ne mai rămâne opțiunea să îi recomandăm o altă carte, ceva mai potrivită nivelului pe care îl are.

Dacă veți căuta această metodă pe internet, o veți găsi în mai multe variante. De exemplu, în unele surse ni se spune că cele 5 degete ridicate ne indică în mod clar că trebuie să îi propunem copilului o altă carte. Eu sunt în tabăra celor care consideră că lucrurile nu sunt chiar în alb și negru și cititul unei cărți mai dificile depinde de fiecare copil în parte. Atunci când le vom alege cărți copiilor, nu vom lua în considerare doar această regulă, pentru că riscăm ca micii noștri cititori să treacă pe lângă cărți pe care s-ar putea să le iubească în ciuda numărului mai mare de cuvinte necunoscute. De exemplu, să ne gândim la un copil care iubește dinozaurii sau îi plac mult cărțile cu curiozități. Să presupunem că găsește o carte pe care și-o dorește neapărat pentru că subiectul face parte din zona sa de interes, însă după ce citește prima pagină are toate cele 5 degete ridicate. Ce facem atunci? Îl sfătuim să lase cartea pe raft pentru că îi este „prea mare”?

Ca orice altă metodă, și aceasta are păreri pro și contra. Sunt specialiști în domeniu care consideră că simplifică prea mult cititul și că vocabularul este doar un element al acestuia, explicând că trebuie să fim la fel de atenți la partea de conținut, ca acesta să se potrivească cu nivelul de înțelegere și de dezvoltare al copilului. Am povestit deja despre acest aspect în articolul „Cum alegem cărțile potrivite pentru copii? Care sunt criteriile de care ar trebui să ținem cont?”.

Pentru cititorii la început de drum, cărțile care combină textul cu imagini sugestive îi ajută să înțeleagă mai bine acțiunea, inclusiv cuvintele necunoscute. De asemenea, cărțile structurate pe capitole scurte îi ajută pe micii cititori să rămână mai concentrați asupra lecturii, să treacă mai ușor de la o acțiune la alta a poveștii pe care o citesc.

Pe de altă parte, această metodă le oferă copiilor independență și mai multă încredere atunci când trebuie să își aleagă singuri o carte. Dacă cele 5 degete sunt ridicate după ce copilul citește prima pagină, dar este captivat de subiectul cărții, atunci nu îi vom spune să lase cartea pe raft, pentru că motivația și dorința de a o citi îi vor reduce din complexitate. Asta susțin specialiștii în domeniu. De multe ori, o carte „prea mare” îi poate ajuta mai mult decât una considerată a fi „potrivită”. Bineînțeles, le suntem alături pentru a-i lămuri atunci când se împotmolesc.

În concluzie, Metode Celor Cinci Degete este bună atunci când copiii trebuie să-și aleagă cărți singuri singurei. Este o metodă bună de folosit pentru a le spori independența, însă să ținem cont că această regulă este un punct de pornire, nicidecum o regulă definitorie în alegerea cărților copiilor.

Voi ce părere aveți? 

Mai jos, găsiți câteva articole care s-ar putea să vă aducă informații utile pe acest subiect + un strop de inspirație:

♥ Cum alegem cărțile potrivite pentru copii? Care sunt criteriile de care ar trebui să ținem cont?

♥ 39 de cărți de citit iarna

♥ Idei de cadouri pentru copii (6 ani+)


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *